— Îmi faci un serviciu?
— Sigur că da.
— Du-te până la Harry Rex şi adu-l încoace. N-aş vrea să piardă spectacolul.
— Plec acum.
Timp de două ore Jake, Ozzie, Harry Rex şi Nesbit stătură în maşina poliţiei şi se uitară la flăcări. Din când în când se apropia câte un vecin care îşi exprima compasiunea şi întreba de Carla şi de Hanna. Doamna Pickle izbucni în plâns când Jake îi spuse că Max, căţelul, a fost mistuit în flăcări.
Pe la ora trei, curioşii şi poliţiştii se retraseră, iar la patru nu se mai vedeau decât nişte ruine care fumegau. Numai hornul şi siluetele celor două maşini carbonizate mai rămăseseră în picioare. Pe la răsăritul soarelui, pompierii îşi strânseră furtunurile şi plecară şi ei.
Jake şi Harry Rex se plimbau printre ruine.
— Ce să zic? Până la urmă, nu e decât o casă, făcu Harry Rex.
— Vrei s-o suni tu pe Carla şi să-i spui asta?
— Nu. Cred că va trebui s-o suni tu.
— Nu e nicio grabă.
Harry Rex se uită la ceas.
— E cazul să luăm micul dejun.
— La ora asta, nu e deschis niciun local, duminica.
— Aa, Jake, nu ştii că eu pot găsi mâncare caldă la orice oră din zi şi din noapte?
— În parcarea aia de camioane?
— Da.
— Bine. Şi după ce terminăm, ne ducem s-o vedem pe Row Ark.
— Excelent! Abia aştept s-o văd fără păr.
Sallie apucă receptorul şi, după ce răspunse, i-l întinse lui Lucien, care căuta să-şi găsească o poziţie comodă pentru a vorbi.
— Da. Cine e?
— Sunteţi Lucien Wilbanks?
— Da. Cine e la telefon?
— Îl cunoaşteţi pe Clyde Sisco?
— Da.
— Cincizeci de mii.
— Sună-mă dimineaţă.
39
Sheldon Roark stătea pe pervazul ferestrei, cu picioarele sprijinite de speteaza unui scaun, şi citea despre procesul Hailey în ziarele de dimineaţă din Memphis. Pe unul din ele, văzu fotografia fiicei lui şi un articol despre prima ei întâlnire cu Klan-ul. Ellen se odihnea în pat, cu capul bandajat. Urechea stângă avea douăzeci de copci. Contuziile se mai vindecaseră, iar medicul îi promisese că va pleca acasă miercuri.
Nu fusese violată şi nici biciuită. Când îl sunaseră la Boston, medicii nu-i dăduseră detalii. Zburase cu avionul timp de şapte ore, fără să ştie starea reală a fetei, dar aşteptându-se la ce era mai rău. I se făcură radiografii şi, după aflarea rezultatelor, medicii îi spuseseră să nu mai fie îngrijorat. Contuziile se vor vindeca şi părul îi va creşte la loc. O speriaseră şi o bruscaseră, dar putea fi mult mai rău.
Sheldon auzi rumoare în hol. Cineva se certa cu asistenta. Aşeză ziarul pe pat şi deschise uşa. Jake şi Harry Rex se strecuraseră pe coridor şi fuseseră prinşi. Asistenta le explica supărată că vizitele încep la două, deci, peste şase ore, aşa că va chema paza, dacă nu plecau. Hany Rex îi spunea că nu-i pasă lui de orele de vizită, nici de alte regulamente din spital, că Ellen e logodnica lui şi că voia s-o mai vadă o dată, înainte de a muri. O mai ameninţă că, dacă nu tace din gură, o dă în judecată, pentru că era avocat şi n-a mai avut un proces de-o săptămână.
— Ce se-ntâmplă? întrebă Sheldon.
Jake se uită la omuleţul acela cu părul roşu şi ochii verzi.
— Cred că sunteţi Sheldon Roark.
— Da.
— Eu sunt Jake Brigance. Cel…
— Da, am citit despre dumneata. Nu e nicio problemă, soră. Dânşii au venit la mine.
— Da, zise Harry Rex. Am venit la dânsul. Acum, vrei să ne laşi în pace?
Ea jură că va chema garda şi plecă.
— Eu sunt Harry Rex Vonner, zise el, dând mâna cu Sheldon Roark.
