— Dacă, totuşi…

— Nu mai cobi.

În momentul acela sună telefonul. Era reporterul, editorul şi în acelaşi timp patronul ziarului The Clanton Chronicle. Apoi îl căută alt ziarist de la o publicaţie matinală din Memphis. După ce stătu de vorbă cu ei, Jake îi telefonă lui Gwen şi maistrului de la fabrica de hârtie. La douăsprezece fără zece, primi prima ameninţare anonimă. Vocea de la celălalt capăt al firului îl făcuse scârnăvie vândută negrilor şi-i promisese o moarte frumoasă.

9

În marţea aceea de după crimă, Dell Perkins vându mai multe cafele şi gustări decât oricând. Localul se umpluse din zori de poliţişti şi de curioşi care citeau ziarele şi stăteau de vorbă despre ceea ce se petrecuse alături, la tribunal. Şi celelalte cârciumi erau înţesate de lume. Fotografia lui Jake apăruse pe prima pagină a unui ziar din Tupelo, iar publicaţiile din Memphis şi din Jackson prezentau imagini ale lui Cobb şi Willard, atât înainte, cât şi după crimă. Carl Lee nu apăruse în niciun cotidian. Toate, însă, relatau în detaliu ceea ce se întâmplase la Clanton, în ultimele şase zile.

Lumea ştia că omorul fusese înfăptuit de Carl Lee. Cu toate acestea, circulau zvonuri în legătură cu un grup de oameni înarmaţi care se transformaseră până la urmă într-o adevărată bandă de negri sălbatici, gata de atac. Totuşi, poliţiştii din cafenea, deşi nu prea vorbăreţi, spulberară enormităţile acestea.

Looney era foarte cunoscut în oraş, şi toţi se interesau de starea lui care se dovedi mult mai gravă decât se crezuse. În spital fiind, dăduse declaraţii în legătură cu identitatea criminalului.

Jake sosi la ora şase şi se aşeză lângă nişte fermieri, aproape de ieşire. Le făcu un semn de salut lui Prather şi colegului său, dar aceştia se prefăcură că nu-l văd. O să le treacă lor, când iese Looney din spital, gândi el. Din discuţii reieşea că văzuseră cu toţii fotografia din ziar a lui Jake, dar nu-l întrebă nimeni nimic. Simţi răceala celor din jur, aşa că mâncă repede şi plecă.

La ora nouă, Ethel îl anunţă că are legătura cu Bullard.

— Bună ziua, domnule judecător. Ce mai faceţi?

— Groaznic! Ascultă, dumneata îl aperi pe Carl Lee Hailey?

— Da, domnule.

— Când vrei să fixăm înfăţişarea preliminară?

— De ce mă-ntrebaţi pe mine, domnule judecător?

— Hai că-mi place! Uite ce e, mâine-dimineaţă e înmormântarea şi cred că ar fi bine să aşteptăm până-i îngroapă pe amărâţii ăia, bine?

— Da, domnule judecător, cred că-i o idee bună.

— Ce-ai zice s-o fixăm mâine la două?

— E bine.

— Jake, zise Bullard şovăind, ce crezi, n-am putea renunţa la audierea preliminară şi să transferăm procesul la Tribunalul teritorial?

— Domnule judecător, ştiţi bine că n-am obiceiul să renunţ la înfăţişările preliminare.

— Da, ştiu. Mă gândeam că-mi faci o favoare. Nu-mi place deloc să mă implic în cazul ăsta. Dar… Atunci, pe mâine.

După vreo oră, Ethel cârâi din nou în interfon:

— Domnule Brigance, au venit nişte reporteri.

Jake se lumină.

— De unde?

— Cred că de la Memphis şi de la Jackson.

— Invită-i în sala de şedinţe. Cobor îndată.

Îşi aranjă cravata şi se pieptănă. Se uită apoi pe geam la dubele televiziunii. Hotărî să-i facă să aştepte, aşa că dădu nişte telefoane inutile. Apoi coborî, trecând pe lângă Ethel fără s-o bage în seamă şi intră în sala de şedinţe. Acolo, reporterii îl rugară să se aşeze la unul din capetele mesei, într-o lumină potrivită filmărilor. Se înclină puţin, stăpân pe situaţie, şi se aşeză în faţa rafturilor cu cărţi vechi şi scumpe. După ce potriviră microfoanele şi lumina, fu intervievat de o doamnă frumoasă, fardată excentric cu portocaliu:

— Domnule Brigance, sunteţi avocatul lui Carl Lee Hailey?

— Da.

— A fost acuzat de uciderea lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard…

— Aşa este.

— Iar cele două victime erau, la rândul lor, acuzate de viol comis asupra fiicei domnului Hailey.

— Da, e-adevărat.

— Domnul Hailey a recunoscut?

— E nevinovat.

— Va fi acuzat şi de rănirea ajutorului de şerif, domnul Looney?

— Da. Ne aşteptăm la o a treia acuză, aceea de vătămare corporală a unui ofiţer de poliţie.

— Vă gândiţi să demonstraţi că acuzatul era iresponsabil?

— Nu sunt dispus să discut acum strategia de apărare, pentru că nu au fost stabilite capetele de acuzare.

— Ce ziceţi, s-ar putea să nu fie acuzat?

Iată o ocazie bună pentru Jake să arunce momeala. Exista posibilitatea să fie sau nu acuzat; asta depindea de juriul care nu fusese încă selecţionat. Acest lucru avea să se întâmple luni, 27 mai. Viitorii juraţi se plimbau încă liniştiţi pe străzile oraşului, citeau ziarele, se uitau la televizor şi discutau despre cazul Hailey, încă neimplicaţi.

— Da, cred că există şi această posibilitate. Depinde de ce va hotărî juriul după înfăţişarea preliminară.

— Când are loc această înfăţişare?

— Mâine, la ora două.

— Credeţi că judecătorul Bullard va transfera cazul la Tribunalul teritorial?

— Nu prea sunt motive de îndoială, în acest sens, replică Jake, ştiind că răspunsul său îl va intriga pe Bullard.

— Când se va constitui juriul?

— Luni dimineaţă se va depune jurământul. Deci, vor începe cercetările luni, după-amiază.

— Când va începe procesul?