După o clipă intră şi Moss.
— Ozzie, reporterii ăia vor să stea de vorbă cu tine. Le-am spus că vii imediat.
— Bine, Moss, suspină şeriful.
— A văzut cineva cum s-a-ntâmplat?
Ozzie îşi şterse fruntea cu o batistă roşie.
— Sigur, Looney poate să confirme c-a fost Hailey. Da! Îl ştii pe Murphy, schilodul ăla mic, ăla care spală podelele la tribunal?
— Cum să nu-l ştiu? Se bâlbâie rău de tot.
— Ei bine, el a văzut scena. Stătea şi mânca pe scara cealaltă. S-a speriat aşa de tare, că n-a mai putut scoate o vorbă, timp de o oră, zise Ozzie, apoi făcu o pauză. Da’, oare, de ce-ţi spun eu toate astea?
— Ce contează? Oricum aflu, mai devreme sau mai târziu. Unde e Carl Lee?
— În celulă. I se fac poze şi celelalte formalităţi. Durează cam o jumătate de oră.
Ozzie ieşi, iar Jake îi telefonă Carlei să urmărească şi să-nregistreze ştirile.
Şeriful se afla acum în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi.
— Vă rog, fără întrebări. Am arestat un suspect. Se numeşte Carl Lee Hailey şi e din comitatul Ford. E învinuit de două crime.
— Este tatăl fetiţei violate?
— Da.
— De unde ştiţi că el e autorul?
— Suntem deştepţi.
— Există martori oculari?
— Nu avem cunoştinţă de aşa ceva.
— A mărturisit?
— Nu.
— Unde l-aţi găsit?
— Acasă la el.
— A fost împuşcat şi un poliţist?
— Da.
— În ce stare se află?
— Bună. E la spital, dar nu e grav.
— Cum îl cheamă?
— Looney. Dewayne Looney.
— Când va avea loc înfăţişarea preliminară?
— Nu sunt eu judecătorul.
— Dar ce credeţi?
— Poate mâine, poate miercuri. Şi vă rog să nu-mi mai puneţi întrebări. Pentru moment, nu am nicio informaţie în plus.
Gardianul îi luă portmoneul, banii, ceasul, cheile, inelul şi briceagul şi făcu o listă de inventar, pe care Carl Lee o semnă şi puse data. Apoi fu fotografiat şi i se luară amprentele, exact aşa cum îi spusese Lester. Ozzie îl aştepta în faţa uşii, iar când ieşi, îl conduse într-o încăpere mică, unde se făceau, de obicei, testele de alcoolemie. Acolo aştepta Jake, la o masă de lângă alcoolmetru. Ozzie se scuză şi plecă.
Avocatul şi clientul stăteau faţă în faţă, studiindu-se reciproc. Îşi zâmbeau cu simpatie, fără să scoată vreun cuvânt. Nu se mai văzuseră de miercurea trecută, imediat după viol, la tribunal. Acum, Carl Lee se liniştise. Faţa îi era relaxată, iar ochii, limpezi. Într-un târziu, rosti:
— Nu m-ai crezut când ţi-am spus.
— Nu prea. Tu i-ai omorât?
— Ştii bine că eu.
Jake zâmbi, dădu din cap şi-şi încrucişă mâinile la piept.
— Cum te simţi acum?
