Jake se întoarse şi îl privi lung:

— Chiar vreţi să ştiţi? Ei bine, sunt.

— Aveţi amabilitatea să ne răspundeţi la câteva întrebări?

— Nu vă promit nimic.

— Va rugam să vă apropiaţi puţin.

Jake se îndreptă spre camerele de luat vederi, încercând să pară uşor iritat.

Ozzie îl urmărea din clădire, împreună cu ceilalţi poliţişti.

— Jake adoră să fie filmat, zise el.

— Toţi avocaţii sunt aşa, adăugă Moss.

— Cum vă numiţi, domnule?

— Jake Brigance.

— Sunteţi apărătorul domnului Hailey, nu?

— Corect, răspunse Jake înţepat.

— Domnul Hailey e tatăl fetiţei care a fost violată de cele două victime?

— Corect.

— Cine i-a omorât pe cei doi?

— Nu ştiu.

— Domnul Hailey?

— V-am spus că nu ştiu.

— Pentru ce-a fost arestat?

— Pentru uciderea lui Billy Ray Cobb şi a lui Pete Willard. Dar încă n-a fost acuzat de nimic.

— Credeţi că domnule Hailey va fi condamnat pentru cele două crime?

— Nu comentez.

— De ce nu comentaţi?

— Aţi stat de vorbă cu domnul Hailey? întrebă alt reporter.

— Da, acum câteva momente.

— Ce face?

— Nu-nţeleg ce vreţi să spuneţi.

— Păi, ce face?

— Vă interesează dacă-i place la închisoare? întrebă Jake cu un zâmbet ironic.

— Păi, da.

— Nu comentez.

— Când va apărea la tribunal?

— Probabil mâine sau miercuri.

— Va recunoaşte că e vinovat?

Jake zâmbi şi răspunse:

— Bineînţeles că nu.

*

După o cină rece şi frugală, se aşeză în balansoarul din pridvor, uitându-se la apa care uda gazonul. Vestea despre crimă se împrăştiase în tot ţinutul, iar Carla făcuse o mulţime de înregistrări. Două reţele transmiseseră în direct, prin corespondenţii lor din Memphis. Posturile de televiziune din Jackson şi din Tupelo filmaseră imagini cu Cobb şi Willard intrând în tribunal, înconjuraţi de poliţişti, şi ieşind acoperiţi cu cearşafuri albe. Înregistraseră pe peliculă şi momentul în care oamenii de ordine căutau să se adăpostească; totul, pe fondul sonor al împuşcăturilor.

Interviul lui Jake avusese loc mai târziu, aşa că nu fu prezentat la ştirile de seară. La ora zece, însă, apăru pe micul ecran, cu servieta în mână, dichisit şi pedant, arătos şi arogant, iritat că era deranjat de reporteri. Carla înregistră şi această secvenţă. Jake fu mulţumit de felul în care arăta şi se simţi mândru. Mai apăruse o dată la televizor, imediat după achitarea lui Lester, iar cei cu care se întâlnea la Coffee Shop îl tachinaseră luni de zile pe tema aceasta. Se simţea bine. Savura publicitatea şi se aştepta la şi mai mult. Nici nu se putea concepe un caz mai potrivit pentru a fi pus în valoare. Ce să mai vorbim, dacă reuşea să obţină achitarea unui negru care omorâse doi albi, în faţa unui juriu dintr-o zonă atât de conservatoare ca Mississippi!

— De ce zâmbeşti? îl întrerupse Carla din visare.

— Aaa, nimic.

— Las’ că ştiu eu! Te gândeşti la proces, la camerele de luat vederi şi la o posibilă achitare. Parcă te vezi ieşind din tribunal cu braţul pe umărul lui Carl Lee, urmăriţi de reporteri şi felicitaţi din toate părţile. Ştiu exact la ce visezi.

— Atunci, de ce mă mai întrebi?

— Ca să văd dacă recunoşti.

— Ei bine, recunosc. Acest caz mă poate propulsa pe cele mai înalte culmi, iar nouă ne va aduce o grămadă de bani.

— Dacă reuşeşti.

— Da, dacă reuşesc.

— Şi dacă pierzi?

— N-am să pierd.