Moss Junior Tatum şi Jake stăteau de vorbă liniştiţi în biroul lui Ozzie. Poliţiştii, administratorii şi alţi angajaţi ai închisorii se strânseseră într-o încăpere mare, dar aglomerată, şi aşteptau cu nerăbdare sosirea noului prizonier. Reporterii şi operatorii aşteptau în parcarea dintre închisoare şi autostradă. Dubele posturilor de televiziune din Memphis, Jackson şi Tupelo încurcau circulaţia, aşa că Moss ieşi şi dădu ordin să fie mutate.

— Aveţi de făcut vreo declaraţie? strigă un reporter.

— Da, mişcaţi-vă dubele de-aici.

— Ne puteţi spune ceva despre crimă?

— Da, au fost omorâţi doi oameni.

— Detalii?

— Habar n-am. Nu eram acolo când s-a-ntâmplat.

— Aveţi vreun suspect?

— Mda.

— Pe cine?

— Vă spun după ce mutaţi maşinile.

Dubele se mişcară imediat, iar camerele de luat vederi şi microfoanele năpădiră trotuarul. Moss dirija maşinile până fu mulţumit de rezultat, apoi se apropie de mulţime cu o scobitoare în colţul gurii şi cu degetele mari vârâte pe sub cureaua pantalonilor.

— Cine i-a omorât?

— L-aţi arestat?

— E implicată şi familia fetei?

— Au murit amândoi?

Moss zâmbi şi dădu din cap:

— Pe rând, pe rând! Da, avem un suspect şi l-am arestat. O să sosească în câteva minute, numai să nu mai blocaţi drumul cu dubele. Asta-i tot!

Moss se întoarse la închisoare urmărit de întrebările reporterilor. Se făcu însă că nu le aude şi intră în camera înţesată de lume.

— Ce face Looney? întrebă el.

— E Prather la el, la spital. Cred că e bine: doar o rană uşoară la picior.

— Mda; şi un uşor atac de cord, adăugă Moss zâmbind.

Ceilalţi râseră.

— Au sosit! strigă unul din gardieni şi se repeziră cu toţii la ferestre.

Ozzie conducea primul automobil, urmat de un şir de faruri albastre. Alături de el stătea Carl Lee, fără cătuşe. Hastings se sprijini de banchetă şi făcu semne prieteneşti către camerele de luat vederi pe lângă care treceau. Parcară în spatele închisorii şi intrară toţi trei. Carl Lee fu încredinţat gardianului-şef, iar Ozzie se duse la el în birou, unde aştepta Jake.

— Ai să stai îndată de vorbă cu Hailey, zise şeriful.

— Mulţumesc. Eşti sigur c-a făcut-o el?

— Da, sunt sigur.

— Nu ţi-a făcut mărturisiri, nu-i aşa?

— Nu. De fapt, n-a zis aproape nimic. Am impresia că Lester l-a învăţat cum să procedeze.

După o clipă intră şi Moss.

— Ozzie, reporterii ăia vor să stea de vorbă cu tine. Le-am spus că vii imediat.

— Bine, Moss, suspină şeriful.

— A văzut cineva cum s-a-ntâmplat?

Ozzie îşi şterse fruntea cu o batistă roşie.

— Sigur, Looney poate să confirme c-a fost Hailey. Da! Îl ştii pe Murphy, schilodul ăla mic, ăla care spală podelele la tribunal?

— Cum să nu-l ştiu? Se bâlbâie rău de tot.

— Ei bine, el a văzut scena. Stătea şi mânca pe scara cealaltă. S-a speriat aşa de tare, că n-a mai putut scoate o vorbă, timp de o oră, zise Ozzie, apoi făcu o pauză. Da’, oare, de ce-ţi spun eu toate astea?

— Ce contează? Oricum aflu, mai devreme sau mai târziu. Unde e Carl Lee?

— În celulă. I se fac poze şi celelalte formalităţi. Durează cam o jumătate de oră.

Ozzie ieşi, iar Jake îi telefonă Carlei să urmărească şi să-nregistreze ştirile.

Şeriful se afla acum în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi.

— Vă rog, fără întrebări. Am arestat un suspect. Se numeşte Carl Lee Hailey şi e din comitatul Ford. E învinuit de două crime.

— Este tatăl fetiţei violate?

— Da.

— De unde ştiţi că el e autorul?

— Suntem deştepţi.

— Există martori oculari?

— Nu avem cunoştinţă de aşa ceva.

— A mărturisit?