— Pe cine?

— Păi, pe oameni. Ţi se pare destul?

— Da, zise Childers. Dar cum rămâne cu înfăţişarea?

— O ţinem, bineînţeles. Apoi, eu voi fixa aceste sume.

— Bănuiesc că vrei ca eu să propun câte trei sute de mii de căciulă, ca apoi dumneata să pari rezonabil, remarcă Childers.

— Nu-mi pasă cât stabileşti tu! ţipă judecătorul.

— Mi se pare corect, zise Ozzie, îndreptându-se spre uşă. Ai să mă chemi ca martor? îl întrebă el pe Childers.

— Nu e nevoie. Cred că n-o să chem pe nimeni.

Părăsiră încăperea. Bullard încuie uşa fierbând şi îşi turnă o votcă, pe care o dădu pe gât furios. Domnul Pate aştepta afară. Peste cinci minute, Bullard pătrunse în sala de proces înţesată de lume.

— Toată lumea în picioare! Intră Curtea! strigă domnul Pate.

— Aşezaţi-vă! strigă judecătorul, înainte să se fi ridicat cineva. Unde sunt acuzaţii, unde?

Cobb şi Willard fură escortaţi din camera de aşteptare şi aşezaţi la masa apărării. Noul avocat al lui Cobb îi zâmbi clientului său, în vreme ce acestuia i se scoteau cătuşele. Apărătorul lui Willard, Tyndale, nici nu se uită la el.

Veniseră aceiaşi negri ca miercurea trecută, numai că aduseseră cu ei şi nişte prieteni. Acum urmăreau fiecare mişcare a celor doi acuzaţi. Lester îi vedea pentru prima oară. Carl Lee nu mai era în sală.

Bullard numără poliţiştii. În total, erau nouă. Trebuia consemnat. Apoi încercă să numere negrii din sală, dar îşi dădu seama că erau sute şi renunţă. Votca îl înviorase. Luă o ceaşcă în care părea să aibă apă cu gheaţă şi sorbi o înghiţitură, încercând să zâmbească. Simţi o arsură plăcută şi i se aprinseră obrajii. Îi venea să-i dea afară pe toţi poliţiştii şi să-i lase pe acuzaţi la dispoziţia negrilor. Ar fi fost un adevărat spectacol şi, pe deasupra, s-ar fi făcut dreptate. Parcă vedea negresele grase călcându-i în picioare şi pe bărbaţii lor ciopârţindu-i cu bricegele şi cu şişurile. Gândul acesta îl făcu să îşi zâmbească în barbă. Îi făcu semn lui Pate care se apropie.

— Vezi că am nişte apă cu gheaţă în sertar. Ia o cană şi adu-mi-o aici.

Domnul Pate aprobă şi dispăru.

— Ne-am strâns aici pentru a stabili cauţiunea, zise el tare, aşa că nu intenţionez să stăm prea mult. Acuzaţii sunt pregătiţi?

— Da, domnule judecător, spuse Tyndale.

— Da, onorată instanţă, aprobă şi domnul Bernard.

— Procurorul e aici?

— Da, domnule judecător, răspunse Childers, fără să se ridice.

— Bine. Chemaţi primul martor.

Childers se adresă judecătorului:

— Onorată instanţă, nu am solicitat niciun martor. Acuzarea celor doi a reieşit clar din înfăţişarea preliminară, de miercurea trecută. Înţeleg că victima a ieşit din spital, aşa că nu se vor adăuga elemente noi la dosar. Miercurea viitoare începe judecarea pârâţilor pentru viol, răpire şi agresiune. Din cauza naturii violente a acestor fapte, având în vedere vârsta victimei, la care se adaugă faptul că numitul Cobb este un criminal periculos, cu cazier, statul cere stabilirea sumei maxime pentru cauţiune.

Bullard fu gata-gata să se înece cu „apa” lui. Ce tot vorbeşte ăsta? Ce sumă maximă? Aşa ceva nu există!

— Cât propuneţi, domnule Childers?

— Fiecare câte jumătate de milion, anunţă Childers cu mândrie şi se aşeză.

„O jumătate de milion? Nici nu poate fi vorba!” gândi Bullard. Bău furios din cană şi se uită sever la procuror. O jumătate de milion! Îşi bătea joc de el, de faţă cu toată lumea Îl mai trimise pe domnul Pate după nişte „apă cu gheaţă”.

— Are cuvântul apărarea.

Avocatul lui Cobb se ridică în picioare. Îşi drese vocea şi îşi puse deoparte ochelarii academici, cu rame de os.

— Onorată instanţă, permiteţi-mi să mă prezint: mă numesc Peter K. Bernard. Sunt din Memphis şi am fost solicitat de domnul Cobb să îl apăr.

— Aveţi autorizaţie să practicaţi avocatura în Mississippi? îl întrerupse Bullard.

Bernard se simţi luat pe nepregătite.

— Păi, nu prea, onorată instanţă.

— Înţeleg. „Nu prea” poate însemna şi altceva decât „nu”?

Avocaţii din boxa juraţilor începură să chicotească. Toţi ştiau că Bullard îi ura pe cei din Memphis şi le cerea să se înscrie în Consiliul Local, înainte de a apărea în instanţă la tribunalul lui. Cu ani în urmă, pe când era avocat, un judecător din Memphis îl dăduse afară din sala de judecată fiindcă nu avea licenţă pentru Tennessee. De atunci, nu pierduse niciun prilej să se răzbune.

— Onorată instanţă, nu am obţinut licenţa în Memphis, dar o am pe cea pentru Tennessee.

— Sper că măcar pe aceasta o aveţi, zise judecătorul, provocând din nou râsete înfundate. Cunoaşteţi legile locale din Ford?

— Păi, cred că da.

— Aveţi un exemplar cu aceste legi?

— Da, domnule.

— Şi le-aţi citit cu atenţie înainte de a vă aventura în tribunalul meu?

— Aş putea spune că da, domnule judecător.

— Aţi înţeles ce scrie la paragraful 14?

Cobb se uită cu neîncredere la noul său avocat.

— Ca să fiu sincer, nu mi-l prea amintesc, admise Bernard.

— Nici nu-mi imaginam altfel. La paragraful 14 se precizează că un avocat care are licenţă în alt stat trebuie să se înscrie în Consiliul Local când apare în instanţă la tribunalul meu.

— Da, domnule.

După înfăţişare şi comportament, Bernard era un avocat rafinat. De altfel, aşa îi mersese şi faima. Cu toate acestea, era pe cale să fie compromis total de un prăpădit de judecător cu limba ascuţită, dintr-un orăşel uitat de lume.

— Adică, ce vreţi să spuneţi? izbucni Bullard.