+În pace! –

Un strigăt de respingere l-a făcut pe Toshio să geamă şi să-şi frece tâmplele. Pistolul cu ace i-a scăpat din mână şi a căzut pe pământul care se clătina.

Delfinul a fluierat strident pe când păianjenul se prăbuşea cuprins de convulsii. Se tânguia.

#Îmi pare rău! Îmi pare rău!

#Stăpâne iartă-mă!

#Iartă-mă! #

Toshio a înaintat împleticindu-se.

— Eşti iertat, a reuşit el să îngaime pe când trecea grăbit. Nu putea să reziste transformării sinistre a finului. Vino pe aici dacă poţi! a strigat şi el pe când încerca să ajungă la mal. Zgomotul din capul lui era ca un cutremur.

Cumva băiatul a reuşit să rămână în picioare şi să meargă împleticindu-se prin pădure.

Când a ajuns la marginea movilei, marea de jos era înspumată. Toshio s-a uitat în dreapta şi în stânga, dar nu credea că există un loc care să arate mai bine.

În acel moment, s-a auzit un zgomot de motoare. S-a uitat în spate şi a văzut o tornadă de vegetaţie ruptă ridicându-se dintr-un loc aflat la câteva sute de metri distanţă. Şalupa cenuşie se înălţa din mijlocul pădurii care se cutremura, înconjurată de un nimb strălucitor de ionizare. Toshio a simţit cum i se ridică părul pe ceafă când insula a fost cuprinsă de un câmp antigravitaţional extrem de puternic. Nava s-a întors încet, părând să ezite. Apoi, cu o bubuitură puternică, a ţâşnit spre cerul dinspre est.

Băiatul s-a ghemuit pe când îl biciuia suflul, ameninţând să-i smulgă hainele.

Nu mai era timp de pierdut. Indiferent dacă Charles Dart reuşise să plece sau nu. Toshio şi-a pus masca pe faţă, a ţinut-o cu o mână şi a sărit.

— Stăpână a lui Ifni… s-a rugat el.

Şi s-a aruncat în marea agitată.

101

GALACTICI

Deasupra planetei, flotilele de nave avariate au încetat busc masacrul general.

Îşi părăsiseră ascunzătorile de pe micile luni ale lui Kithrup, mizând pe şansa că semnalele radio ciudate dinspre emisfera nordică a planetei erau într-adevăr de origine umană. În drumul lor spre Kithrup, alianţele fragile trăseseră în ele cu ultimele puteri, până când le-a lovit brusc un val de zgomot psihic. Se ridica de pe planetă cu o putere la care nu se aşteptase nimeni, depăşind scuturile psi şi paralizând temporar echipajele.

Navele continuau să coboare rapid spre planetă, echipajele formate din fiinţe vii clipeau insesizabil, incapabile să tragă sau să manevreze comenzile.

Dacă ar fi fost o armă, strigătul psihic ar fi distrus echipajele a jumătate din nave. Aşa că acel urlet mental de furie şi respingere a ricoşat în creierele lor, înnebunindu-i pe cei mai puţin stăpâni pe ei.

Preţ de câteva clipe lungi, navele de război au ieşit necontrolat din formaţie, coborând spre straturile superioare ale atmosferei.

În cele din urmă, urletul psi a încetat. Furia stridentă a bolborosit şi scăzut în intensitate, lăsând postimagini arzătoare, în timp ce echipajele buimăcite îşi reveneau încetul cu încetul.

Xatinni şi clienţii lor, care se distanţaseră de ceilalţi, s-au uitat în jur şi şi-au dat seama că nu mai voiau să lupte. S-au hotărât să accepte acea neaşteptată invitaţie de a părăsi planeta. Cele patru nave avariate au ieşit din sistemul Kthsemenee cu toată puterea pe care mai puteau s-o furnizeze motoarele obosite.

J’8lek şi-au revenit foarte greu. După ce au fost supuşi sinistrului urlet mental, ajunseseră în derivă în mijlocul navelor Fraţilor Nopţii. Fraţii şi-au revenit mai devreme şi au folosit J’8lek pe post de ţintă, pentru antrenament.

Piloţii automaţi sofisticaţi au făcut două nave de război Jophur să aterizeze pe panta unui munte fumegând, mult mai la sud faţă de destinaţia iniţială. Armele automate erau gata să-i atace pe eventualii duşmani în timp ce Jophur încercau să-şi revină din confuzie. În cele din urmă, când s-a domolit uimitorul zgomot psihic, echipajele au început să prindă viaţăşi să preia controlul navelor aflate la sol.

Jophur erau aproape pregătiţi să decoleze şi să o ia spre nord pentru a se alătura luptei, când partea de sus a muntelui a explodat într-o coloană de abur supraîncălzit.

102

STREAKER

Gillian s-a holbat, cu gura deschisă, până ce „sunetele” stridente nu s-au mai auzit. A înghiţit în sec. Urechile îi ţiuiau, aşa că a scuturat din cap ca să scape de acel zgomot. Apoi a văzut că delfinii o priveau fix.

— A fost înspăimântător, a zis ea. Sunt bine toţi?

Tsh’t părea uşurat.

— Da, Gillian. Am detectat o explozie psi foarte puternică în urmă cu câteva secunde. A trecut uşor prin scuturile noastre şi se pare că te-a asurzit câteva minute. Dar, în afara unei stări de rău temporare, nu ne-a afectat prea mult.

Gillian îşi masa tâmplele.

— Cred că sensibilitatea mea de esper m-a făcut aşa de susceptibilă. Să sperăm că extratereştrii nu vor ataca din nou.

S-a oprit. Tsh’t scutura din cap.

— Gillian, nu cred că au fost extratereştrii. Chiar dacă au fost ei, nu noi eram ţinta. Instrumentele ne spun că explozia a izbucnit dintr-un punct foarte apropiat şi a fost calibrată perfect ca să nu fie recepţionată de cetacee! Creierul tău e asemănător cu al nostru, de aceea ai ssimţit-o doar puţin. Suessi nu a simţit aproape nimic.

— Mă gândesc însă la Galacticii care au trecut prin momente groaznice din pricina furtunii psi!

Gillian a scuturat din cap a doua oară.

— Nu înţeleg.

— Suntem în aceeaşi situaţie. Dar nu cred că e necesssar. Pot să-ţi spun doar că… aproape în acelaşi timp cu explozia psi, a mai fost şi un cutremur la mai puţin de două sute de click de aici. Undele seisssmice o să înceapă să ajungă abia acum.

Gillian a ajuns înot la postul lui Tsh’t în cabina de sticlă de pe puntea lui Streaker. Locotenentul delfin i-a arătat cu maxilarul o hartă a planetei.

Nu departe de poziţia ocupată pe glob de Streaker apărea o mică aglomerare de simboluri roşii pâlpâitoare.

— E insula lui Toshio, a zis Gillian. E clar că lui Charlie i-a mai rămas o bombă!

— Poftim? Tsh’t părea confuză. Dar credeam că Takkata-Jim le confissscase…

— Nave decolează! a anunţat ofiţerul însărcinat cu detectările. Anti-g şi stasi – din acelaşi loc unde sunt cutremurele, la o sută cincizeci de click de aici. O urmăresssc… Nava se îndepărtează spre essst cu viteza Mach doi!

Gillian s-a uitat la Tsh’t. Amândouă s-au gândit la acelaşi lucru: Takkata-Jim.

Gillian a citit nedumerire în ochii locotenentului-delfin.

— Se poate ca în scurt timp să trebuiască să ne decidem. Urmăreşte-i imaginea pe radar ca să vedem unde e. Şi ar fi bine să trezim şi restul echipajului care nu e de serviciu.

— Da, sssă trăiţi. Cei care au reuşşşit să adoarmă în aceste ultime minute.