Dar a rezistat. Şi-a impus să adopte o postură demnă şi şi-a înghiţit cuvintele sfidătoare.
— Ai regresat, K’tha-Jon! Ba, mai rău, ai ajuns un mutant, fără ereditate! Grefele lui Metz nu au reuşit. Crezi că o adevărată balenă ucigaşă ar face ce ai făcut tu? Vânează delfinii neevoluaţi de pe Terra, dar nu când e sssătulă! O adevărată balenă ucigaşă nu omoară din duşmănie!
Keepiru a defecat şi a împins fecalele în direcţia uriaşului cu o lovitură de coadă.
— Eşti un experiment nereuşit, K’tha-Jon! Tu zici că gândeşti încă logic, dar nu mai ai o patrie. Şi, când raportul meu va ajunge pe Terra, plasma ta genetică va fi aruncată la gunoi! Stirpea ta se va stinge aşa cum sfârşesc monştrii!
Ochii lui K’tha-Jon au scăpărat. L-a scăldat pe Keepiru într-un jet de sonar, de parcă voia să-şi întipărească în minte fiecare curbă a următoarei sale victime.
— Ce te face să crezi că vei reuşi să dai raportul? a şuierat el.
Keepiru a rânjit cu gura deschisă.
— Simplul fapt că eşti un monstru diform şi nebun, al cărui bot turtit nu poate găuri nici măcar un carton şi a cărui masculinitate nu satisface decât grilajul unui bazin şi nu scoate decât apă împuţită…
Uriaşul a urlat din nou, acum de furie. Când a fost atacat, Keepiru a făcut un salt şi s-a repezit într-un canal lăturalnic, abia reuşind să scape de fălcile puternice. Trecând printr-un desiş de alge agăţătoare, Keepiru s-a felicitat. Provocându-l pe K’tha-Jon la o vendetă personală, îl făcuse să uite de armură… şi de carabina cu laser. K’tha-Jon voia acum, fără îndoială, să-l ucidă pe Keepiru la fel cum îl omorâse şi pe Akki.
Keepiru a continuat să fugă, fiind înaintea mutantului cu o lungime de corp.
Până acum totul ieşise bine, s-a gândit el, pe când trecea în goană printre movilele scânteietoare de metal.
Dar era greu să scape de urmăritor. Şi fălcile ameninţătoare l-au făcut pe Keepiru să se întrebe dacă strategia lui fusese, până la urmă, cea potrivită. Urmărirea a continuat toată după-amiaza, până a apus soarele.
***
În întuneric, a devenit pur şi simplu o luptă în care inteligenţa şi sunetul jucau rolurile principale.
Băştinaşii nocturni ai arhipelagului fugeau înspăimântaţi, în timp ce doi monştri străini se fugăreau prin canalele dintre insule, cotind şi repezindu-se prin nori de bule. La trecerea lor, răspândeau în adâncuri şi pe uscat sunete complexe şi uimitoare… imagini compuse şi iluzii puternice de ecouri. Peştii din partea locului, chiar şi cei enormi, fugeau din zonă, lăsând-o la dispoziţia străinilor belicoşi.
Era un joc ciudat de imagini şi umbre, de amăgiri şi ambuscade neaşteptate.
***
Keepiru s-a strecurat afară dintr-un canal îngust, plin de mâl şi a ascultat. Trecuse un ceas de când auzise ultimul strigăt de vânătoare, dar asta nu însemna că monstru rămăsese tăcut. Keepiru şi-a format o imagine mentală a zonei înconjurătoare pe baza ecourilor primite; şi ştia că unele dintre acele imagini erau construcţii făcute cu migală. Uriaşul era prin jur şi îşi folosea extraordinarele organe sonice pentru a aşterne un văl amăgitor pe ecourile din acel loc.
Keepiru regreta că nu vede mai bine. Dar norii de la miezul nopţii cufundau totul în întuneric. Doar plantele uşor fosforescente luminau peisajul submarin.
A ieşit la suprafaţă să respire şi a privit contururile slabe, argintii ale norilor. Sub o burniţă tristă, vegetaţia de pe movilele metalice se unduia şi foşnea.
Keepiru a tras aer în piept de şapte ori, apoi s-a scufundat din nou. Acolo jos se va da lupta decisivă.
Prin canalele deschise înotau fantome. Un fals ecou părea să indice o deschizătură spre nord – direcţia în care încercase Keepiru să-şi ducă urmăritorul –, dar, după o examinare mai atentă, a ajuns la concluzia că era o iluzie.
Un alt fals pasaj îl păcălise mai devreme, dar virase în ultima clipă, însă prea târziu pentru a evita să se izbească de marginea unei movile metalice acoperite de liane. Se lovise rău, se luptase să se elibereze din încâlceala de vegetaţie, scăpând la timp de un alt atac. Botul enorm al lui K’tha-Jon fusese la câţiva centimetri de el. În timp ce fugea, Keepiru a fost atins uşor de o rafală trimisă de puşca laser. Îi provocase o arsură în partea stângă, care îl durea îngrozitor. Doar posibilitatea mai mare de manevră îl salvase de acea dată, permiţându-i să găsească un refugiu unde să aştepte să i se atenueze durerea sfâşietoare.
Probabil va reuşi cu timpul să-l evite pe pseudocetaceul ucigaş. Dar timpul nu era de partea lui. K’tha-Jon se dedicase unei vânători ritualice şi nu se mai gândea la altceva. Nu mai conta pentru el să se întoarcă la civilizaţie. Îi ajungea să-l împiedice pe Keepiru să raporteze pe Terra şi să se încreadă în Ignacio Metz că îi va apăra drepturile acasă.
Dar Keepiru avea totuşi responsabilităţi. Iar Streaker nu-l va aştepta, dacă avea şansa de a fugi.
Însă, s-a gândit Keepiru, mă străduiesc din răsputeri să o şterg?
S-a încruntat şi a scuturat din cap. Cu două ore în urmă, fusese aproape sigur că scăpase de K’tha-Jon. În loc să profite de ocazie, se întorsese, îndemnat de un raţionament pe care nu şi-l mai amintea acum, până a simţit din nou mirosul sonic al uriaşului. În câteva secunde, strigătul de vânătoare a răsunat din nou, iar mutantul şi-a reluat urmărirea.
De ce am făcut asta?
I-a venit o idee… adevărul… Dar Keepiru a alungat-o. K’tha-Jon se apropia. Abia dacă observa fluxul de adrenalină care îi atenua durerea provocată de lovituri şi arsuri.
Iluziile au dispărut ca nişte fuioare de ceaţă ce se risipesc, dizolvându-se în clicuri şi murmure. Ca un vârtej, lovind puternic din coadă, uriaşul a intrat în canalul de sub Keepiru. Nuanţa albicioasă a burţii monstrului s-a zărit în penumbră când a urcat să respire, apoi a trecut înot prin faţa nişei lui Keepiru, lansând raze de sonar înaintea sa.
Keepiru a aşteptat să treacă uriaşul, apoi s-a ridicat şi el la suprafaţă. A respirat încet de patru ori, apoi s-a scufundat fără să mişte o aripioară.
Monstrul era la zece metri de el. Keepiru n-a scos niciun sunet în timp ce K’tha-Jon a urcat din nou să respire. Dar când a coborât iar delfinul Stenos, Keepiru a ţintit rafala de clicuri ca să ricoşeze de două movile metalice aflate de cealaltă parte a canalului.
Cetaceul ucigaş a virat brusc şi s-a năpustit, la stânga lui Keepiru, trecând aproape pe sub el, în urmărirea iluziei sonore.
Ca o rachetă ce se scufundă, Keepiru a coborât, cu botul înainte, spre inamicul său.
Simţurile vânătorului erau incredibile, cu toată tăcerea anormală a lui Keepiru. K’tha-Jon a simţit ceva în urma lui, s-a răsucit pe loc şi s-a ridicat în apă, aproape în faţa lui Keepiru.
Dar unghiul s-a dovedit greşit pentru atac. Puşca laser s-a rotit brusc spre el, iar fălcile enorme… Dacă renunţa şi fugea, ar fi încasat lovitura în plin.
Keepiru şi-a amintit brusc de ceva. I-a revenit în minte instructorul de tactică de la academie, când le vorbea despre avantajele surprizei.
…E o armă unică în arsenalul nostru de pământeni conştienţi, pe care alţii nu o pot copia… “
Keepiru a accelerat şi a frânat apoi în faţa lui K’tha-Jon, ajungând burtă la burtă cu creatura uimită. A rânjit.
*Cine poate refuza
