: Duşmanii Noştri Vă Vor Face Rău Cu Timpul:

: Ajutaţi-ne:

Drept răspuns s-a auzit electricitatea statică pulsând. Aducea cu ea o senzaţie oarecum psihologică de încheiere, de presiune şi căldură topită. Era un cântec claustrofobic care lăuda piatra dură şi metalul curgător.

+Încetaţi

— Pace +

+Terminaţi!! –

— Izolare +

Tăcerea s-a lăsat brusc după scârţâitul sinistru al unei maşinării. Vechiul robot care rămăsese atâta vreme prins la doi kilometri adâncime în puţul îngust al copacului-burghiu fusese distrus.

Creideiki a lansat o propoziţie asemănătoare în trinară.

— Şi ceea ce e…*

Era tentat să intre din nou în Vis. Dar nu era timp la acest nivel al realităţii.

La acest nivel al realităţii se afla datoria. Poate mai târziu. Mai târziu avea s-o viziteze din nou pe Nukapai. Poate că-i va arăta lucrurile incredibile pe care le-a auzit pe căile vagi ale preştiinţei.

S-a îndreptat din nou spre camera de compensare a minusculei nave spaţiale. Văzându-l că se apropie, Hikahi a început să încălzească motoarele.

98

TOM ORLEY

— … un grup mic de delfini la câteva sute de paktaari nord de această zonă! Se deplasează rapid spre nord. Poate că au venit aici să vadă de ce se luptă toţi. Grăbiţi-vă! Acum e timpul să lovim.

Tom a pus jos receptorul. Îl durea capul. Se concentrase ca să vorbească repede galactica zece. Nu că s-ar fi aşteptat ca Fraţii Nopţii să creadă că era vocea unuia dintre cercetaşii lor dat dispărut. Oricum nu prea conta pentru planul lui. Voia doar să le stârnească interesul înainte de lovitura finală.

A schimbat frecvenţa şi şi-a făcut gura pungă pentru a vorbi galactică doisprezece.

De fapt, era amuzant! Mai uita de oboseală şi de foame, iar simţul estetic îi era satisfăcut, chiar dacă asta însemna că toată lumea şi clientul lui îl vor căuta aici jos.

— … războinici Paha! Paha-ab-Kleppko-ab-puber ab-Soro ab-Hul! Daţi de ştire stăpânei Soro că avem veşti!

Tom a râs pe înfundate pe când se gândea la un joc de cuvinte care putea fi redat doar în galactica doisprezece şi pe care Soro cu siguranţă nu l-ar fi înţeles.

99

GILLIAN

Ceva determinase flotele să se mişte dintr-odată. Mici detaşamente se îndepărtau de navele distruse şi se alăturau grupurilor mici ale lunilor lui Kithrup, toate îndreptându-se spre planetă. Pe când se întâlneau, grupurile se învârteau şi mici explozii luau locul luminilor individuale.

Ce naiba se întâmpla? Orice ar fi fost, Gillian simţea o rază de speranţă.

— Doctore Bassskin! Gillian! Vocea lui Tsh’t se auzea la interfon. Recepţionăm semnal radio de la suprafaţa planetei. Essste de la un singur emiţător, dar mesajele sunt în diferite limbi galactice! Dar jjjjur că toate sunt redate de aceeaşi voce!

Gillian s-a întins şi a apăsat un comutator.

— Tsh’t, vin sus! Te rog să-i chemi la staţie pe jumătate dintre cei care nu sunt în tură. Să-i lăsăm pe ceilalţi să se mai odihnească puţin. A închis unitatea.

Of, Tom, s-a gândit ea pe când ieşea grăbită pe uşă. De ce aşa? N-ai putut să te gândeşti la ceva mai elegant? Ceva mai puţin disperat?

Evident că nu a putut, şi-a reproşat ea pe când alerga pe coridor. Haide, Jill. Măcar nu fi cârcotaşă. În câteva clipe era pe punte, ascultând şi ea.

100

TOSHIO

încercuit, Toshio nu putea nici să se caţere în copac. Erau prea aproape şi aveau să sară pe el imediat ce se va mişca.

Îi putea auzi cum se apropiau, strângând laţul. Băiatul şi-a apucat strâns pistolul cu ace şi a hotărât că era mai bine să atace el primul, înainte ca ei să fie capabili să se sprijine reciproc. Practic, pistolul lui mic de mână avea să acţioneze împotriva maşinăriilor blindate şi a laserelor puternice, iar el nu era un trăgător atât de iscusit ca Tom Orley. De fapt nu trăsese niciodată într-o fiinţă conştientă. Dar era mai bine decât să aştepte acolo…

S-a ghemuit şi a început să se târască în dreapta, spre linia ţărmului. A încercat să nu rupă vreo crenguţă, dar, la un minut după ce şi-a părăsit ascunzătoarea, a speriat un animal mic care a zbughit-o cu zgomot în tufişuri.

A auzit imediat zgomotul făcut de maşinăriile care se apropiau. Toshio s-a ascuns repede într-un tufiş des, însă doar ca să dea cu ochii de laba lată a unui păianjen.

#Te-am prins! Te-am prins!#

S-au auzit nişte strigăte victorioase. Şi-a ridicat privirea şi a văzut ochiul de nebun al lui Sreekah-pol. Finul s-a uitat lacom la el pe când i-a ordonat păianjenului să-şi ridice piciorul.

Toshio s-a rostogolit într-o parte pe când maşinăria s-a împlântat acolo unde-i fusese capul. A schimbat direcţia, evitând o lovitură. Păianjenul s-a dat înapoi, aducându-şi ambele picioare în faţă. Toshio nu mai vedea pe unde s-o ia. A tras cu pistolul lui mic spre burta blindată a maşinăriei, şi o serie de ace mici au ricoşat fără niciun efect în pădure.

Fluieratul victorios era pur primitiv.

#Te-am prins! #

Apoi insula a început să se cutremure.

Pământul se zgâlţâia ba în sus, ba în jos. Toshio tot se izbea în dreapta şi în stânga, lovindu-se ritmic cu capul de pământ. Păianjenul se clătina, apoi a căzut cu zgomot pe spate, în pădure.

Cutremurul s-a intensificat. Toshio s-a rostogolit cumva pe burtă. Se străduia din răsputeri să se ridice în picioare.

S-a auzit un trosnet când doi păianjeni-mergători au intrat clătinându-se în luminiş. Unul a trecut panicat pe lângă Toshio. Însă celălalt l-a văzut şi a strigat furios.

Băiatul a încercat să ţintească cu pistolul cu ace, dar insula se zgâlţâia cumplit. Era o adevărată încleştare între el şi delfinul nebun: cine ţintea şi trăgea primul.

Apoi amândoi s-au speriat de un strigăt cu ecouri în mintea lor.

+Rău! – 

Răilor! +

+Lăsaţi-ne –