Se vor face toate eforturile pentru a menţine sănătatea primului grup de băştinaşi. Jumătate din treaba lui Dennie fusese să le analizeze nevoile fizice, inclusiv trasorii biologici. Dar era puţin probabil ca vreunul din primul grup să supravieţuiască. Şi, dacă va rămâne cineva în viaţă, Toshio se îndoia că specia Kiqui avea idee de aventura stranie în care pornea.
Încă nu sunt conştienţi, şi-a amintit el. Potrivit legii galactice, sunt încă animale. Şi, spre deosebire de toţi ceilalţi din cele Cinci Galaxii, noi măcar încercăm să le explicăm, deşi nu ştim cât înţeleg, şi să le cerem acordul.
Dar şi-a amintit de o noapte cu furtună, ploaie torenţială şi fulgere, când micii amfibieni se îngrămădiseră în jurul lui şi al unei femele de delfin rănite care îi era prietenă şi le ţinuseră de cald, ridicându-le moralul prin simpla lor prezenţă.
S-a întors cu spatele la poiana scăldată de lumina soarelui.
— Atunci nu te mai ţine nimic aici, nu? a întrebat-o pe Dennie.
Ea a scuturat din cap.
— Sigur, mi-ar plăcea să mai stau puţin. Acum, că am terminat cu Kiqui, pot să lucrez serios la problema movilei metalice. Iată de ce am fost supărată acum câteva zile. Mă simţeam frustrată pentru că eram aşa de obosită din pricina a două treburi importante. Acum totuşi ne-am apropiat cu un pas de soluţia problemei. Ştiai că nucleul movilei metalice este încă în viaţă?
Toshio s-a văzut nevoit s-o întrerupă.
— Dennie, opreşte-te o clipă, te rog! Răspunde-mi la întrebare. Eşti gata să pleci acum?
Dennie a clipit şi s-a încruntat.
— E ceva cu Streaker? S-a întâmplat ceva rău?
— Au început s-o mute acum câteva ore. Vreau să-ţi strângi toate însemnările şi mostrele şi să le pui în sania ta. Tu şi Sah’ot plecaţi mâine-dimineaţă.
Dennie l-a fixat cu privirea, având nevoie de ceva timp să-i înţeleagă cuvintele.
— Vrei să spui tu şi Sah’ot, nu?
— Nu, eu mai rămân o zi. Trebuie s-o fac.
— De ce?
— Te rog, Dennie! Nu pot să-ţi spun acum. Dar trebuie să faci ce îţi cer.
Toshio s-a întors cu spatele să o ia spre lacul copacului-burghiu, însă Dennie l-a apucat de braţ şi l-a urmat.
— Trebuia să plecăm împreună! Dacă mai ai ceva de făcut aici, te aştept să termini!
El a continuat să meargă, fără să-i răspundă. Nu ştia ce să spună. Nu-i venea nimic în minte. Era trist, câştigase în sfârşit respectul şi afecţiunea lui Dennie, iar, după câteva ore, le pierdea.
Dacă asta înseamnă să devii adult, renunţ bucuros, s-a gândit el. E prea trist.
Pe când se apropiau de micul lac, au auzit o ceartă venind din acea direcţie. Toshio a iuţit pasul şi Dennie s-a ţinut după el până au ajuns în poiană.
Charles Dart ţipa şi trăgea de un cilindru subţire ţinut de braţul manipulator al păianjenului lui Takkata-Jim. Cimpanzeul făcea eforturi zadarnice împotriva forţei de tracţiune a maşinii waldo. Takkata-Jim rânjea cu gura deschisă.
Au tras amândoi de cilindru câteva secunde; cimpanzeul şi-a încordat muşchii puternici, dar apoi obiectul i-a scăpat din mâini. A căzut în praf şi a fost cât pe ce să se rostogolească în lac. S-a ridicat într-o clipă şi a ţipat de furie.
Toshio a văzut alţi trei păianjeni comandaţi de fini Stenos îndreptându-se spre şalupa mare. Fiecare din ei avea câte un asemenea cilindru. Toshio s-a oprit brusc când a observat ce luase Takkata-Jim. A făcut ochii mari.
— Nu mai e niciun pericol, i-a spus Takkata-Jim pe un ton nepăsător. Le-am confiscat pe astea. Le-am pus la loc sigur în şalupa mea, aşa că nu li se va întâmpla nimic rău.
— Sunt ale mele, hoţule! Charles Dart ţopăia în culmea furiei şi îşi agita mâinile. Criminal nenorocit! a mârâit el. Crezi că nu ştiu că ai încercat să-l o-omori pe Creideiki? Toţi ştim! Ai distrus balizele ca să nu mai fie probe! Şi acum vrei să-mi furi uneltele cu care îmi fac m-meseria!
— Pe care le-ai furat, fără îndoială, din arsenalul lui Streaker. Sau vrei s-o chem pe doctoriţa Baskin să confirme dacă sunt cu adevărat ale tale?
Dart a mârâit şi şi-a dezvelit dinţii impresionanţi. S-a răsucit pe călcâie şi a plecat de lângă neo-delfin, apoi s-a aşezat în praf, în faţa unui robot-sondă complex, care tocmai fusese descărcat pe malul micului lac.
Păianjenul lui Takkata-Jim a început să se întoarcă, dar finul a observat că Toshio îl fixa cu privirea. Pentru o clipă, rezerva glacială a lui Takkata-Jim s-a făcut praf sub căutătura severă a băiatului. S-a uitat în altă parte, apoi iar la Toshio.
— Să n-nu crezi nimic din ce auzi, băiete, a zis el. Am făcut multe şi voi mai face, dar sunt convins că am dreptate. Dar nu eu l-am rănit pe Creideiki.
— Ai distrus balizele?
Toshio a simţit că Dennie era în spatele lui şi îl privea în tăcere pe marele delfin.
— Da. Dar n-am fossst eu cel care i-a întins cursa. Ca regele Henric cu Beckett-t, am aflat doar după s-a întâmplat. Spune asta Pământului dacă, printr-o întâmplare ciudată, reuşeşti să scapi, şi eu nu. Altcineva a preluat iniţiativa.
— Atunci cine a fost? a întrebat Toshio strângându-şi pumnii.
Din orificiul respirator al lui Takkata-Jim a ieşit un suspin lung.
— Doctorul Metz a obţinut de la Comisia de Explorare îmbarcarea pentru unii care n-ar fi trebuit să plece în călătoria asssta. Nu mai avea răbdare. Câţiva dintre finii lui Stenos aveau… arbori genealogici neobişnuiţi.
— Finii Stenos…
— Câţiva Stenos! Eu nu sunt unul dintre experimentele lui Metz! Sunt ofiţer de navă interstelară. Mi-am câştigat postul! Vocea delfinului era sfidătoare. Când au simţit că nu mai pot suporta tensiunea, unii mi s-au adresat mie. Credeam că îi pot stăpâni. Dar a fost prea mult chiar şi pentru mine. Să le spui şi asta, Toshio Iwashika, dacă te întorci vreodată acasă. Spune-le celor de pe Terra că essste posibil să transformi un delfin într-un monssstru.
Takkata-Jim l-a mai privit o dată lung pe băiat, înainte ca păianjenul său să se întoarcă şi să-i urmeze pe ai săi spre şalupa mare.
