— Suntem amândoi bine, Purificatoare a Vieţii. Din câte ne-au spus finii de pe punte, nu p-pari sssă ai nevoie de noi!

— Sunt minciuni sfruntate, menite să-i linguşească pe stăpâni! Şi nu mi-aş da la schimb braţul stâng pentru unul dintre mincinoşii ăştia. Fii atentă, sunt cinci fini împrăştiaţi. Trebuie să te avertizez, doi sunt atavici şi foarte periculoşi.

Câteva clipe s-au auzit paraziţi.

— Şşştiu, Gillian, a venit răspunsul în cele din urmă. Şi patru sssunt morţi.

Gillian şi-a acoperit ochii cu o mână.

— Doamne Dumnezeule…

— Keepiru e cu noi, i-a spus Hikahi, răspunzând la o întrebare nerostită.

— Sărmanul Akki, a suspinat Gillian.

— Să transmiţi în Calafia că şi-a făcut tttreeaba. Keepiru mi-a spus că a fost curajos şi conştient până în ultima clipă.

Gillian a înţeles ce voia să spună Hikahi şi nu-i plăcea deloc.

— Hikahi, acum tu trebuie să dai ordine. Trebuie să vii imediat aici. În acest moment îţi cedez oficial…

— Nu, Gillian, a întrerupt-o vocea cântată. Te rog. Nu încă. Mai sssunt lucruri de făcut cu sschi-ful. Trebuie să-i recuperăm pe cei de pe insulă şi pe voluntarii Kiqui.

— Hikahi, nu cred că avem timp. Cuvintele i se păreau amare pe când le rostea. Se gândea la modesta şi inteligenta Dennie Sudman, la isteţul Sah’ot şi la Toshio, atât de tânăr şi de curajos.

— T-Tom a transmis vreun mesaj? E o urgenţă?

— Pentru moment, nu. Dar…

— Dar c-ce?

Gillian nu ştia cum să-i explice. A încercat în trinară.

*Ce sunete acute aud – 

*Zgomote de trompete, de motoare –

*Lacrimile celor părăsiţi – 

*Curând, atât de curând –*

S-a lăsat o tăcere îndelungată. Apoi nu a răspuns Hikahi, ci Creideiki. În trinara sa repetitivă şi foarte simplă era ceva ce Gillian reuşea doar să intuiască, ceva profund şi bizar.

*Sunetele, Toate Sunetele

Răspund Cuiva

Răspund Cuiva:

*Faptele, Toate Faptele

Creează Sunete

Creează Sunete:

*Dar Datoria, Datoria

Ne Cheamă În Tăcere

Ne Cheamă în Tăcere:

Gillian şi-a ţinut respiraţia pe când asculta ultima notă din vocea lui Creideiki care se pierdea. Au trecut-o fiori reci pe şira spinării.

— La revedere, Gillian! i-a spus Hikahi. Fă ce trebuie. Ne vom întoarce cât mai r-repede posibil. Dar să nu ne aştepţi.

— Hikahi!

Gillian a întins mâna spre comunicator, dar semnalul s-a întrerupt înainte să mai poată spune ceva.

95

TOSHIO

— Ambele uşi etanşe erau închise din interior. Toshio gâfâia când s-a întors în ascunzătoare. Cred că o să facem aşa cum ai zis tu.

Charles Dart a încuviinţat şi l-a condus spre reactoarele de la pupa micii nave.

De două ori se ascunseseră căţărându-se în copaci foarte înalţi pe când finii Stenos treceau pe sub ei. Din câte se părea, delfinilor nebuni nu le trecea prin minte nici măcar să-şi ridice privirea pentru a căuta prada. Dar Toshio ştia că i-ar fi ucis dacă i-ar fi prins în câmp deschis pe el şi pe Charlie.

Cimpanzeul a scos panoul din spate de la traveea dintre motoare.

— Am urcat la bord târându-mă prin conductele de alimentaţie, până când am ajuns la uşa de acces din acel perete etanş, a zis el şi i-a arătat.

Toshio s-a uitat cu atenţie în labirintul de ţevi, apoi s-a întors uimit spre Dart.

— Nu mă surprinde că nimeni nu se aştepta să găsească un clandestin la bord. Aşa ai intrat şi în arsenal? Prin conductele în care nu poate intra niciun om?

Planetologul a încuviinţat din cap.

— Mă tem că nu poţi veni cu mine. Asta înseamnă că trebuie să scot creaturile alea de unul singur, nu?

Toshio a încuviinţat din cap.

— Cred că sunt în cala de la pupa. Uite voderul.

I-a dat aparatul de retransmitere. Părea un medalion gros prins de un lanţ. Toţi neo-cimpanzeii cunoşteau voderul, pentru că, de obicei, nu puteau să vorbească până la trei ani. Charlie şi l-a pus la gât. A început să urce spre mica deschizătură, dar s-a oprit să se uite la elevul-ofiţer.

— Toshio, imaginează-ţi că asta e una dintre navele-zoo din secolul XX şi că se află o ceată de cimpanzei conştienţi în magazia schifului sau cum îi spuneau pe-atunci… aduşi din Africa pentru un laborator sau un circ. Te-ai fi strecurat să-i salvezi?