Un sunet! S-a întors atât de repede că şi-a lovit botul de cupola din plastic. Moki a pornit înainte cu sania şi a pregătit altă torpilă. Asta avea să-l termine pe duşman.
O prăpastie s-a deschis într-un larg canion oceanic. Moki a căzut vertical, razant cu peretele stâncos. A tras în spate de manetă şi a aşteptat.
Au trecut minute întregi până să audă zgomotul de motoare amplificându-se la stânga lui. Sania care venea se ţinea aproape de peretele stâncos, la o adâncime mai mare.
Deodată, a ajuns sub el! Moki a hotărât să nu tragă imediat. Era prea uşor! Mai bine să audă şmecherul ăla şuieratul morţii venind din spatele lui, prea aproape ca să fugă. Să-l chinuie spaima înainte să-l sfâşie torpila lui Moki!
Motorul saniei s-a ambalat, apoi a coborât în urmărire. Victima lui nu avea cum să vireze la timp! Moki a cântat:
#Un mascul este! este!
#Un Mare Mascul…#
Moki şi-a întrerupt incantaţia. De ce nu fugea deşteptul ăla? Se bizuise în întregime pe sunet. Doar acum şi-a întors privirea spre victima aproape sigură.
Sania era goală! Înainta încet, fără pilot. Şi atunci, unde era?
*Urechile de vânător
Pot face din tine un mascul–
*Dar ochii
Şi creierul
*Îţi sunt de fin astronaut –*
Vocea venea de deasupra lui! Moki a urlat, încercând să întoarcă sania şi să lanseze o torpilă în acelaşi timp. Cu un vaiet sfâşietor, motoarele s-au oprit. Legătura nervoasă s-a întrerupt în aceeaşi clipă în care Moki a văzut un Tursiops cenuşiu la doi metri deasupra lui, cu dinţii albi strălucind în lumina ce venea de la suprafaţa apei.
*Şi proştii Ajung
Doar cadavre –*
Moki a ţipat de durere când arzătorul cu oxigen de la armura pilotului a explodat în lumina albastră de laser.
68
TOM ORLEY
De unde au venit cu toţii?
Tom Orley s-a ascuns după o movilă joasă acoperită cu ierburi şi s-a uitat la diferitele facţiuni extraterestre de la orizont. A numărat cel puţin trei tabere, toate apropiindu-se din diferite direcţii de epava în formă de ou.
La circa un kilometru şi jumătate în spatele lui, vulcanul bubuia încă. În zori, îl părăsise pe spionul thennanin muribund, lăsându-i o gamelă de apă preţioasă la gură ca să poată bea dacă avea să-şi revină vreodată în simţiri.
Pornise la scurt timp după ce văzuse grupul de Tandu, punându-şi la încercare noii „pantofi împletiţi” pe suprafaţa neregulată şi cleioasă. Îl ajutau să se deplaseze cu atenţie pe covorul gros de liane.
La început, a mers mai repede decât ceilalţi. Dar în curând luptătorii Tandu au adoptat o nouă tehnică. Au încetat să se mişte anevoie prin mâl şi au început să iuţească pasul. Tom a stat ascuns, întrebându-se ce se va întâmpla cu el dacă îl descopereau.
Şi acum erau şi alte grupuri, unul apropiindu-se dinspre sud-vest, celălalt dinspre vest. Nu reuşea încă să-i vadă clar: nu erau decât puncte care se unduiau încet şi anevoie pe orizontul zimţat. De unde naiba veneau toţi?
Tandu erau cel mai aproape. Erau cel puţin opt sau nouă care se apropiau în coloană. Fiecare creatură îşi răscrăcăra picioarele fusiforme pentru a-şi distribui mai bine greutatea. În braţe aveau instrumente lucitoare care nu puteau fi decât arme. Înaintau repede în marş.
Tom s-a întrebat ce tactică adoptaseră acum. Apoi a observat că acea creatură Tandu din fruntea lor nu era înarmată. În schimb, ţinea în lesă o făptură păroasă şi greoaie, stând un pic aplecată, de parcă îl îndemna pe sclav să-şi îndeplinească sarcina încredinţată.
Tom s-a hazardat să ridice capul la circa jumătate de metru deasupra movilei.
Al naibii să fiu!
Creatura cea păroasă crea pământ sau cel puţin ceva solid: un pod îngust în faţa cetei! Drept înainte şi pe ambele părţi ale drumului era o slabă strălucire, unde realitatea părea să lupte împotriva unei intruziuni nocive.
Un Episiarch! Pentru o clipă, Tom a uitat situaţia în care se găsea, recunoscător pentru acest spectacol rar.
În timp ce privea, digul a cedat într-un punct. Banda luminoasă ce înconjura marginile s-a închis cu un zgomot puternic. Războinicul Tandu care se afla acolo s-a zvârcolit şi a căzut printre plantele erbacee. Zbătându-se, a rupt covorul de liane, făcând o gaură prin care, în cele din urmă, s-a prăbuşit în mare ca un pietroi.
Ceilalţi Tandu nu păreau să-şi fi dat seama. Cei doi din spatele deschizăturii au sărit pe „terenul” deocamdată solid. Detaşamentul, cu un membru mai puţin, şi-a continuat înaintarea.
Tom a scuturat din cap. Trebuia să ajungă primul la epavă! Nu putea să-i lase pe luptătorii Tandu să-l întreacă. Şi totuşi, orice ar fi făcut, chiar dacă şi-ar fi continuat marşul, ei l-ar fi localizat. Nu se îndoia că ştiau să-şi folosească eficient armele. Niciun războinic terestru nu-i mai subestima de mult pe luptătorii Tandu.
Şovăielnic, a îngenuncheat şi şi-a desfăcut legăturile de la pantofii împletiţi. l-a lăsat acolo şi s-a târât cu precauţie până la marginea deschizăturii.
A numărat încet până a auzit coloana Galacticilor apropiindu-se, programându-şi în minte fiecare mişcare.
A inspirat profund de câteva ori, şi-a pus masca pe faţă, asigurându-se că era curată, ca şi aripioarele ce o fixau. Apoi şi-a scos din toc pistolul cu ace şi l-a ţinut strâns, cu ambele mâini.
Şi-a proptit picioarele pe două rădăcini solide, apoi le-a verificat stabilitatea. Mlaştina era chiar în faţa lui. A închis ochii.
*Ascultă –
