Takkata-Jim s-a întors brusc şi s-a uitat la el ameninţător.

— Doctore Metz, deodată te-ai răzzzzgândit? Acum ar trebui s-o lăsăm pe femeia aia nebună care conduce Streaker să-i ducă pe oamenii noşşştri la moarte ssssigură?

— Nu, evident că nu! Metz s-a dat înapoi auzind vehemenţa vorbelor rostite cu ranchiună de ofiţerul delfin. Trebuie să perseverăm, de acord cu tine. Trebuie să le oferim un compromis Galacticilor, dar…

— Dar ceeee?

Metz a ridicat nesigur din umeri.

— Cred că nu ar trebui să-l învinovăţeşti pe Toshio că-şi face treaba…

Fălcile lui Takkata-Jim s-au închis, scoţând un sunet ca de împuşcătură. A apropiat păianjenul de Metz şi l-a oprit la mai puţin de un metru de bărbatul agitat.

— Tu crezi! Tu CREZI! Dintre toate comicăriile, asta le întrece pe toate! Tu, care ai fost atât de arogant să crezi că inteligenţa ta o depăşeşte pe cea a consiliilor de pe Terra… tu care ţi-ai adus monşşştrii preferaţi în mijlocul unui echipaj deja slăbit… tu care te-ai amăgit că totul merge ssstrună şi ai ignorat semnalele de alarmă când şşştiinţa ta era necesară clienţilor tăi disssperaţi… da, Ignacio Metz, spune-mi ce crezi! a pufnit batjocoritor Takkata-Jim.

— D… dar noi… tu şi cu mine eram de acord aproape în toate privinţele! Stenos ai mei cu grefe genetice au fost cei mai loiali susţinători ai noştri! Sunt singurii care ne-au rămas alături!

— Stenos ai tăi nu erau Stenos, ci creaturi monstruoase şi dezechilibrate care nu ar fi trebuit să ia parte la aceassstă misssiune! M-am folosit de ei ca şi de tine. Dar nu mă pune în aceeaşi oală cu monştrii tăi, Metz!

Uimit, bărbatul s-a dat câţiva paşi în spate şi s-a sprijinit de carena şalupei.

Din apropiere se auzeau sunetele scoase de maşinăriile care se apropiau. Takkata-Jim l-a prevenit pe om să tacă, fulgerându-l cu privirea. Păianjenul lui Sreekah-pol şi-a făcut apariţia din frunziş.

— Fireleee duc la b-bazin, a anunţat finul într-o anglică prea stridentă pentru ca Metz să o poată urmări. Coboară şi ssse înfăşoară în jurul puţului săpat de copacul-b-burghiu.

— Le-aţi tăiat?

— Dddaa!

Neo-finul a dat din cap.

Takkata-Jim i-a răspuns la fel.

— Doctore Metz, pregăteşte-i, te rog, pe Kiqui. Sunt a doua noastră marfă de ssschimb şi trebuie să fie gata pentru o inspecţie din partea oricărei rase cu care intrăm în contact-t.

— Unde te duci? l-a întrebat Metz.

— Nu ţi-ar plăcea să şşştii unde.

Bărbatul a văzut hotărârea din privirea lui Takkata-Jim. Apoi i-a văzut pe Stenos. În ochii lor era o sclipire nebunească.

— I-ai împins în stadiul primitiv! a exclamat el. Am înţeles! I-ai făcut pe fini să înnebunească! O să ajungă nişte criminali!

Takkata-Jim a oftat.

— O să-mi fac mai târziu procese de conşşşştiinţă, doctore Metz. Între timp voi face ceea ce trebuie ca să sssalvez nava şi misssiunea noastră. Cum un delfin sssănătos la cap nu poate ucide fiinţe umane, am nevoie de delfini nebuni.

Cei trei Stenos îl priveau pe Metz şi zâmbeau larg. Omul s-a uitat îngrozit în ochii lor, ascultând sunetele sălbatice pe care le scoteau.

— Şi tu eşti nebun! i-a şoptit el.

— Nu, doctore Metz, a scuturat din cap compătimitor Takkata-Jim. Tu eşti nebun de legat. Finii ăştia sunt nebuni. Dar eu o să reacţionez doar cum ar face-o un om disperat şi devotat misiunii sale. Pot fi un criminal sau un patriot, în funcţie de cum priveşşşti sssituaţia, dar sunt conştient.

Metz a făcut ochii mari.

— Nu îi poţi aduce pe Pământ pe cei care ştiu…

S-a făcut alb ca varul şi s-a întors ca să o zbughească pe uşă.

Takkata-Jim nici nu a trebuit să dea ordin. Din păianjenul lui Sreekah-pol a ieşit o lumină de un albastru-deschis. Ignacio Metz a gemut şi a căzut pe terenul mlăştinos, din faţa intrării în şalupă. S-a uitat fix la Sreekah-pol ca un tată trădat de fiul său adorat.

Takkata-Jim s-a întors la echipa lui, ascunzându-şi dezgustul profund.

#Găseşte, Găseşte

Găseşte şi Ucide,

#Ucide

Pe omul cu piele moale

Maimuţă păroasă

#Eu aştept, aştept

Aici

Aştept Aici –#

Finii au scos în cor un sunet aprobator strident şi s-au întors să se aventureze din nou în pădure, în timp ce picioarele mecanice ale păianjenilor dădeau la o parte puieţii, de parcă erau rămurele.

Bărbatul gemea de durere. Takkata-Jim se uita la el şi se gândea să termine odată. Voia să o facă. Dar nu putea să ducă la bun sfârşit un act de violenţă îndreptat împotriva unui om.

Nu contează, se gândea el. Mai sunt reparaţii de făcut. Trebuie să fiu gata când se întorc monştrii mei.

Takkata-Jim a păşit cu eleganţă peste bărbatul culcat pe spate şi a intrat în camera de compensare.

***

— Doctore Metz! Toshio l-a întors pe rănit şi i-a ridicat capul. A şoptit pe când îl dădea pe genetician cu nişte spray analgezic pe gât: Doctore Metz, mă auzi?

Bărbatul s-a uitat la tânăr cu ochi înceţoşaţi.

— Toshio, băiete, trebuie să pleci! Takkata-Jim l-a trimis…

— Ştiu, doctore Metz. Eram ascuns în tufişuri când au tras în tine.

— Aşadar ai auzit, i-a şoptit acesta.