:Ascultaţi, O Voi Ascunşi În Adâncuri – O Voi Nefericiţi Şi Suferinzi: Eu Vă Chem De La Suprafaţă: Vă Cer Să Mă Ascultaţi:

Cântul sfâşietor s-a oprit. Creideiki a intuit o nuanţă de iritare: ajungea ca sunet şi ca psi, un fel de zgâlţâire care să alunge un purice enervant.

Tânguirea a început din nou.

Creideiki tot insista, sonda. Stătea lângă legătura lăsată de Streaker şi respira în cupola cu aer a saniei, încercând să le atragă atenţia anticilor mizantropi folosind sunetul electric al unui robot îndepărtat pentru a-şi amplifica mesajul slab.

:Vă Chem de la Exterior: Vă Cer Ajutorul: Străvechii Voştri Torţionari Sunt şi Duşmanii Noştri: Era o exagerare, dar nu foarte mare. Creideiki s-a grăbit să continue, sculptând imagini sonore când a simţit că ei şi-au îndreptat atenţia spre el.

:Suntem Fraţii Voştri: Ne Veţi Ajuta?: Cantilena mormăită a bubuit deodată. Partea psi era furioasă şi străină. Partea sonoră era o succesiune stridentă de bubuituri. Fără să-şi fi făcut ucenicia în Marea Viselor, Creideiki era sigur că va fi imposibil de sondat.

+NU NE DERANJAŢI –

=NU RĂMÂNEŢI! NOI+

+NU AVEM FRAŢI

— NEGĂM UNIVERSUL

— PLECAŢI!+

Puternica respingere a avut ecouri în mintea lui Creideiki. Însă puterea psi era încurajatoare.

Echipajul navei Streaker avusese mereu nevoie de un aliat, oricare ar fi fost el. Aveau nevoie de ajutor sau măcar de o diversiune, pentru ca planul ingenios al lui Thomas Orley să aibă şanse de reuşită. Aşa extraterestre şi înverşunate cum erau, fiinţele subpământene navigaseră, la un moment dat, printre stele. Poate le-ar fi plăcut să ajute alte victime ale civilizaţiei galactice.

Creideiki a continuat să insiste.

:Ascultaţi la mine!: Lumea Voastră e Plină de Modificatori de Gene: Ne Caută pe Noi: Iar Cei Mici Care împart Cu Voi Planeta: Vor Să Ne Schimbe: Cum Au Făcut Şi Cu Voi: Vă Vor Invada Suferinţa Personală:

S-a format o imagine sonică a unei flote mari de nave decorate cu guri larg deschise. Şi-a dat seama că nu aveau intenţii paşnice.

Imaginea a fost zdrobită de un răspuns tunător.

+Noi nu suntem implicaţi! –

Creideiki a scuturat din cap şi s-a concentrat.

:Poate O Să Vă Caute Şi Pe Voi:

+CU NOI NU ŞTIU CE SĂ FACĂ!

— PE VOI VĂ CAUTĂ!+

+NU PE NOI! –

Răspunsul l-a lăsat fără replică. Creideiki abia a mai avut puterea să pună o întrebare. A încercat să întrebe ce ar face Karrank% dacă ar fi atacaţi.

Înainte să termine, a auzit un scrâşnet care nu se putea reproduce nici în simbolurile senzoriale ale anticilor zei. Era mai degrabă un muget sfidător. Apoi, dintr-odată, sunetul şi ecoul mintal s-au oprit. A rămas singur, cu furia Karrank% care îi răsuna în minte.

Făcuse tot ce-i stătuse în puteri. Şi acum?

Cum nu mai avea altceva de făcut, a închis ochii şi a mediat. A trimis spirale de sonar şi a ţesut ecourile crestelor înconjurătoare, formând scheme precise. Când Nukapai s-a materializat lângă el, nu s-a mai simţit pierdut. Corpul îi era o împletitură complexă din sunetele emise de Creideiki şi din cele produse de mare. Parcă se freca de el, iar lui Creideiki i se părea că o simte. A încercat să emită un scurt freamăt sexual.

:Nu Sunt De Treabă: a spus Nukapai.

Creideiki a surâs cu tristeţe.

:Nu, Nu Sunt De Treabă: Dar Suferă: Nu I-Aş Deranja Pe Antici Dacă Nu Ar Fi Necesar:

:Cântecul Lumii Pare Să Ne Spună Că Nu Ne Vor Ajuta:

Nukapai a râs batjocoritor din cauza pesimismului său. A schimbat tempoul şi a şuierat cu blândeţe pe un ton amuzat.

*Coboară

Şi ascultă timpul de mâine

*Coboară

Preştiinţă, preştiinţă…*

Creideiki s-a concentrat să înţeleagă. Cum vorbea în trinară, o limbă care era acum pentru el la fel de grea ca anglica? Era un alt limbaj subtil şi puternic, pe care puteau să-l aibă acum în comun. De ce îi amintea de problemele sale?

A scuturat confuz din cap. Nukapai era doar o plăsmuire a minţii sale… sau cel puţin se limita la sunetele pe care putea să le creeze vocea lui. Aşadar, cum putea vorbi în trinară?

Erau şi alte mistere. Cu cât cobora mai mult în adâncuri, cu atât misterele se înmulţeau.

*Coboară

În adâncuri, Scufundător al Nopţii

*Coboară

Preştiinţă, preştiinţă…*

Creideiki a repetat mesajul pentru sine. Nukapai voia să spună că se putea îndrepta cumva viitorul? Ceva inevitabil se va întâmpla, iar Karrank% vor fi smulşi din izolarea lor?

Încă încerca să rezolve acea enigmă, când a auzit un zgomot de motor. A stat să asculte câteva clipe. Dar nu era necesar să activeze hidrofonul saniei ca să-şi dea seama despre ce era vorba.

În canion a intrat pe furiş, cu prudenţă, o navă mică. Sonarul e baleiat-o uşor de la o extremitate la alta. Un reflector a luminat urmele de pe fundul mării lăsate de Streaker la plecare. Sonarul şi reflectoarele au scrutat fragmentele şi bucăţile de echipamente abandonate şi în cele din urmă s-au oprit lângă sania sa.

Creideiki a clipit în raza luminoasă. A deschis gura, încercând să zâmbească în chip de salut. Dar nu avea voce. Pentru prima dată după multe zile se simţea intimidat, incapabil să vorbească, de teamă să nu greşească şi cuvintele cele mai simple şi să pară tâmpit.

Portavocele de pe nava cea micuţă au amplificat un oftat fericit, simplu şi elegant.

*Creideiki! *

A recunoscut cu plăcere vocea. A activat motoarele saniei şi s-a desprins de releu. În timp ce se îndrepta cu viteză spre poarta care se deschidea într-o parte a navei, a rostit cu grijă cuvintele în anglică, unul câte unul.