— Hikahi… Cât… mă… bucur… să… te… aud… din… nou…

91

TOM ORLEY

Ceaţa se întindea în fuioare pe marea de alge. Până într-un anumit punct, era bine. Puteai să te mişti fără să te vadă nimeni, dar era mai greu să găseşti capcanele.

Tom era foarte atent pe când se târa prin ultimul strat de alge din faţa capătului deschis al epavei crucişătorului. Acea porţiune nu se putea parcurge sub apă şi era sigur că cei ce se refugiaseră pe epavă lăsaseră o capcană la suprafaţă.

A găsit dispozitivul la câţiva metri de deschidere. Fire metalice subţiri care se întindeau de la un mănunchi de liane la altul. Tom a inspectat mecanismul, apoi a săpat cu grijă sub fir şi s-a strecurat pe dedesubt. După ce a trecut, s-a apropiat de nava care plutea fără să facă zgomot şi s-a sprijinit de carena perforată.

Animalele care populau vegetaţia marină fugiseră să se ascundă pe durata luptei. Acum ieşiseră iar la suprafaţă, pentru că aproape toţi războinicii muriseră. Orăcăitul lor ca de broaşte se auzea într-un mod bizar pe vapor. În depărtare, Tom auzea bubuitul vulcanului. Stomacul său gol chiorăia, un zgomot suficient de puternic ca să-i scoale şi pe Strămoşi.

Şi-a verificat arma. Pistolul cu ace mai avea câteva proiectile. Se ruga să nu fi greşit numărul de extratereştri care se refugiaseră la bordul ambarcaţiunii.

Sper să am dreptate în mai multe privinţe, şi-a zis el. Mă gândeam că voi găsi şi câteva fiinţe vii aici, pe lângă informaţiile care îmi trebuie.

A închis ochii şi a meditat pentru scurtă vreme, apoi s-a întors şi s-a scufundat sub deschizătură. A clipit, cu un ochi deasupra marginii deschise.

Trei Gubru ornitomorfi erau ghemuiţi într-o masă de aparate pe puntea înclinată şi plină de fum. Un calorifer mic şi nepotrivit le capta atenţia la doi din ei, care ţineau întinse braţele ca să se încălzească. Cel de-al treilea stătea în faţa unei console portabile în formă de cochilie şi îşi agita aripile în galactica patru, o limbă foarte răspândită printre păsări.

— Nu e nici picior de oameni sau de clienţi ai lor, se plângea fiinţa. Am pierdut echipamentul în cercetările subacvatice, aşa că nu putem fi siguri. Dar tot nu am găsit urme de oameni. Nu avem ce să facem. Veniţi să ne luaţi!

Radioul a bolborosit.

— Nu putem să ne părăsim ascunzătoarea, nu putem să ne irosim ultimele resurse acum. Trebuie să rămâneţi acolo, să nu vă faceţi simţită prezenţa şi să aşteptaţi.

— Să aşteptăm? Ne-am ascuns pe o navă unde hrana e radioactivă, iar echipamentul distrus. Totuşi, nava e în stare bună! Trebuie să veniţi să ne luaţi!

Tom a înjurat în tăcere când a auzit veştile. Era clar că nu avea să găsească ceva comestibil.

Operatorul radio continua să protesteze. Ceilalţi doi Gubru ascultau, legănându-se nerăbdători. Unul a dat din piciorul terminat cu gheare şi s-a întors deodată de parcă ar fi vrut să-l întrerupă pe operator. Şi-a îndreptat privirea spre spărtura din navă. Înainte ca Tom să se dea într-o parte, creatura a făcut ochii mari şi a întins o labă.

— Un om! Repede…

Tom l-a împuşcat în piept. Fără nicio precauţie, s-a scufundat sub crăpătură şi s-a rostogolit în spatele unei console înclinate. A alergat în partea opusă şi a tras de două ori, când al doilea Gubru care stăteau în picioare a încercat să reacţioneze. O flacără subţire a ieşit din pistolul minuscul şi a atins tavanul deja ars, în timp ce extraterestrul a căzut, scoţând un strigăt.

Galacticul care era la radio l-a fixat pe Tom cu privirea, apoi s-a uitat la aparat.

— Nici să nu te gândeşti, a tunat Tom în galactică patru, cu un accent puternic.

Extraterestrul şi-a întors creasta uimit, apoi a coborât mâinile şi a rămas nemişcat.

Tom s-a ridicat cu grijă, privindu-l pe Gubru care supravieţuise.

— Desfă-ţi centura cu arme şi stai departe de transmiţător. Mişcă-te uşor. Nu uita: noi, oamenii, suntem ca puii de lup: sălbatici, carnivori şi foarte agili! Nu mă face să te mănânc! A râs batjocoritor, dezvelind cât de mulţi dinţi putea.

Tremurând, creatura i-a executat ordinele. Tom a mârâit: uneori era folositor să ai reputaţie de primitiv.

— Foarte bine, a zis când extraterestrul s-a dus în locul indicat de el, lângă breşă. Ţinând arma îndreptată spre el, Tom s-a aşezat în faţa radioului care scotea ciripituri surescitate.

Slavă lui Ifni, cunoştea acel model. L-a închis.

— Transmiteai când m-a văzut prietenul tău? l-a întrebat pe prizonier.

Se întreba dacă acel comandant al forţelor ascunse Gubru auzise vreodată cuvântul „om“.

Creasta Galacticului a tremurat. Răspunsul lui a fost atât de incoerent, încât Tom a crezut pentru o clipă că nu înţelesese întrebarea.

— Trebuie să lăsăm mândria deoparte, i-a spus cântat Gubru, umflându-se în pene. Toţi cei tineri trebuie să lase mândria deoparte. Mândria te face să greşeşti. Orgoliul nemăsurat te face să greşeşti. Doar calea cea dreaptă te poate salva. Noi putem să salvăm…

— Suficient! s-a răstit Tom la el.

— … te putem salva de eretici. Duceţi-ne la Strămoşii întorşi. Duceţi-ne la ei. Ei se aşteaptă să se întoarcă în paradisul stabilit când au plecat cu multă vreme în urmă. Se aşteaptă să ajungă în paradis şi ar fi complet lipsiţi de putere împotriva unor fiinţe ca Soro, Tandu sau Thennanin sau…

— Thennanin! Asta vreau să ştiu! Se mai luptă thennaninii? Sunt victorioşi în bătălie?

Tom tremura din dorinţa de a afla totul.

— … sau de Fraţii Nopţii. Vor avea nevoie de protecţie până o să înţeleagă ce lucruri oribile sunt comise în numele lor: ortodoxiile sunt distruse, ereziile abundă. Duceţi-ne la ei, ajutaţi-ne să curăţăm universul. Veţi fi recompensaţi generos, modificări minime, aservire scurtă…

— Încetează!

Tom simţea că tensiunea şi epuizarea din ultimele zile se transformau într-o furie clocotitoare. După Soro şi Tandu, Gubru îi prigoniseră cel mai mult pe oameni. Şi se săturase de atâta vorbărie.

— Termină şi răspunde-mi la întrebări!

A tras la picioarele extraterestrului care a sărit în sus mirat, cu ochii bulbucaţi. Tom a mai tras de două ori. Prima oară, Gubru s-a îndepărtat de ricoşeu, iar a doua oară a tresărit când proiectilul şi-a ratat ţinta şi s-a strivit.

Galacticul l-a scrutat cu privirea pe Tom şi a scos un strigăt de bucurie. Şi-a deschis braţele pline de pene, scoţându-şi la iveală ghearele lungi. Pentru prima dată a spus ceva limpede şi inteligibil.

— Acum tu vei vorbi, impertinent neobrăzat, pe jumătate format, fără stăpân!

Şi s-a năpustit asupra lui, urlând.

Tom s-a trântit la pământ într-o parte pe când pasărea trecea şuierând pe lângă el. Foamea şi epuizarea i-au încetinit mişcările şi nu a reuşit să evite o gheară ascuţită, care i-a intrat prin costum şi l-a zgâriat în lateral, de-a lungul unei coaste. Şi-a înăbuşit un ţipăt şi s-a dus împleticindu-se la peretele însângerat, în timp ce Gubru se întorcea ca să-l atace din nou.

Niciunul nu s-a gândit să folosească armele care ajunseseră pe podea. Fiind descărcate şi lipicioase, nu merita să rişte şi să se aplece pentru a le lua de jos.

— Unde sunt delfinnnii? a zbierat Gubru, sărind înainte şi înapoi. Spune-mi acum sau te învăţ eu să-ţi respecţi superiorii!

Tom a dat din cap.

— Învaţă să înoţi, creier de găină, şi te voi duce la ei.

Gubru şi-a scos iar ghearele. A strigat din nou şi a pornit la atac.

Tom a încercat să-şi adune toate rezervele de energie rămase. A sărit în aer şi a tras cu furie un şut în gâtul adversarului. Strigătul i s-a frânt imediat, vertebrele s-au fracturat, iar Gubru a căzut, alunecând pe puntea umedă până s-a izbit de perete.