În umbrele de sub covorul de alge încâlcite, Tom trecea cu prudenţă de la o pungă cu aer la alta. Masca îl ajuta să reţină o inspiraţie mai mult timp, mai ales când s-a apropiat de insulă şi a trebuit să caute o deschizătură spre ţărm.
Într-un final, s-a târât pe plajă tocmai când Kthsemenee, soarelele portocaliu, a intrat într-o grămadă de nori groşi dinspre vest. Ziua lungă de pe Kithrup nu se terminase încă, dar îi lipsea acum căldura razelor solare. Frigul provocat de evaporare l-a făcut pe Tom să se înfioreze în timp ce se târa printr-o gaură în vegetaţie şi urca apoi pe malul stâncos. A urcat în patru labe până la un afloriment care ieşea din ţărm cu vreo câţiva metri peste mare şi apoi s-a aşezat greoi pe bazaltul aspru. Şi-a scos masca de pe faţă, lăsând-o să-i atârne la gât.
Insula părea să se legene încet, ca un dop în valuri. Îi mai trebuia puţin timp să se obişnuiască din nou cu terenul solid – exact timpul necesar să termine ceea ce venise să facă aici şi să se întoarcă iar în apă, şi-a dat el seama, uimit de ironie.
Şi-a îndepărtat de pe umeri algele verzi şi lipicioase şi a început să tremure când apa s-a evaporat încet.
Foame. Da, îi era şi foame.
Măcar îi lua gândul de la frig şi umezeală. S-a gândit să-şi scoată ultimul baton energizant, dar a hotărât să-l păstreze. Era singurul lucru comestibil pe o rază de mii de kilometri, în caz că nu găsea ceva pe epava extraterestră.
Fumul ieşea încă din micuţa navă-spion care se prăbuşise chiar dincolo de coama muntelui. Firicelul subţire urca şi se contopea sus cu cenuşa vulcanică ieşită din crater. Din când în când, auzea muntele bubuind.
Bine. Să plecăm de aici.
Şi-a luat elan şi a ponit la drum.
Lumea se clătina, instabilă, în jurul lui. Dar a avut o surpriză plăcută să descopere că putea sta în picioare fără prea mult efort.
Poate că Jill are dreptate, s-a gândit. Poate că am rezerve de energie la care nu am apelat până acum.
S-a întors la dreapta a făcut un pas, fiind cât pe ce să se împiedice. Apoi a mers poticnit pe panta stâncoasă. Din fericire, purta mănuşi de cauciuc, căci a trebuit să se caţere pe stâncile ascuţite şi crestate. Pas cu pas, a ajuns aproape de locul de unde ieşea fumul.
Nava-spion era ruptă în trei bucăţi. Pupa se scufundase, doar capătul îi ieşea printre ierburile carbonizate din apa puţin adâncă. Tom s-a uitat la contorul de radiaţii de pe marginea măştii. Dacă trebuia, ar fi putut rezista la acea doză câteva zile.
Jumătatea din faţă a epavei se despicase longitudinal, revărsând conţinutul cockpitului pe o plajă cu pietre. O mulţime de sârme ieşeau din pereţii metalici, unele rupte, altele contorsionate ca nişte crenguţe de vâsc.
Pare destul de uşor, s-a gândit Tom. Pot să cobor şi să inspectez drăcovenia asta. Încetul cu încetul. S-a gândit să-şi scoată pistolul cu ace, dar a decis că era mai bine să aibă ambele mâini libere în cazul unei căderi.
***
Nu rămăsese prea mult.
Tom a cercetat fragmentele risipite: erau bucăţi din diferite maşini. Dar nu îi spuneau ce voia să ştie.
Nu erau alimente. Peste tot erau panouri mari de metal, îndoite. Tom s-a apropiat de unul ce părea că se răcise şi a încercat să-l ridice. Era prea greu să-l clintească mai mult de câţiva centimetri, aşa că l-a lăsat din mâini.
Pentru un moment, a rămas acolo, gâfâind şi respirând anevoie, cu mâinile pe genunchi.
La câţiva metri de el era o grămadă mare de lemne aruncate de valuri pe mal. Tom s-a dus să ia de acolo câteva bucăţi mai groase. Erau tari, dar prea flexibile să le poată folosi pe post de pârghii.
S-a scărpinat în barbă şi s-a gândit. A privit marea, acoperită până în zare de scârboasele alge vâscoase. În cele din urmă, a început să adune alge uscate în două grămezi.
***
După ce s-a lăsat întunericul, s-a aşezat lângă foc, împletind liane robuste în două evantaie mari şi plate, cam ca rachetele de tenis, cu cercuri laterale. Nu era sigur că vor funcţiona aşa cum dorea el, dar avea să afle a doua zi.
A cântat încetişor în trinară, ca să mai uite de foame. Versurile pentru copii fluierate răsunau din stâncile aflate în apropiere.
*Mâini şi foc?
Mâini şi foc!
*Foloseşte-le, foloseşte-le
Pentru a sări mai sus!
*Visuri şi cântec?
Visuri şi cântec!
*Foloseşte-le, foloseşte-le
Pentru a sări mai departe!*
Tom s-a oprit brusc din cântat şi şi-a înclinat capul. După o clipă de tăcere, şi-a scos pistolul cu ace din toc.
Auzise oare un sunet? Sau era doar o plăsmuire a imaginaţiei?
S-a rostogolit afară din lumina focului şi s-a ghemuit în întuneric, privind bezna, şi, ca un delfin, a încercat să asculte formele lucrurilor. A trecut dintr-un adăpost în altul, ca un om la pândă, cu spatele încovoiat, şi a făcut încet un tur al plajei acoperite de resturile epavei.
— Barkeemkleph Annatan P’Klenno. V’hoomimph?
Tom s-a ascuns după un panou din carenă şi s-a întors pe partea cealaltă. Respirând cu gura deschisă ca să nu facă zgomot, a ascultat cu atenţie.
— V’hoomin Kent’thoon ph?
Vocea avea un ecou de parcă venea dintr-o cavitate de metal… oare de sub una din bucăţile mari de navă? Un supravieţuitor? Cine şi-ar fi închipuit?
