Calafiei…*
Vocea a fost acoperită de un feroce strigăt victorios, apoi s-a aşternut tăcerea.
Lui Keepiru i-a mai luat cinci minute să străbată, înnebunit, canalele înguste, ca să găsească locul luptei. Gustul apei, când a ajuns la locul faptei, i-a spus că venise prea târziu.
A încetinit brusc, apoi a intrat într-o mică vale, între trei movile de metal. De sus coborau mănunchiuri de liane arămii. O spumă roşiatică se răspândea din mijlocul văii, în pârâiaşe roşii, urmând curenţii dominanţi. În centru, prins între părţile armurii distruse, un tânăr neo-fin amicus, deja parţial dezmembrat, plutea cu burta în sus, tras uneori şi sfârtecat de fălcile unui delfin uriaş, înroşite de sângele lui.
Un delfin uriaş? Cum de nu-l observase în tot timpul de când părăsiseră Pământul? Keepiru şi-a pus în grabă alt respirator de la armură şi a inspirat, gâfâind, în timp ce îl fixa şi îl asculta pe ucigaş.
Uită-te la culorile contrastante, şi-a spus el. Priveşte maxilarul scurt, dinţii mari, aripioara dorsală ascuţită.
Ascultă-l!
K’tha-Jon a mârâit satisfăcut şi a sfâşiat o bucată de carne din partea laterală a lui Akki. Uriaşul nu părea să observe arsura lungă de pe flancul său stâng şi nici vânătaia care se mărea treptat din punctul în care fusese lovit ultima dată.
Keepiru ştia că monstrul îi detectase prezenţa. K’tha-Jon a înghiţit încet, apoi s-a ridicat la suprafaţă să respire. Când a coborât, s-a uitat drept în ochii lui Keepiru.
— Ei bine, Pilotule? a şoptit el, încântat.
Keepiru i-a vorbit în anglică, chiar dacă respiratorul îi înăbuşea cuvintele.
— Tocmai am lichidat un monstru, K’tha-Jon, dar involuţia ta ne contaminează întreaga rasă.
K’tha-Jon l-a luat în râs, scoţând câteva pufnituri stridente, dispreţuitoare.
— Tu crezi că am regresat ca jalnicul ăla de Stenosss Moki, nu-i aşa, Pilotule?
Keepiru nu putea face altceva decât să scuture din cap. Îi era imposibil să spună ce devenise nostromul.
— Un delfin care a regresat ar putea să vorbească anglica aşa bine ca mine? a spus uriaşul în batjocură. Sau să folosească logica astfel? Ar fi putut un Tursiops sau chiar un Stenosss care a regresat să urmărească o pradă care respiră aer cu atâta determinare… Şi plăcere? E adevărat, situaţia de criză din ultimele săptămâni a descătuşat ceva în mine… Dar poţi să mă asculţi cu atenţie şi tot să afirmi că am regresat?
Keepiru a privit balele cu sânge din jurul maxilarelor puternice ale uriaşului. Corpul lui Akki se îndepărta încet, purtat de curenţi.
— Eu ştiu ce eşti, K’tha-Jon.
Keepiru a trecut la trinară.
*Apa rece clocoteşte
Când urli tu
*Foamea fălcilor roşii
Îţi umple visul.
*Harpoanele omorau
Balenele,
*Năvoadele lui Iki
Ne prindeau pe noi,
*Şi totuşi noaptea
Ne temeam
*Doar de tine – …
Cetaceu ucigaş.
K’tha-Jon şi-a deschis fălcile de satisfacţie, de parcă ar fi acceptat acel prinos. A urcat să respire şi s-a întors la câţiva metri mai aproape de Keepiru, rânjind.
— Am ghicit adevărul cu ceva timp în urmă. Sunt unul dintre experimentele preţioase ale scumpului nostru stăpân uman Ignacio Metz. Nătărăul ăla a făcut un lucru măreţ, cu toată prostia lui. Câţiva dintre cei pe care i-a strecurat la bordul lui Streaker au regresat sau au înnebunit. Dar eu sssunt un successs…
— Eşti o calamitate! a îngăimat Keepiru, împiedicat de respirator să folosească alte cuvinte mai potrivite.
K’tha-Jon s-a mai apropiat de el cu câţiva metri, iar Keepiru s-a dat înapoi din instinct. Uriaşul s-a oprit din nou, emiţând din frunte un clic satisfăcut.
— Chiar aşa, Pilotule? Cum poţi tu, simplu mâncător de peşti, să înţelegi cine e mai bun ca tine? Eşti oare demn să judeci pe cineva ai cărui strămoşi au fost în vârful piramidei trofice a oceanului? Şi îi judecau în mare pe toţi cei din ssspecia ta?
Keepiru abia îl asculta, dându-şi seama că distanţa dintre el şi monstru se micşora încontinuu.
— Eşti prea ar-rogant. Ai doar câteva grefe de gene ale…
— Sunt o BALENĂ UCIGAŞĂ! a ţipat K’tha-Jon. Urletul lui a răsunat ca un imn cântat la bucium. Corpul pe dinafară nu contează deloc! Creierul şi sângele contează. Ascultă-mă şi îndrăzneşte să tăgăduieşti ce sunt!
Clămpănitul fălcilor lui K’tha-Jon a fost ca o salvă de tun. Strigătul de vânătoare a răsunat, iar Keepiru, fiind aşa de aproape, a simţit instinctiv nevoia să se ghemuiască, să se ascundă sau să moară.
