Tsh’t s-a întors şi a transmis ordinele.

La scurt timp, computerul de luptă a început să se facă auzit.

— Acum ce mai e? a întrebat Gillian.

O serie de puncte galbene strălucitoare au început să pâlpâie intermitent pe globul lui Kithrup, iradiind dinspre insula lui Toshio.

— Detonări de un fel sau altul, a zis Tsh’t. Computerul le consideră bombardamente, dar nu am văzut nicio rachetă. Şi ce înseamnă o asemenea dissspersie? Detonările au loc doar de-a lungul acestei fâşii strâmte de longitudine!

— Alte perturbări psi! a anunţat un operator. Foarte puternice! Şi din numeroase surse de pe toată planeta!

Gillian s-a încrunat.

— Detonările alea nu sunt bombardamente. Cred că am mai văzut aşa ceva. Este graniţa crustei planetare. Perturbările ar putea fi vulcani. Aş zice că e modalitatea prin care locuitorii îşi exprimă dezaprobarea.

— Poftim? a făcut Tsh’t confuză.

Gillian părea gânditoare, de parcă se uita la ceva foarte îndepărtat.

— Cred că încep să înţeleg ce se petrece. Putem să-i mulţumim lui Creideiki, de pildă, dacă perturbările psi nu afectează delfinii.

Finii o fixau intens. Gillian a surâs şi a bătut-o prieteneşte pe Tsh’t peste şale.

— Nu-ţi face griji, locotenente. E o poveste lungă, dar te voi lămuri, dacă o să avem timp. Îmi închipui că efectul cel mai mare asupra noastră va fi provocat de mişcările scoarţei terestre. Ar trebui să le simţim curând. Rezistăm dacă stăm aici dedesubt?

Tsh’t s-a încruntat. Nu putea să înţeleagă felul în care oamenii reuşeau să treacă de la o idee la alta.

— Da, Gillian, cred că da. Adică până rămâne porţiunea asta ssstabilă.

A arătat o fereastră, spre locul unde stratul de rocă submarină trona deasupra navei hibride.

Gillian a ridicat privirea spre imensa masă de piatră care se vedea prin crăpătura în blindajul thennanin.

— Uitasem. Mai bine să o ţinem sub observaţie.

S-a întors din nou spre ecran pentru a vedea cum se propagă perturbările.

Hai, Hikahi! a implorat ea în tăcere. Ia-i pe Toshio şi pe ceilalţi şi întoarce-te aici! În curând va trebui să iau o decizie şi poate o să ajungi prea târziu.

Minutele treceau. De câteva ori apa parcă a tremurat în timp ce o bubuitură surdă zgâlţâia fundul mării.

Gillian se uita la globul albastru al Kithrup. Un şir de puncte galbene pâlpâitoare s-au extins treptat spre nord, ca o rană pe o parte a planetei. În cele din urmă, au ajuns la un grup de insuliţe din zona nord-estică.

Acolo este Tom, s-a gândit Gillian.

Dintr-odată, operatorul însărcinat cu comunicaţiile a zis surescitat:

— Comandante! Recepţionez o transssmisie! E în anglică!

103

TOM ORLEY

Încerca să ţină microfonul care fusese proiectat pentru mâinile extratereştrilor. Tom şi-a umezit cu limba buzele crăpate. Nu avea timp să-şi revizuiască discursul. Trebuiau să sosească din clipă în clipă.

A apăsat pe maneta de transmisie.

— Creideiki! Vorbea cu grijă. Înregistrează şi redă pentru Gillian. Ea îţi va traduce.

Ştia că fiecare navă din apropiere asculta transmiţătorul acum. Probabil că majoritatea se îndreptau spre el. Dacă reuşea să transmită un mesaj coerent, putea fi sigur că vor veni şi restul.

— Linia directă cu nava s-a întrerupt, a zis el. Iar o sută de kilometri reprezintă o distanţă prea mare ca să transmiţi un mesaj, aşa că voi folosi acest nou codificator, în speranţa că nu a fost afectat de lupte.

Ultimele cuvinte erau o invenţie pentru Galactici. Acum urma mesajul adevărat. Trebuia să-i spună lui Streaker ce ştia şi Gillian să deducă din context.

— Jill? Oul a eclozat, scumpo. Şi a ieşit o grădină zoologică întreagă. O grădină zoologică plină cu animale feroce! Dar am găsit doar un singur blestemat de exemplar din specia care ne interesează. Am auzit că ar mai fi de vânzare, pe rafturi mai înalte, dar sunt doar presupuneri. Tu cu H şi cu C va trebui să vă hotărâţi. Mai ţineţi minte când bătrânul Jake Demwa ne-a luat cu el în misiune la Biblioteca centrală din Tanith? Mai ştii ce a zis despre presupuneri? Spune-i lui Creideiki. E decizia lui, dar eu zic să urmezi sfatul lui Jake!

A simţit un nod în gât. Trebuia să întrerupă transmisia. N-avea rost să-i lase pe extratereştri să se apropie prea mult.

— Jill. A tuşit. Scumpo, acum am ieşit din joc. Ia-l pe Herbie şi du restul datelor la Consiliu. Şi pe aborigenii ăia. Totul a meritat, cu siguranţă.

A închis ochii şi a strâns microfonul.

— Când îl vezi pe bătrânul Jake, să beţi un pahar în cinstea mea!

Voia să spună mai multe, dar îşi dădea seama că nu mai era ambiguu. Nu voia să-i lase pe Galactici să descifreze ce zicea cu ajutorul computerelor lingvistice.

Şi-a ţuguiat buzele. Şi-a luat la revedere într-o limbă potrivită pentru asemenea lucruri.

*Petale plutesc,

*Trec prin mâna iubitei mele,

*Pe când îşi aminteşte de mine –*

Semnalul a şuierat până când Tom a întrerupt circuitul.

S-a ridicat şi a dus radioul afară. S-a apropiat de marginea unui bazin deschis şi a aruncat transmiţătorul. Dacă depistase cineva cristalele din aparat, acel extraterestru ar fi trebuit să plonjeze ca să-l găsească.

Stătea acolo lângă bazin şi se uita cum treceau norii joşi, întunecaţi şi grei de la ploaia acumulată în ei.

Urma să ajungă în orice moment. Avea armele la centură, pe lângă tubul pentru respiraţie şi un bidon plin. Era pregătit pentru ei.

Stătea acolo, uitându-se şi aşteptând, când vulcanul fumegând de la orizont a început să se agite, apoi a erupt şi a scos artificii strălucitoare pe cer.

***

Vedea puntea ca prin ceaţă. Gillian avea ochii plini de lacrimi, dar, când a clipit, lacrimile nu au curs. I se lipeau de ochi ca nişte pietre preţioase.