+CU NOI NU ŞTIU CE SĂ FACĂ!
— PE VOI VĂ CAUTĂ!+
+NU PE NOI! –
Răspunsul l-a lăsat fără replică. Creideiki abia a mai avut puterea să pună o întrebare. A încercat să întrebe ce ar face Karrank% dacă ar fi atacaţi.
Înainte să termine, a auzit un scrâşnet care nu se putea reproduce nici în simbolurile senzoriale ale anticilor zei. Era mai degrabă un muget sfidător. Apoi, dintr-odată, sunetul şi ecoul mintal s-au oprit. A rămas singur, cu furia Karrank% care îi răsuna în minte.
Făcuse tot ce-i stătuse în puteri. Şi acum?
Cum nu mai avea altceva de făcut, a închis ochii şi a mediat. A trimis spirale de sonar şi a ţesut ecourile crestelor înconjurătoare, formând scheme precise. Când Nukapai s-a materializat lângă el, nu s-a mai simţit pierdut. Corpul îi era o împletitură complexă din sunetele emise de Creideiki şi din cele produse de mare. Parcă se freca de el, iar lui Creideiki i se părea că o simte. A încercat să emită un scurt freamăt sexual.
:Nu Sunt De Treabă: a spus Nukapai.
Creideiki a surâs cu tristeţe.
:Nu, Nu Sunt De Treabă: Dar Suferă: Nu I-Aş Deranja Pe Antici Dacă Nu Ar Fi Necesar:
:Cântecul Lumii Pare Să Ne Spună Că Nu Ne Vor Ajuta:
Nukapai a râs batjocoritor din cauza pesimismului său. A schimbat tempoul şi a şuierat cu blândeţe pe un ton amuzat.
*Coboară
Şi ascultă timpul de mâine
*Coboară
Preştiinţă, preştiinţă…*
Creideiki s-a concentrat să înţeleagă. Cum vorbea în trinară, o limbă care era acum pentru el la fel de grea ca anglica? Era un alt limbaj subtil şi puternic, pe care puteau să-l aibă acum în comun. De ce îi amintea de problemele sale?
A scuturat confuz din cap. Nukapai era doar o plăsmuire a minţii sale… sau cel puţin se limita la sunetele pe care putea să le creeze vocea lui. Aşadar, cum putea vorbi în trinară?
Erau şi alte mistere. Cu cât cobora mai mult în adâncuri, cu atât misterele se înmulţeau.
*Coboară
În adâncuri, Scufundător al Nopţii
*Coboară
Preştiinţă, preştiinţă…*
Creideiki a repetat mesajul pentru sine. Nukapai voia să spună că se putea îndrepta cumva viitorul? Ceva inevitabil se va întâmpla, iar Karrank% vor fi smulşi din izolarea lor?
Încă încerca să rezolve acea enigmă, când a auzit un zgomot de motor. A stat să asculte câteva clipe. Dar nu era necesar să activeze hidrofonul saniei ca să-şi dea seama despre ce era vorba.
În canion a intrat pe furiş, cu prudenţă, o navă mică. Sonarul e baleiat-o uşor de la o extremitate la alta. Un reflector a luminat urmele de pe fundul mării lăsate de Streaker la plecare. Sonarul şi reflectoarele au scrutat fragmentele şi bucăţile de echipamente abandonate şi în cele din urmă s-au oprit lângă sania sa.
Creideiki a clipit în raza luminoasă. A deschis gura, încercând să zâmbească în chip de salut. Dar nu avea voce. Pentru prima dată după multe zile se simţea intimidat, incapabil să vorbească, de teamă să nu greşească şi cuvintele cele mai simple şi să pară tâmpit.
Portavocele de pe nava cea micuţă au amplificat un oftat fericit, simplu şi elegant.
*Creideiki! *
A recunoscut cu plăcere vocea. A activat motoarele saniei şi s-a desprins de releu. În timp ce se îndrepta cu viteză spre poarta care se deschidea într-o parte a navei, a rostit cu grijă cuvintele în anglică, unul câte unul.
— Hikahi… Cât… mă… bucur… să… te… aud… din… nou…
91
TOM ORLEY
Ceaţa se întindea în fuioare pe marea de alge. Până într-un anumit punct, era bine. Puteai să te mişti fără să te vadă nimeni, dar era mai greu să găseşti capcanele.
Tom era foarte atent pe când se târa prin ultimul strat de alge din faţa capătului deschis al epavei crucişătorului. Acea porţiune nu se putea parcurge sub apă şi era sigur că cei ce se refugiaseră pe epavă lăsaseră o capcană la suprafaţă.
A găsit dispozitivul la câţiva metri de deschidere. Fire metalice subţiri care se întindeau de la un mănunchi de liane la altul. Tom a inspectat mecanismul, apoi a săpat cu grijă sub fir şi s-a strecurat pe dedesubt. După ce a trecut, s-a apropiat de nava care plutea fără să facă zgomot şi s-a sprijinit de carena perforată.
Animalele care populau vegetaţia marină fugiseră să se ascundă pe durata luptei. Acum ieşiseră iar la suprafaţă, pentru că aproape toţi războinicii muriseră. Orăcăitul lor ca de broaşte se auzea într-un mod bizar pe vapor. În depărtare, Tom auzea bubuitul vulcanului. Stomacul său gol chiorăia, un zgomot suficient de puternic ca să-i scoale şi pe Strămoşi.
Şi-a verificat arma. Pistolul cu ace mai avea câteva proiectile. Se ruga să nu fi greşit numărul de extratereştri care se refugiaseră la bordul ambarcaţiunii.
Sper să am dreptate în mai multe privinţe, şi-a zis el. Mă gândeam că voi găsi şi câteva fiinţe vii aici, pe lângă informaţiile care îmi trebuie.
A închis ochii şi a meditat pentru scurtă vreme, apoi s-a întors şi s-a scufundat sub deschizătură. A clipit, cu un ochi deasupra marginii deschise.
