Conexiunea fusese stabilită. Acum Creideiki putea asculta sunetele din adâncuri după pofta inimii. Toshio a lăsat monofilamentul să-i scape în noroi. A aruncat balastul, iar sania s-a ridicat în spirală spre puţul copacului-burghiu.
Când a ieşit la suprafaţă, Toshio era conştient că se schimbase ceva. A doua sanie, care-i aparţinea lui Tom Orley, fusese scoasă pe malul abrupt. Acum era pe pajişte, la sud de lac. Din panoul de control ieşeau fire.
Charles Dart s-a ghemuit pe malul apei. S-a ridicat în capul oaselor şi s-a uitat prin luminiş, dar a văzut doar frunzişul pădurii bătute de vânt.
Charlie a şoptit gutural:
— Cred că Takkata-Jim şi Metz vor decola curând, Toshio, cu sau fără mine.
Dart părea confuz, de parcă acea idee prostească îl zăpăcise.
Toshio s-a străduit să nu lase să i se citească nimic pe chip.
— Ce te face să crezi asta, doctore Dart?
— Imediat ce ai coborât, doi Stenos ai lui Takkata-Jim au venit să ia radioul de pe sanie. Când erai jos, au mai verificat şi motoarele. La început păreau cam hodorogite, dar acum lucrează la ele. Cred că nu le mai pasă dacă raportezi ce se întâmplă.
Toshio a auzit un fel de răget spre sud – un suspin care se ridica şi cobora în ritmuri inegale.
Privirea i-a fost atrasă de un foşnet venit dinspre nord. L-a văzut pe Ignacio Metz venind dinspre sud pe poteca din pădure, cu multe dosare după el. În spatele lui mărşăluiau patru voluntari Kiqui masivi din sat. Sacii cu aer erau umflaţi, dar nu le plăcea să se apropie de motoarele care făceau atâta zgomot. Cărau nişte boccele rudimentare.
Din frunziş, mai multe perechi de ochi priveau neliniştite procesiunea.
Toshio asculta sunetul motorului, întrebându-se cât timp a mai rămas. Takkata-Jim reciclase bombele mai repede. Poate că-l subestimaseră pe locotenentul delfin. Oare cât de mult reparase pentru a pregăti vehiculul de plecare înainte de vreme?
Să încerc să le amân decolarea? Dacă mai zăbovesc, probabil nu mai ajung la timp la Streaker.
— Dar tu, doctore Dart? Ai terminat şi poţi urca la bord când te va chema Takkata-Jim?
Cimpanzeul a aruncat o privire consolei şi a scuturat din cap.
— Mai am nevoie de şase ore, a mormăit el. Poate că e în interesul nostru să întârziem plecarea ambarcaţiunii. Ai vreo idee?
Toshio a căzut pe gânduri.
Asta-i situaţia. Tu trebuie să hotărăşti. Pleacă imediat dacă vrei cu adevărat să mai pleci de aici.
Toshio a expirat cu putere. Fie ce-o fi.
— Dacă îmi vine în minte un mijloc prin care să-i mai reţin, doctore Dart, mă vei ajuta? Ar putea fi riscant.
Cimpanzeul a ridicat din umeri.
— Momentan doar aştept ca robotul meu să sape în scoarţă ca să scoată la lumină un… instrument. Până atunci sunt liber. Ce trebuie să fac?
Toshio a scos din sanie bobina de alimentare din monofilament şi a tăiat capătul liber.
— Pentru început, cred că avem nevoie de cineva care să se poată căţăra în copaci.
Charlie s-a strâmbat.
— Ce clişeu, a şoptit el pentru sine. De ce te laşi mereu blocat de clişee?
89
GILLIAN
A scuturat încet din cap. Poate era obosită, dar nu reuşea să înţeleagă nici măcar o mică parte din explicaţiile lui Niss. Ori de câte ori încerca să-l convingă să simplifice o parte subtilă a tradiţiei galactice, computerul se încăpăţâna să-i dea exemple care complicau ulterior lucrurile. Gillian se simţea ca un om de Cro-Magnon care încerca să înţeleagă intrigile de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Maşinăria îi spunea că descoperirile lui Streaker vor avea consecinţe mai mari decât criza actuală declanşată de flota abandonată. Însă ea nu pricepea subtilităţile.
— Doamnă doctor Baskin, a încercat din nou computerul. Fiecare epocă are momentele ei decisive. Uneori pe câmpul de bătălie. Alteori este vorba despre un progres tehnologic. În orice caz, evenimentul fundamental e de natură filosofică şi atât de complicat încât speciile din acea vreme nu îşi dau seama că s-a modificat ceva decât atunci când viziunea lor asupra lumii se schimbă complet pe nepusă masă. Însă, de foarte multe ori, aceste răsturnări de situaţie sunt precedate de o legendă. Nu cunosc alte cuvinte englezeşti ca să te lămuresc… o poveste care stăruie în minţile tuturor sofonţilor… o poveste adevărată plină de acţiuni curajoase şi de simboluri arhetipale puternice care anunţă viitoarea schimbare.
— Adică noi putem deveni o specie de legendă?
— Întocmai.
Gillian nu-şi amintea să se fi simţit vreodată mai insignifiantă. Nu reuşea să scape de povara cuvintelor rostite de Niss. Datoria sa faţă de Pământ şi de viaţa a o sută cincizeci de prieteni şi colegi era deja o povară mult prea mare.
— Aşadar, îmi vorbeai despre simboluri arhetipale…
— Doamnă doctor Baskin, ce ar putea fi mai simbolic decât Streaker şi descoperirile lui? Doar flota abandonată a întors pe dos cele Cinci Galaxii. Ca să nu mai punem la socoteală că descoperirea a fost făcută de cea mai nouă rasă protejată, ai cărei stăpâni sunt pui de lup orfani care susţin că nu au niciun protector. Aici pe Kithrup, unde nu se credea că poate exista viaţă, au găsit o rasă matură, iar acum riscă enorm ca să-i apere pe nevinovaţi de o civilizaţie galactică rigidă şi fosilizată…
— Stai un pic…
— Acum puneţi-i la socoteală şi pe Karrank%. În toate epocile recente, nicio specie inteligentă nu a fost tratată atât de îngrozitor de sistemul care ar fi trebuit să o apere. Aşadar, care erau şansele ca această navă să ajungă chiar pe planeta care era ultimul lor refugiu? Nu vezi imaginea de ansamblu, doamnă doctor Baskin? De la Strămoşi până la cea mai nouă rasă, se observă o puternică influenţă a Sistemului Elitelor. Oricare ar fi rezultatul încercării voastre de a fugi de pe Kithrup, indiferent dacă reuşiţi sau nu, stelele vor preface într-un mare cânt aventura voastră. Iar eu cred că acest cânt va aduce schimbări mai mari decât vă puteţi închipui.
Vocea lui Niss s-a stins pe un ton aproape reverenţios, lăsând în suspans implicaţiile.
Gillian era în picioare pe tavanul înclinat al camerei întunecate şi deformate, şi clipea în lumina strălucitoare emanată de particulele în mişcare. Tăcerea se prelungea. În cele din urmă, a scuturat din cap.
