În timp ce urmărea lupta, Beie a văzut cea mai puternică dintre alianţe destrămându-se din cauza trădării: unul din cei doi aliaţi s-a năpustit asupra celuilalt.

Beie a pufăit dezgustată.

— Fanatici fără credinţă, a mormăit ea.

S-a auzit un ciripit de pe raftul din stânga. Un rând de ochi mici şi roz se uitau în jos la ea.

— Care din voi a zis asta?

Beie s-a încruntat la micii wazooni asemănători cu tarsierii, care o priveau fiecare de la intrarea în propriul glob-spion. Wazoonii au chicotit amuzaţi, dar niciunul nu i-a răspuns la întrebare.

Beie a pufnit.

— Bine, aveţi dreptate, evident. Fanaticii au de partea lor rapiditatea reacţiilor. Nu se opresc să se gândească, se avântă cu nesăbuinţă, pe când noi, cei moderaţi, trebuie să cântărim lucrurile înainte să acţionăm.

Mai ales ultraprudenţii synthieni, s-a gândit ea. Pământenii ar trebui să ne fie aliaţi, dar noi vorbim şi gândim cu timiditate, ne plângem Institutelor neputincioase şi trimitem în recunoaştere echipe de sacrificiu ca să-i spioneze pe fanatici în luptă.

Wazoonii au chiţăit în chip de avertizare.

— Ştiu! a izbucnit ea. Nu credeţi că-mi cunosc meseria? E o sondă de observaţie acolo în faţă. Să aibă grijă unul dintre voi şi nu mă mai deranjaţi! Nu vedeţi că sunt ocupată?

Ochii au clipit în direcţia ei. Iar doi au dispărut când wazoonul a intrat în micuţa lui navăşi a închis uşa. Peste o clipă, pe cercetaş l-a trecut un fior când a plecat sonda.

Mult noroc, micuţule wazoon, client credincios, şi-a spus Beie. Prefăcându-se nepăsătoare, a urmărit cu privirea sonda minusculă înaintând ca o săgeată printre resturile planetoidului, şerpuind spre sonda de observaţie de pe traiectoria lui.

Un cercetaş de sacrificiu, s-a gândit ea cu amărăciune. Tymbrimienii luptă să scape cu viaţă, Pământul era asediat, jumătate din coloniile sale erau deja ocupate, iar noi, synthienii, tot observăm şi aşteptăm. Ai mei m-au trimis doar pe mine şi echipa mea.

O flacără minusculă a izbucnit pe neaşteptate, aruncând umbre ascuţite pe câmpul asteroizilor. Wazoonii au scos un geamăt înăbuşit de jale, oprindu-se repede când Beie s-a uitat la ei.

— Nu vă ascundeţi durerea de mine, bravii mei wazooni, a şoptit ea. Sunteţi clienţi şi luptători curajoşi, nu sclavi. Jeliţi-vă colegul care a murit eroic pentru noi!

S-a gândit la poporul ei prudent şi rezervat, în sânul căruia se simţise întotdeauna o străină.

— Arătaţi-vă durerea! a insistat ea, surprinsă de propria vehemenţă. Nu e nicio ruşine să ţii la cineva, micuţii mei wazooni! În acest fel, veţi fi mai măreţi decât rasa voastră protectoare când veţi creşte şi veţi deveni independenţi!

Beie a condus nava mai aproape de lumea acvatică, unde bătălia era şi mai crâncenă. Se simţea mai apropiată de micii ei tovarăşi decât de propria rasă, cea întotdeauna ultraprudentă.

25

THOMAS ORLEY

Thomas Orley şi-a privit comoara; era un lucru pe care îl căuta de doisprezece ani. Părea intact şi era primul de acest gen care ajunsese în mâinile unui om.

Doar în alte două ocazii microfilialele Bibliotecii concepute pentru alte rase mai fuseseră capturate de echipaje umane, la bordul navelor înfrânte în încăierările din ultimii două sute de ani. Şi în ambele cazuri depozitele fuseseră alterate. Tentativele de a le studia fuseseră informative; dar, din cauza unei erori sau a alteia, maşinile semiinteligente se autodistruseseră.

Aceea era prima care fusese recuperată intactă de pe o navă de război a unei puternice rase galactice. Şi era prima care fusese capturată de când unii tymbrimieni se alăturaseră cercetărilor lor clandestine.

Unitatea centrală era bej, de trei metri pe doi, cu fante simple de acces optic. În mijlocul unei laturi era simbolul Bibliotecii, spirala cu raze.

Era legată de o sanie de transport, împreună cu altă pradă, trei bobine de probabilitate, intacte şi de neînlocuit. Hannes Suessi le va duce pe Streaker, protejându-le aşa cum îşi apără o cloşcă ouăle. Doar când le va vedea în siguranţă, în mâinile lui Emerson D’Anite, avea să se întoarcă.

Tom a scris instrucţiunile pe o tăbliţă de ceară. Cu un pic de noroc, echipajul lui Streaker avea să încredinţeze unitatea microfilialei lui Creideiki sau Gillian, fără să-i acorde prea mare atenţie. A lipit eticheta de expediţie în aşa fel încât să acopere hieroglifa Bibliotecii.

Nu că interesul lui pentru o microfilială capturată era un secret. Echipajul îl ajutase s-o scoată din nava thennanină. Dar, cu cât mai puţini ştiau detaliile, cu atât mai bine. Mai ales dacă erau luaţi prizonieri. Dacă instrucţiunile lui vor fi urmate, unitatea va fi conectată la comunicatorul din cabina sa şi ar părea un ecran normal.

Îşi închipuia că Niss va fi impresionat. Tom ar fi vrut să fie acolo când maşina tymbrimienilor avea să descopere la ce avea acces pe neaşteptate. Obiectul infatuat va rămâne probabil fără grai pentru jumătate de zi.

Tom spera să nu fie prea uluit. Avea nevoie să-i furnizeze imediat o informaţie.

Suessi adormise deja, legat cum era de preţiosul său obiect. Tom s-a asigurat că instrucţiunile erau bine fixate. Apoi a înotat spre stânca din faţa epavei extraterestre.

Neo-finii roiau în jurul carenei, făcând măsurători detaliate în interior şi exterior. La ordinul lui Creideiki, explozibilul avea să fie detonat, începând un proces care va lăsa din enorma navă de război doar o cavitate goală.

Cercetaşul pe care îl trimisese înapoi la Streaker cu raportul iniţial probabil ajunsese acum la navă, iar o sanie ar fi trebuit să coboare deja pe scurtătura pe care o descoperiseră, aducând de acasă o linie de comunicaţii. Ar fi trebuit să întâlnească sania de salvare cam la jumătatea drumului.

Toate astea dacă Streaker exista încă. Tom îşi închipuia că bătălia era încă în toi în jurul lui Kithrup. Războiul spaţial era lent, mai ales aşa cum îl purtau Galacticii cu viziune pe termen lung. Putea să dureze încă un an sau doi, deşi se îndoia de asta. Tot acel timp ar fi permis să vină întăriri, iar războiul s-ar fi transformat într-unul de uzură. Era totuşi puţin probabil ca alianţa fanaticilor să lase lucrurile să evolueze într-o asemenea direcţie.

În orice caz, echipajul lui Streaker trebuia să acţioneze ca şi când războiul avea să se încheie curând. Cât timp acolo, sus, domnea confuzia, mai aveau o şansă.

Tom şi-a revăzut planul şi a ajuns la aceeaşi concluzie. Nu avea de ales.

Nu erau decât trei căi de scăpare din capcana în care erau: fuga, negocierea şi şmecheria.

Salvarea rămânea un vis frumos. Dar Pământul nu avea forţa necesară să vină în ajutorul lor. Împreună cu aliaţii lui, abia ar fi reuşit să egaleze una dintre facţiunile pseudoreligioase implicate în bătălia pentru Kithrup.

Puteau să intervină Institutele Galactice. Legea impunea ca Streaker să le raporteze direct lor. Problema era că acestea nu prea aveau putere. Exact ca versiunile foarte slabe ale unui guvern mondial care au fost cât pe ce să cauzeze moartea Terrei în secolul XX, contau pe opinia maselor şi pe voluntariat. „Moderaţii”, care constituiau majoritatea, puteau să ajungă la concluzia că descoperirea lui Streaker trebuia să fie un patrimoniu al tuturor, dar Tom ştia că ar fi durat ani buni ca să se formeze alianţele necesare.

Negocierea era o speranţă la fel de slabă ca şi salvarea. Oricum, Creideiki îi avea pe Gillian, Hikahi şi Metz care puteau să-l ajute dacă se ajungea la negocieri cu învingătorul din bătălia spaţială. Nu aveau nevoie de Tom.

Aşa că le rămâneau planurile abile şi şmecheriile… Să găsească un mod de a-i dejuca inamicului planurile, căci nu se putea conta pe salvare sau pe negocieri.

Asta e treaba mea, s-a gândit Tom.

Oceanul era acolo, mai adânc şi mai întunecat ca în zona aflată la cincizeci de kilometri spre est, unde se înălţau şiruri de movile metalice de-a lungul coastelor deluroase de la marginea unei plăci tectonice subţiri. În zona unde fusese salvată echipa lui Hikahi, apa era îmbogăţită cu metale dintr-un lanţ de vulcani semiactivi.

Nu erau movile metalice adevărate în această zonă, iar insulele vulcanice, inactive de mult timp, erau erodate până la suprafaţa apei.

Când şi-a luat ochii de la epava contorsionată a navei thennanine şi de la distrugerile pe care le pricinuise până să se oprească, Tom a găsit peisajul relaxant; frumos şi relaxant. Algele de un galben-închis care unduiau ca mătasea de porumb, atârnând de la suprafaţă, îi aminteau de culoarea părului lui Gillian.

Orley a îngânat pentru sine o melodie pe care puţini oameni ar fi încercat s-o cânte. Micile sinusuri create genetic i-au vibrat sub craniu, trimiţând încet un refren în apa din jurul lui.

*În somn, iubirea ta

Mă atinge

*Acolo unde, când sunt treaz, nu te las

*Din depărtare