Creideiki mă bănuieşte, s-a gândit el. Are suspiciuni în privinţa studiilor mele speciale. Trebuie să fac ceva. Dar ce?

Condiţiile de stres pricinuite de atacul iminent furnizau date extraordinare, în special despre delfinii pe care Metz îi atrăsese în echipajul lui Streaker. Dar acum totul se va duce de râpă. Unii dintre subiecţii săi manifestau simptome de stres la care nu se aşteptase.

Acum, pe lângă grijile pe care şi le făcea cu extratereştrii fanatici, trebuia să se confrunte şi cu suspiciunile lui Creideiki. Nu-i va fi uşor să scape de el. Metz ştia să recunoască geniul când îl întâlnea, mai ales la un delfin elevat.

Măcar de-ar fi unul de-ai mei, s-a gândit el. De aş putea să-mi arog vreun merit pentru el.

23

GILLIAN

Navele pluteau în spaţiu ca nişte şiraguri de perle rupte şi risipite ce reflectau slab lumina Căii Lactee. Stelele mai apropiate erau cele roşietice, mai vechi, ale unei mici îngrămădiri globulare, resturi aride şi răbdătoare ale primei epoci de formare a aştrilor – lipsite de planete sau metale.

Gillian s-a uitat cu atenţie la fotografie, una dintre cele şase pe care le transmisese Streaker cu naivitate pe Terra din ce părea a fi un obscur şi neinteresant flux gravitaţional, departe de calea bătătorită.

O stranie armada tăcută ce nu răspundea la semnalele lor. Pământenii n-au ştiut ce să creadă. Acea flotă de nave-fantomă nu-şi avea locul în structura ordonată a celor Cinci Galaxii.

De cât timp erau oare acolo, neobservate de nimeni?

Gillian a pus holograma deoparte şi a luat alta. Arăta în prim-plan una dintre giganticele nave abandonate. Mare cât o lună, străveche şi brăzdată de cicatrici, strălucea în interiorul unei luminozităţi slabe – un câmp protector cu proprietăţi inimaginabile. Aura aceea sfida orice analiză. Au înţeles doar că era un câmp intens de probabilitate de o natură neobişnuită.

Când au încercat să andocheze una dintre navele-fantomă de la periferia câmpului, echipajul şalupei lui Streaker a provocat o reacţie în lanţ. O flacără strălucitoare s-a produs între monstrul cel vechi şi micul vehicul de explorare. Locotenentul Yachapa-Jean a raportat că toţi delfinii au avut viziuni şi halucinaţii. Încercase să se desprindă, dar, în dezorientarea ei, a pus în funcţiune ecranele de stază din interiorul acelui câmp ciudat. Explozia ce a urmat a distrus atât mica ambarcaţiune pământeană, cât şi gigantica navă antică.

Gillian a pus deoparte fotografia, s-a întors şi s-a uitat în celălalt capăt al laboratorului. Herbie era tot acolo, învăluit în plasa de stază, o siluetă veche de sute de milioane de ani… miliarde de ani.

După dezastru, Tom ieşise singur din navă şi adusese misterioasa relicvă în secret printr-una din uşile laterale ale lui Streaker.

Un trofeu inestimabil, s-a gândit Gillian, uitându-se cu luare-aminte la cadavru. Am plătit cu sânge pentru tine, Herb. Măcar de mi-aş da seama ce-am cumpărat.

Herb era o enigmă care merita cercetată de marile Institute, nu de o femeie singură la bordul unei astronave asediate, departe de patrie. Era frustrant, dar cineva trebuia să facă acest efort. Cineva trebuia să încerce să înţeleagă de ce ajunseseră nişte animale hăituite. Acum, că Tom plecase, iar Creideiki era ocupat să menţină nava şi echipajul în stare de funcţionare, misiunea îi revenea ei.

Încetul cu încetul, afla câte ceva despre Herbie… destul ca să confirme că trupul neînsufleţit era foarte vechi, că avea structura scheletică a unei fiinţe obişnuite să meargă pe jos pe planete; iar mini-Biblioteca de la bord continua să susţină că n-a existat niciodată aşa ceva.

Gillian şi-a pus picioarele pe birou şi a mai scos o fotografie din teanc. Arăta clar, prin câmpul scânteietor de probabilitate, mai multe simboluri gravate pe partea laterală a carenei masive.

— Bibliotecă, deschide-te! a rostit ea.

Dintre cele patru ecrane holografice de pe birou, s-a aprins cel din stânga – pe care a apărut hieroglifa cu spirala din care ieşeau raze.

— Dosarul Sargasso – caută referinţe la simboluri. Deschide şi afişează schimbările.

În chip de răspuns, a apărut un cap de coloană pe peretele de la stânga lui Gillian.

Lista era descurajator de scurtă.

— Subpersoană: Bibliotecar de documentare… mod de căutare, a spus Gillian. Lista a rămas proiectată pe perete. Alături, un model rotitor s-a coagulat într-o spirală cu raze. O voce joasă şi calmă a intonat:

— Sunt Bibliotecarul de documentare: în ce fel pot să te ajut?

— Asta-i tot ce ai reuşit să găseşti despre simbolurile de pe partea laterală a acelei nave abandonate?

— Afirmativ.

Vocea era liniştită, inflexiunile precise, dar nimic nu ascundea că provenea de la o persoană minimă, un ungher minuscul al programului Bibliotecii de la bord.

— Am căutat în arhivele mele corelaţii cu aceste simboluri. Ştii probabil că sunt o microfilială foarte mică şi că simbolurile se schimbă necontenit de-a lungul timpului. Lista conţine toate referinţele posibile pe care le-am găsit în parametrii pe care mi i-ai indicat.

Gillian s-a uitat pe scurta listă. Era greu de crezut. Deşi incredibil de mică în comparaţie cu filialele planetare şi sectoriale, Biblioteca de pe navă conţinea echivalentul tuturor cărţilor publicate pe Pământ până la sfârşitul secolului XX. Fără îndoială, trebuiau să fie mai multe corelaţii!

— Ifni! a oftat Gillian. Ceva i-a stârnit pe jumătate din fanaticii din galaxie, poate imaginea lui Herbie pe care am transmis-o. Poate aceste simboluri. Ce o fi?

— Nu sunt conceput să emit ipoteze, a răspuns programul.

— Era o întrebare retorică şi nu ţi-am pus-o ţie în niciun caz. Văd că-mi arăţi o corelaţie de 30% a cinci simboluri cu hieroglifele religioase ale Alianţei „Abdicatorilor”. Dă-mi o prezentare generală a Abdicatorilor.

Vocea şi-a schimbat tonul:

— Rezumat cultural…

Abdicatori este un termen ales din anglică pentru una dintre principalele grupări filosofice din societatea galactică.

Credinţa Abdicatorilor provine de la legendarul episod al populaţiei Tarseuh din al XV-lea eon, cu aproximativ şase sute de milioane de ani în urmă, o perioadă deosebit de violentă, când Institutele Galactice abia au reuşit să supravieţuiască ambiţiilor a trei puternice rase de stăpâni (numere de referinţă 97AcF109t, 97 AcG136t şi 97AcG986s).

Două din aceste specii se numărau printre principalele puteri militare agresive din istoria celor Cinci Galaxii Unite. A treia este răspunzătoare de introducerea a numeroase noi tehnici de construcţie a astronavelor, inclusiv cele care sunt acum standard…

Biblioteca s-a lansat apoi într-o expunere foarte tehnică a metodelor de fabricaţie. Deşi interesantă, nu părea relevantă. Cu degetul mare de la picior, Gillian a atins tasta „sari“ de la pupitrul de comandă, iar naratorul a făcut un salt înainte.

Învingătorii şi-au atribuit apelativul ca poate fi tradus prin „Leii“. Au reuşit să ocupe multe din punctele de transfer şi centrele de putere, precum şi toate marile Biblioteci. Timp de douăzeci de milioane de ani, dominaţia lor a părut absolută. Leii au început o expansiune a populaţiei şi o colonizare fără nicio regulă, provocând dispariţia a opt rase cliente din cele zece existente în cele Cinci Galaxii.

Populaţia Tarseuh a reuşit să pună capăt acestei tiranii, obţinând sprijinul a şase specii străvechi, despre care se credea că dispăruseră. Cele şase specii şi-au unit forţele cu rasa Tarseuh într-un contraatac reuşit. După aceea, când au fost reorganizate Institutele, populaţia Tarseuh şi misterioşii apărători au fost uitaţi…

Gillian a întrerupt fluxul de cuvinte.

— De unde veneau cele şase specii care i-au ajutat pe rebeli? Ai spus că dispăruseră, nu?

Vocea de pe monitor a reluat.

— Conform documentelor timpului, se stinseseră. Vrei numerele de referinţe?

— Nu. Continuă.

Azi aproape toţi sofonţii cred că cele şase specii erau resturi rasiale care nu „trecuseră“ încă într-un stadiu ulterior de evoluţie. Aşadar, cele şase specii puteau să nu fi dispărut cu adevărat, ci să devină de nerecunoscut. Erau capabile să manifeste încă interes pentru treburile lumeşti când situaţia a devenit destul de gravă. Vrei să-ţi dau articolele despre modurile naturale de modificare a speciilor?

— Nu. Continuă. Şi ce s-a întâmplat, după Abdicatori?

Abdicatorii cred că există unele rase eterice, care catadicsesc să ia din când în când forme concrete, adică de fiinţe elevate. Aceste „Mari Spectre” sunt crescute ca preclienţi, trec prin anii de serviciu şi devin stăpâni, fără să-şi dezvăluie adevărata natură, în cazuri de urgenţă totuşi aceste superspecii pot interveni rapid în treburile muritorilor.

Strămoşii se spune că au fost cei mai vechi, cei mai retraşi şi cei mai puternici dintre aceste „Mari Spectre”.