Hikahi l-a salutat voioasă cu un braţ al armurii.

Brookida şi Charlie continuau să discute în contradictoriu când Creideiki s-a întors spre Metz.

— Putem vorbi între patru ochi pe drumul cel mai lung spre punte, doctore? Vreau să mă consult cu Takkata-Jim înainte să trec la alte lucruri.

— E-n regulă, căpitane. Nu durează mult ce am să-ţi spun.

Pe faţa lui Creideiki tot nu se citea nimic. Zâmbea oare Metz de ceva anume? Îl amuzase ceva ce văzuse sau auzise?

***

— Mă nedumereşte încă poziţia vulcanilor din zona lungă de trei mii de kilometri unde se întâlnesc cele două plăci tectonice, a spus Brookida.

Vorbea rar, parţial pentru Charlie şi parţial pentru că era greu să discuţi în apa oxigenată. Nu părea să fie niciodată destul aer.

— Dacă examinezi hărţile făcute de pe orbită, ai să vezi că vulcanismul e rar în restul planetei. Dar aici vulcanii sunt foarte răspândiţi şi toţi de mică mărime.

Charlie a ridicat din umeri.

— Nu văd legătura, bătrâne. Cred că e doar o coincidenţă.

— Dar nu e asta şi singura zonă unde se găsesc movile metalice? a sugerat deodată Hikahi. Nu sunt expert, dar un astronaut învaţă să nu creadă în coincidenţe.

Charlie a deschis gura, dar a închis-o la loc. În cele din urmă, a spus:

— Aşa el Da! Brookida, după tine, speciile alea de corali au nevoie de substanţe nutritive furnizate de acest tip unic de vulcan?

— E posibil. Expertul nostru în exobiologie e Dennie Sudman. Iar acum s-a dus pe o insulă să-i studieze pe aborigeni.

— Trebuie să ne aducă nişte mostre! Charlie şi-a frecat mâinile. Crezi c-ar fi prea mult dacă am ruga-o să facă un ocol pe la un vulcan? Nu prea departe, desigur, din câte a zis Creideiki. Doar un ocol mic de tot!

Hikahi a izbucnit într-un râs fluierat. Charlie era un tip îndrăzneţ! Dar entuziasmul lui era contagios, un ultim antidot pentru griji. De-ar fi putut şi ea să se ascundă de universul ameninţător în lumea abstracţiunilor, precum cimpanzeul.

— Şi o sondă termică! a exclamat Charlie. Nu mă îndoiesc că Dennie o va face pentru mine, după tot ce am făcut eu pentru ea!

***

Creideiki înota în cercuri mari în jurul fiinţei umane, întinzându-şi muşchii în timp ce se arcuia şi se răsucea.

Printr-o comandă nervoasă, şi-a flexat manipulatoarele principale ale armurii, ca un om care îşi întinde braţele.

— Aşadar, doctore, ce pot să fac pentru tine?

Metz a continuat să înainteze încet şi l-a privit cu amabilitate pe căpitan.

— Comandante, cred c-a venit momentul să ne reconsiderăm strategia. Lucrurile s-au schimbat de când am ajuns pe Kithrup. Avem nevoie de altă abordare.

— Poţi să fii mai explicit?

— Desigur. Aşa cum îţi aminteşti, am fugit din punctul de transfer de la Morgran pentru că nu voiam să fim prinşi într-o ambuscadă din şapte direcţii, de tot atâtea forţe diferite. Ai priceput repede că, dacă eram prinşi de una dintre ele, toate celelalte s-ar fi coalizat împotriva celor care ne capturaseră şi ne-ar fi distrus până la urmă. Eu n-am înţeles aşa repede atunci. Acum te felicit. Bineînţeles, manevrele tale tactice au fost sclipitoare.

— Mulţumesc, doctore Metz. Normal, ai lăsat deoparte un alt motiv al fugii noastre. Avem ordin de la Consiliul Terragenilor să le aducem datele, fără să le mai împărtăşim cuiva pe drum. Iar, dacă eram prinşi, ar fi fost cu siguranţă „scurgeri”, nu crezi?

— Desigur, a încuviinţat doctorul Metz. Şi situaţia a rămas aceeaşi şi după ce am fugit pe Kithrup, o mişcare pe care o consider acum inspirată. După mine, a fost doar un ghinion că ascunzătoarea asta nu s-a dovedit atât de bună precum am sperat.

Creideiki s-a abţinut să-i spună că se ascundeau încă. Da, erau înconjuraţi, dar nimeni nu-i prinsese încă în plasă.

— Continuă.

— Bine, atâta timp cât exista posibilitatea să evităm capturarea, fuga era bună. Dar acum s-a schimbat situaţia. Şansele de a scăpa sunt infime. Kithrup rămâne utilă ca refugiu din haosul bătăliei, dar nu ne poate ascunde multă vreme după ce acolo sus se va stabili învingătorul.

— Vrei să spui că nu putem spera să scăpăm?

— Exact. Cred că trebuie să ne facem neapărat planuri pentru evenimente neplăcute.

— Şi care ar fi priorităţile?

Creideiki ştia la ce răspuns să se aştepte.

— Supravieţuirea navei şi a echipajului, evident! Şi a informaţiilor, pentru evaluarea performanţei ambilor! La urma urmei, asta a fost principala noastră misiune în spaţiu! Ei?

Metz a încetat să mai înoate, privindu-l pe Creideiki ca un profesor care pune întrebări unui elev.

Creideiki ar fi putut să-i înşire vreo şase alte sarcini date lui Streaker, de la verificarea veridicităţii Bibliotecii la contacte cu potenţiali aliaţi şi până la misiunile de spionaj militar ale lui Thomas Orley.

Dar, aşa cum lăsase să se înţeleagă Metz, principalul scop al misiunii era să evalueze prestaţia unei astronave cu echipaj format din delfini şi comandat de un delfin. Streaker şi efectivele sale erau experimentul care conta cu adevărat.

Dar totul se schimbase de când găsiseră flota abandonată. Nu mai putea să acţioneze conform priorităţii indicate la începutul călătoriei. Cum i-ar putea explica asta unui om ca doctorul Metz?

Te-ai ascuns, a meditat Creideiki, sub frunţi de dobitoace, o, judecată, omul te-a pierdut… Uneori se gândea că marele bard trebuie să fi fost pe jumătate delfin.

— Înţeleg ce vrei să spui, doctore Metz. Dar nu mi se pare că asta necesită o schimbare a strategiei. Riscăm încă să fim distruşi dacă scoatem capul din marea de pe Kithrup.

— Doar dacă o facem înainte ca acolo sus să învingă cineva. Bineînţeles că nu trebuie să ne expunem până nu se termină lupta.

— Totuşi, suntem în situaţia de a negocia când va fi stabilit un învingător! Şi, dacă negociem cu abilitate, putem să ne ducem misiunea la bun sfârşit!

Creideiki şi-a continuat spirala lentă, obligându-l pe genetician să înceapă să înoate spre camera de compensare de pe punte.

— Poţi să-mi spui ce vom fi în stare să oferim în cazul unor negocieri?

Metz a zâmbit.

— În primul rând, avem informaţiile dezgropate la propriu de Brookida şi de Charles Dart. Institutul îi răsplăteşte pe cei ce denunţă crime ecologice. Majoritatea facţiunilor care se luptă să ne prindă sunt conservatori tradiţionalişti de un fel sau altul şi vor aprecia descoperirea noastră.

Creideiki s-a abţinut să-şi exprime dispreţul pentru naivitatea omului şi să-l critice.

— Continuă, doctore, i-a spus el pe un ton egal. Ce altceva mai avem de oferit?