Te voi chema

*Şi atinge când dormi*

Bineînţeles că Gillian n-avea cum să-i audă poezia. Capacităţile psi ale lui Tom erau foarte modeste. Totuşi, poate că ea captase un semn. Făcuse multe alte lucruri care îl uimiseră.

Escorta de delfini se strânsese în jurul saniei. Suessi se trezise şi verifica acum chingile cu ajutorul locotenentului Tsh’t.

Tom s-a îndreptat spre grup. Tsh’t l-a văzut şi a tras repede aer din cupolă înainte să înoate în întâmpinarea lui.

— Aş vrea să te mai gândeşti înainte să faci asta, l-a implorat când s-au întâlnit. Voi fi sssinceră. Prezenţa ta ne ridică moralul. Dacă te-am pierde, ar fi o lovitură grea pentru noi.

Tom a zâmbit şi i-a pus o mână pe partea laterală. Se împăcase deja cu gândul că avea puţine şanse să se întoarcă.

— Nu văd altă soluţie, Tsh’t. Restul planului meu poate fi executat de alţii, dar eu sunt singurul care poate pune momeala în cârlig. O ştii şi tu. Pe lângă asta, a adăugat el zâmbind, Creideiki va mai avea posibilitatea să mă cheme înapoi dacă nu îi place planul. L-am rugat s-o trimită pe Gillian la insula lui Hikahi, cu planorul şi proviziile de care am nevoie. Dacă îmi răspunde negativ, voi fi la navă înaintea ta.

Tsh’t s-a uitat în altă parte.

— Mă îndoiesc că te va refuza, a fluierat ea încet, aproape inaudibil.

— Ei? Ce vrei să spui?

Tsh’t i-a răspuns evaziv în trinară:

*Creideiki ne conduce…

El e comandantul

*Dar tot ne închipuim…

Ordine secrete*

Tom a oftat. Din nou suspiciunea că Pământul n-ar fi lăsat niciodată prima navă comandată de delfini să plece fără supravegherea discretă a oamenilor. Desigur, majoritatea zvonurilor se refereau la el. Era enervant, pentru că Creideiki era un căpitan excelent. Şi apoi, submina unul dintre scopurile misiunii, acela de a face o demonstraţie care să le sporească încrederea în ei înşişi măcar pentru o generaţie.

*Acum, la plecarea mea…

Învaţă o lecţie,

*La bordul lui Streaker…

El e căpitanul vostru.*

Probabil că Tsh’t aproape terminase aerul pe care îl trăsese în piept din cupola de la sanie. Din aparatul de respirat ieşeau bule. L-a privit cu un aer resemnat şi i-a vorbit în anglică.

— E-n regulă. După ce pleacă Suessi, te vom pregăti de drum. Vom continua să lucrăm aici până primim alte ordine de la Creideiki.

— Bine. Tom a încuviinţat din cap. Şi aprobi restul planului?

Tsh’t a întors capul, ferindu-şi ochii.

*Keneenk şi logica

Se unesc să-şi cânte

*Melodia

*Planul e tot

Ce ne desparte

 De pieire

*Ne vom face fiecare datoria*

Tom a întins mâna şi a îmbrăţişat-o.

— Ştiam că mă pot baza pe tine. Nu sunt deloc îngrijorat. Hai să-i spunem la revedere lui Hannes, ca să pot pleca şi eu. Nu vreau ca Jill să ajungă la insulă înaintea mea.

S-a îndreptat spre sanie. Dar Tsh’t a rămas o clipă în urma lui. Deşi aerul din plămânii ei era îmbâcsit, a stat pe loc şi s-a uitat după el cum se îndepărta înot.

Clicurile sonarului ei l-au învăluit în timp ce cobora. L-a mângâiat cu auzul ei şi a cântat calm un recviem.

*Îşi aruncă năvoadele să ne prindă

Cei de pe Iki,

*Dar tu eşti acolo…

Să tai năvoadele.

*Bunule Biped,

Mereu,

*Tai tu năvoadele…

* Chiar dacă-ţi vor lua Drept răsplată… Viaţa…*

26

CREIDEIKI

Cea mai formală anglică, deşi vorbită foarte îngrijit de un neo-fin, ar fi fost greu de înţeles pentru cine a fost crescut învăţând doar engleza oamenilor. Sintaxa şi multe rădăcini ale cuvintelor erau la fel. Dar un londonez de pe vremuri, când nu existau zboruri spaţiale, ar fi găsit sunetele la fel de ciudate ca vocile care le pronunţau.

Respiratorul modificat al delfinilor emitea fluierături, chiţăituri, vocale şi unele consoane. Clicurile sonarului şi alte sunete proveneau din cavităţi rezonante complexe, aflate în interiorul craniului. În vorbire, aceste contribuţii separate erau uneori pe fază, alteori nu. Chiar şi în cele mai bune momente, erau consoane şuierate şi lungite, „t“-uri bâiguite şi vocale oftate. Vorbirea era o artă.

Trinara era pentru relaxare, pentru fantezie şi chestiuni personale. Înlocuia delfina primitivă, a cărei formă mult mai extinsă era. Dar anglica îl lega pe neo-delfin de lumea cauzei şi a efectului. Anglica era o limbă de compromis între capacităţile vocale a două rase – între lumea mâinilor şi a focului, a oamenilor deci, şi legendele acvatice ale Visului Balenelor. Vorbind-o, un neo-delfin putea să egaleze mulţi oameni la gândire analitică, să conştientizeze trecutul şi viitorul, să facă planuri, să folosească instrumente şi să lupte în războaie.

Unii filosofi din rândul oamenilor se întrebau dacă, dăruindu-le cetaceelor anglica, le făcuseră o favoare.