S-a întors şi s-a băgat în sacul de dormit, la celălalt capăt al taberei.

— Mda, a zis Toshio, un pic prea zelos. Aşa o să şi fac în scurt timp, Dennie. Noapte bună! Vise plăcute!

Dennie tăcea, cu spatele la flacăra minusculă a focului. Toshio nu-şi dădea seama dacă adormise sau nu.

Aş vrea ca noi, oamenii, să fim mai buni la psi, s-a gândit el. Se spune că telepatia are dezavantajele ei, dar ar fi frumos să ştii uneori ce gândeşte altă persoană.

Nu m-aş mai teme atâta dacă aşşti ce gândeşte ea… chiar dacă aş descoperi că mă consideră un puşti obraznic.

Şi-a ridicat ochii spre cerul aproape acoperit. Prin spaţiile dintre nori se zăreau stelele.

În două locuri erau nebuloase, care nu fuseseră în prima noapte, semne ale unei bătălii ce se dădea acolo. Micile nebuloase false erau de toate culorile vizibile şi poate şi în alte benzi spectrale în afară de cea a luminii.

Toshio a lăsat să i se scurgă printre degete o mână de ţărână pe tăciuni. Scânteile de metal străluceau ca nişte paiete incandescente, ca nişte stele pâlpâitoare.

Şi-a şters mâinile de praf şi s-a întors să se bage în sacul de dormit. A rămas aşa, cu ochii închişi, ezitând să privească stelele sau să-şi analizeze comportamentul.

În schimb, a ascultat vântul şi râsetele. Erau ritmice şi senine ca un cântec de leagăn, ca marea din patria lui.

Dar uneori i se părea că aude, încet-încet, suspine şi râsete înfundate ce veneau dinspre sud. Erau sunetele unei fericiri depline care îi umpleau sufletul de nostalgie şi tristeţe.

— Iar încep, a oftat el. Jur, n-am auzit niciodată ceva asemănător.

***

Umiditatea din aer împiedica transpiraţia să se evapore.

Gillian şi-a lins o picătură sărată ca lacrima de pe buza de sus. În acelaşi fel, Tom i-a şters sudoarea de pe sâni. Gura lui umedă i-a răcorit areolele şi sfârcurile, apoi n-a mai atins-o.

Şi-a înăbuşit o exclamaţie şi l-a apucat de părul ondulat de pe ceafă, unde era mai des şi putea să tragă. El i-a răspuns cu muşcături uşoare care i-au trimis fiori de plăcere prin coapse, spate şi şolduri.

Gillian şi-a vârât călcâiul între genunchii lui şi şi-a lipit pelvisul de al lui Tom. Respiraţia îi şuiera un pic atunci când el a ridicat capul şi a privit-o în ochi.

— Am crezut că era un postludiu ce făceam adineauri, a şoptit el cu glas cam răguşit şi s-a şters pe frunte prea demonstrativ. Ar trebui să mă avertizezi când întrec limita şi încep să promit ce nu pot să dau. I-a luat mâna şi i-a sărutat palma şi încheietura.

Gillian l-a mângâiat pe obraz, atingându-i cu mâna uşoară ca un fulg maxilarul, gâtul şi umărul. I-a prins între degete câteva fire de păr de pe piept şi a tras în joacă.

A început să toarcă, dar nu ca o pisică, ci ca o femelă de leopard.

— Oricând eşti gata, iubitule. Pot să aştept. Oi fi tu fiul nelegitim al unei eprubete, dar eu te cunosc mai bine decât planificatorii tăi. Ai resurse pe care ei nu şi le-au închipuit niciodată.

El era cât pe ce să-i răspundă că, planificatori sau nu, era fiul legitim al lui May şi Bruce Orley din statul Minnesota, Confederaţia Terrei… dar a văzut lacrimile din ochii ei. Vorbele îi erau aspre, vesele şi ironice, şi l-a tras mai tare de părul de pe piept în timp ce îşi plimba ochii pe faţa lui, de parcă voia să-şi întipărească în minte fiecare trăsătură a lui.

Tom s-a simţit confuz. Voia să fie lângă Gillian, ca în ultima noapte petrecută împreună. Cum ar fi putut fi mai aproape ca atunci? Erau lipiţi unul de altul, iar respiraţia ei caldă îi umplea nările. Şi-a luat ochii de la ea, simţind că o înşela într-un fel.

Apoi şi-a dat seama: era o mângâiere blândă ce părea să exercite presiune asupra senzaţiei de greutate din capul lui. Era o presiune dulce care nu voia să dispară. A realizat că el era cel care se opunea.

Plec mâine, s-a gândit el.

Discutaseră ca să decidă cine ar fi trebuit să plece, iar el câştigase. Dar era dureros să plece.

A închis ochii. M-am înstrăinat de ea! Poate n-o să mă mai întorc şi m-am înstrăinat de partea cea mai profundă din mine.

Deodată, Tom s-a simţit foarte ciudat şi foarte mic, de parcă s-ar fi rătăcit într-un loc periculos şi ar fi fost unica barieră între cei dragi şi duşmanii înverşunaţi: nu un supererou, ci un om normal, pe punctul de a risca tot ce avea. De parcă ar fi fost el însuşi.

A deschis ochii şi a simţit o mână pe obraz.

Şi-a apăsat obrazul pe mâna lui Gillian. Avea încă lacrimi în ochi, dar începuse să zâmbească.

— Ce băiat prostuţ eşti, a spus ea. Nu mă poţi părăsi niciodată. Nu ţi-ai dat seama de asta până acum? O să fiu cu tine, iar tu te vei întoarce la mine.

El a scuturat din cap, surprins.

— Jill, eu…

A vrut să mai spună ceva, dar Gillian l-a tras spre ea şi l-a sărutat cu lăcomie. Avea buzele moi şi fierbinţi, iar cu degetele făcea nişte chestii excitante.

Dar, mai presus de toate, mirosul ei dulce, îmbătător l-a făcut să-şi dea seama că ea avusese încă o dată dreptate în privinţa lui.

PARTEA A III-A

DEZACORD

Animalele sunt modelate de forţe ale naturii

Pe care nu le înţeleg.

În mintea lor nu există trecut şi nici viitor.

Nu există decât prezentul nesfârşit

al unei singure generaţii,

cărările ei prin pădure,

rutele ei tainice prin văzduh

şi pe mare.

Nimic nu e mai singuratic în Univers

decât Omul.

A intrat în lumea stranie a istoriei…

LOREN EISELEY

28