30

AKKI

Nu era drept! Aproape toţi cei care contau pe Streaker fuseseră lăsaţi să plece cu Hikahi, să se alăture echipei care lucra pe epava thennanină. Reparaţiile lui Streaker erau aproape terminate, iar el era tot blocat aici, unde nu se întâmpla nimic important!

Akki a ajuns la locul său de studiu, sub o cupolă de aer, în partea de sus a bazinului central. Bulele care urcau de jos treceau nestingherite prin paginile textului holografic aflat în faţa lui.

Ce idee stupidă! Să fie nevoit să studieze navigaţia în spaţiu în timp ce nava era blocată pe fundul oceanului!

S-a străduit să se concentreze asupra subtilităţilor navigării numite „în gaură de vierme“, dar gândurile îi zburau în altă parte. A început să se gândească la Toshio. De când nu mai aveau ei doi timp să joace cuiva o festă decentă? Trebuie să fie peste o lună de când îi furaseră ochelarii lui Brookida, înlocuindu-i cu lentile Fresnel.

Sigur, sper ca lui Toshio să nu i se întâmple nimic rău. Dar el măcar face ceva. De ce a insistat Creideiki să rămân aici, când au nevoie de toţi inginerii acolo, la epavă?

Akki a încercat încă o dată să se concentreze asupra textului, dar a fost distras de un sunet. S-a uitat în jos. Era o ceartă zgomotoasă la unul dintre automatele cu mâncare. Doi fini se loveau cu cozile, iar alţii formaseră un cerc în jurul lor şi îi priveau.

Akki a ieşit cu spatele din cupola cu aer şi s-a îndreptat spre locul incidentului.

— Încetaţi! a strigat la ei. Încetaţi imediat!

A lovit cu coada să-i despartă pe Sth’ata şi Sreekah-jo.

Spectatorii s-au retras puţin, dar adversarii l-au ignorat. Au continuat să se muşte şi să se lovească cu cozile. O coadă l-a nimerit pe Akki în piept şi l-a făcut să se ducă învârtindu-se.

Akki s-a înecat, apoi şi-a recăpătat suflul. De unde găseau atâta energie să se bată în apă oxigenată?

S-a apropiat de unul dintre privitori.

— Pk’Tow… Pk’Tow!

L-a muşcat pe delfin într-o parte şi şi-a luat postura dominantă în timp ce Pk’Tow se răsucea furios. Nu era uşor să-l intimidezi. Akki se simţea foarte tânăr. Dar Creideiki îl învăţase ce să facă. Când un fin regresează, obligă-l să se concentreze!

— Pk’Tow! Nu-i mai asculta şi foloseşte-ţi ochii. Uită-te la mine! Ca ofiţer al navei, îţi ordon să mă ajuţi să pun capăt acestei încăierări!

Expresia sticloasă s-a şters de pe faţa lui Pk’Tow. A dat din cap că da.

— Da, domnule.

Akki era uimit de prostia tipului.

Picăturile de sânge se adunau într-o pată roz pe când adversarii o lăsau mai moale, continuând totuşi să se lovească. Plămânii-branhii făceau eforturi să respire. Akki a strâns trei fini din echipaj, pocnindu-i şi ţipând la ei să se concentreze, apoi a intrat în acţiune. În cele din urmă, a reuşit să-i despartă de bucătar pe cei doi Stenos şi i-a dus sub escortă la infirmerie. Doctoriţa Makanee avea să-i ţină izolaţi până îi raporta el căpitanului.

Akki şi-a ridicat capul şi l-a văzut pe nostrom, K’tha-Jon, trecând pe lângă el. Giganticul subofiţer nu se oferise să-l ajute. Probabil că asistase la scenă. K’tha-Jon n-ar fi fost nevoit să apeleze la privitori, s-a gândit Akki cu amărăciune. Ar fi putut să-i intimideze pe bătăuşi doar cu un mârâit.

K’tha-Jon s-a îndreptat repede spre camera de compensare externă, cu o expresie hotărâtă pe chip.

Akki a oftat.

Bine, poate că Creideiki a avut motivele lui să măţină aici. Acum că Hikahi a plecat cu inginerii, are nevoie de ajutor să-i ţină în frâu pe cei rămaşi la bordul lui Streaker.

L-a împins cu botul pe Sreekah-jo ca să-l facă să se mişte. Delfinul Stenos a chiţăit o înjurătură aproape numai în primitivă, dar i-a dat ascultare.

Măcar am o scuză să nu studiez navigaţia în spaţiu, s-a gândit cu sarcasm Akki.

31

SUESSI

— Nu! Opreşte-te! Dă-te înapoi şi încearcă din nou… de data asta cu mai multă grijă!

Hannes Suessi privea sceptic cum delfinii-ingineri răsturnau săniile grele ca să le târască afară din cameră.

Era a treia lor încercare de a potrivi un suport într-o deschizătură din coada navei thennanine scufundate. Aproape reuşiseră să o facă, dar sania din faţă, grea ca plumbul, era prea lungă în partea din spate, riscând să intre în peretele intern al vasului de război.

— Şi acum, Olelo, uite cum să eviţi grinda, s-a adresat pilotului primei sănii. Vocea îi ieşea din hidrofoane. Când ajungi la hieroglifa aia ca un şacal cu două capete, ridică prova aşa! I-a arătat cu braţele.

Finul l-a privit o clipă fără să priceapă, apoi a dat tare din cap, aprobator:

*Bine – am s-o evit!*

Suessi s-a strâmbat la auzul acelei impertinenţe. N-ar fi delfini dacă nu ar fi sarcastici în jumătate din timp şi prea zeloşi în cealaltă jumătate. Dar munciseră din greu. Totuşi, era foarte obositor să lucrezi sub apă. Prin comparaţie, să construieşti în stare de imponderabilitate era o adevărată plăcere.

Din secolul XXI, oamenii învăţaseră multe despre construcţiile în spaţiu. Găsiseră soluţii la problemele inerţiei şi rotaţiei, care nu figurau nici măcar în Bibliotecă. Fiinţele care cunoşteau antigravitatea de un miliard de ani nu trebuiseră s-o descopere.

Totuşi, în ultimii trei sute de ani, avuseseră mai puţine ocazii să se facă lucrări grele sub apă, chiar şi în comunităţile terestre de delfini, şi niciuna legată de repararea sau jefuirea unei nave spaţiale de pe fundul unui ocean.

Dacă inerţia lipsită de greutate din starea de imponderabilitate cauza probleme pe orbită, ce se putea spune despre deplasarea materialelor cufundate în apă? Forţa necesară pentru a mişca un obiect masiv varia în funcţie de viteza cu care plutea şi de secţiunea pe care o prezenta în fiecare moment. În spaţiu nu existau asemenea complicaţii.

În timp ce finii orientau din nou grinda, Suessi a aruncat o privire în interiorul cuirasatului, să vadă cum merge treaba. Fierăstraiele circulare cu laser, luminoase ca nişte lămpi cu arc voltaic şi halogeni, iluminau dezmembrarea lentă a cavităţii centrale a navei de război thennanine. Se pregătea treptat o mare deschizătură cilindrică.

Locotenentul Tsh’t supraveghea acea parte finală a lucrării. Muncitorii ei se mişcau în modul caracteristic al neo-finilor. Fiecare delfin îşi folosea ochii sau instrumentele pentru lucrul de aproape. Dar, când se apropia de un obiect, lucrătorul îşi rotea capul, împrăştiind unde sonore înguste din „pepenele” semisferic care îi dădea finului Tursiops aerul de intelectual. Capătul sensibil la sunet al maxilarului inferior se mişca pentru a construi o imagine stereoscopică.

Camera era plină de scârţâituri. Pe Suessi nu înceta să-l mire cum de reuşeau delfinii să distingă ceva în această cacofonie.

Erau foarte gălăgioşi, dar îşi dorea să fi avut mai mulţi.

Suessi spera ca Hikahi să ajungă în curând cu alţi fini. Trebuia să aducă şalupa cea mare sau schiful, ca să-i ofere lui Suessi un loc unde să se usuce şi celorlalţi posibilitatea să se odihnească şi să respire aer curat. Dacă echipa lui nu va fi înlocuită în curând, vor avea loc accidente.

Era un plan înspăimântător, cel propus de Orley. Suessi sperase că Creideiki şi consiliul navei vor veni cu o alternativă, dar cei care se opuseseră planului nu fuseseră în stare să propună altul mai bun. Streaker avea să se pună în mişcare de îndată ce venea semnalul de la Thomas Orley.

Evident, Creideiki decisese că nu aveau prea multe de pierdut.

S-a auzit prin apă un „Trosc!“ Suessi a tresărit şi s-a uitat în jur. Un capăt al frânei cuantice thennanine atârna moale, rupt la îmbinare, de grinda de susţinere manevrată de Olelo. Finul, de obicei nepăsător, se uita la el vizibil mâhnit şi speriat.

— Acum, băieţi şi fete, a gemut Suessi, cum o să facem carcasa asta să pară că a supravieţuit unei lupte, dacă o stricăm mai mult decât inamicul? Cine ar crede că poate să zboare cu toate găurile astea în ea?

Olelo a lovit apa cu coada, scoţând ciripituri tânguitoare.

Suessi a oftat. Şi după trei sute de ani, tot mai trebuia să-i iei încet pe delfini. Criticile îi demoralizau. Încurajările aveau mai mult efect asupra lor.