Sperând să rămână destulă lumină ca să găsească un loc de aterizare, Tom şi-a condus aparatul fragil prin ploaia torenţială, către vulcanul fumegând.

34

CREIDEIKI

Nu-şi dăduse seama că nava arăta chiar atât de rău.

Creideiki verificase starea fiecărui motor şi instrument. În timp ce se făceau reparaţiile, el şi Takkata-Jim mai controlaseră o dată totul cu discreţie. Acolo unde fusese posibil, majoritatea stricăciunilor fuseseră remediate.

Dar el era comandantul navei şi trebuia să se ocupe şi de lucrurile intangibile. Cineva trebuia să acorde atenţie şi esteticii, deşi era ultima pe lista de priorităţi. Şi, cu oricât succes se făcuseră reparaţiile funcţionale, Streaker nu mai era frumoasă.

Asta era prima lui ieşire în afara navei. Creideiki purta un aparat de respirat şi înota deasupra carenei găurite ca să-şi facă o idee de ansamblu.

Flanşele de stază şi principalele motoare cu gravitate urmau să funcţioneze. Avea cuvântul lui Emerson D’Anite şi pe cel al lui Takkata-Jim în această privinţă şi verificase personal. Un rotor de rachetă fusese distrus de o rază antimaterie la Morgran. Tubul rămas se mai putea folosi.

Dar, deşi carena era sigură şi rezistentă, nu mai încânta ochiul ca înainte. Învelişul exterior era ars în două locuri, unde razele pătrunseseră prin scuturi şi îl găuriseră.

Brookida îi spusese că era şi o mică zonă unde metalul se schimbase dintr-un aliaj în altul. Integritatea structurală a navei nu fusese afectată, dar asta însemna că se apropiase cineva de ei la o distanţă extrem de redusă cu un deformator de probabilitate. Era îngrijorător să te gândeşti că acea bucată din Streaker fusese înlocuită cu alta asemănătoare, dar uşor diferită din altă navă, cu fugari asemănători, dar uşor diferiţi într-un ipotetic univers paralel.

Conform documentelor Bibliotecii, nimeni nu reuşise vreodată să controleze deformatoarele transuniversale într-atât încât să le folosească pe post de arme, deşi circula zvonul că o anumită specie străveche care „depăşise” uneori civilizaţia galactică aflase secretul şi îl utilizase pentru a părăsi această realitate pe o uşă lăturalnică.

Conceptul de nesfârşite universuri paralele era unul cunoscut de delfini înainte ca omul să fi învăţat să aprindă focul. Era parte integrantă a Visului Balenelor. Marile cetacee mugeau fericite, vorbind despre o lume într-o schimbare continuă. Când începuseră să folosească uneltele, delfinii din specia amicus îşi pierduseră marea indiferenţă. Acum înţelegeau mai bine decât oamenii filosofia balenelor.

O versiune blândă a deformatorului de probabilitate era unul din duzina de moduri cunoscute de Galactici de a depăşi viteza luminii, dar speciile prudente îl evitau. Multe nave dispăreau când foloseau motoarele de probabilitate.

Creideiki îşi închipuia că va ieşi din zbor şi va găsi o adunare de nave Streaker venite din universuri diferite, toate comandate de versiuni uşor modificate ale lui însuşi. Balenele puteau să fie mulţumite de situaţie din punct de vedere filosofic; dar el nu era convins că putea fi.

Pe deasupra, balenele, cu tot geniul lor filosofic, erau imbecile când venea vorba despre maşini şi nave spaţiale. Nu recunoşteau o flotă de nave mai bine decât un câine propria lui reflexie în apă.

Cu mai puţin de două luni în urmă, Creideiki se aflase în faţa unei flote de nave abandonate mari cât nişte luni şi vechi cât stelele de vârstă mijlocie. Acolo pierduse o duzină dintre cei mai buni fini, iar pe urmă fugise de flote întregi.

Erau clipe în care îşi dorea să fie orb ca animalele la anumite lucruri, aşa cum erau balenele. Sau măcar să fie filosofi ca ele.

***

Creideiki a urcat înot spre culmea care domina nava. Lămpi strălucitoare cu heliarc aruncau umbre lungi în apa eufonică limpede. Finii terminaseră de instalat prada pe care o găsise Suessi pe epava thennanină. Trebuiau doar să scoată suporţii de aterizare pentru a se putea mişca.

Hikahi plecase acolo acum câteva ore, cu o echipă aleasă pe sprânceană şi schiful navei. Lui Creideiki îi părea rău că nu trimisese mai mulţi fini să-l ajute pe Suessi, dar Streaker funcţiona deja cu un minim de echipaj.

Nu vedea încă o soluţie la planul lui Thomas Orley. Metz şi Takkata-Jim nu reuşiseră să găsească ceva mai bun decât să se predea învingătorilor din bătălia de sus, iar asta Creideiki nu putea să accepte. Nu cât timp mai aveau o şansă.

Senzorii pasivi arătau că lupta în spaţiu devenea şi mai crâncenă. Ar fi putut să atingă apogeul în câteva zile şi atunci ar fi fost ultima lor şansă să scape cu fuga, camuflaţi şi profitând de confuzie.

Sper ca Tom să fi ajuns teafăr la destinaţie şi să-i reuşească experimentul.

Prin apă se auzea bubuitul surd al motoarelor testate. Creideiki calculase singur nivelurile de zgomot acceptabile. Erau atâtea forme de posibile scurgeri: neutrino de la centrala electrică, gravitoni de la ecranul de stază, psi-uri emanate de cei de la bord. Sunetul era ultima lui preocupare.

În timp ce înota, Creideiki a simţit ceva deasupra lui. Şi-a îndreptat atenţia spre suprafaţă.

Un neo-fin singuratic stătea lângă balizele detectoare, la care lucra cu braţele mecanice ale armurii. Creideiki s-a dus mai aproape.

*E vreo problemă –

Care deranjează

*Mersul lucrului?*

L-a recunoscut pe K’tha-jon, giganticul Stenos. Nostromul a tresărit. Ochii i s-au mărit şi, pentru o clipă, Creideiki i-a văzut albul din jurul pupilelor plate, ca nişte bărci.

K’tha-jon şi-a revenit repede. Gura i s-a deschis într-un rânjet.

*Zgomotul o deranja –

Pe ascultătoarea de neutrino

*Nu auzea –

Lupta cea crâncenă

*Acum îmi spune –

Că descărcările au dispărut

*La treabă –

Acum mă duc *

Avea o treabă serioasă. Era vital pentru comandantul lui Streaker să ştie ce se petrecea în cer şi să poată primi veşti despre misiunea lui Thomas Orley.

Takkata-Jim trebuia să trimită pe altcineva să facă treaba asta. Balizele erau responsabilitatea personalului de pe punte. Totuşi, dat fiind că Hikahi şi Tsh’t plecaseră cu cei mai buni din echipaj, K’tha-jon era, poate, singurul ofiţer disponibil.

*Corect ca un salt –

Mare călător pe valuri

*Acum, hai, întoarce-te degrabă

La cei ce te aşteaptă *

Ktha-Jon a încuviinţat şi şi-a îndoit la loc braţele armurii. Fără să mai spună ceva, a suflat un noruleţ de bule şi s-a îndreptat spre deschizătura luminoasă a uşii lui Streaker.

Creideiki l-a urmărit pe uriaş cu privirea.

Cel puţin în aparenţă, K’tha-Jon reacţionase cu mai mult curaj decât alţii în situaţia grea a lui Streaker. În plus, părea să fi apreciat retragerea războinică de la Morgran, şi trăsese de la bateria sa cu mult entuziasm. Era un subofiţer eficient.

Atunci de ce mă irită prezenţa lui? O fi el o altă glumă a lui Metz? Trebuie să insist să nu mai tergiverseze doctorul Metz şi să-mi arate documentele lui. Dacă va fi necesar, o să intru prin efracţie la el… La naiba cu protocoalele!

K’tha-Jon devenise de nedespărţit de locotenentul Takkata-Jim. Împreună cu Metz, cei doi se împotriveau cel mai mult planului lui Tom Orley. Erau încă supăraţi din cauza asta. Takkata-Jim era mai taciturn ca oricând.