Gillian nu-l putea învinui pe Toshio. Să-i dai veşti bune lui Charles Dart era doar un pic mai plăcut decât să-i dai unele proaste. Dar, mai devreme sau mai târziu, Toshio tot trebuia să se confrunte cu cimpanzeul planetolog. Ar fi cel mai bine dacă ar învăţa să se ocupe de o problemă de la bun început.

— Îmi pare rău, Toshio. Doctorul Dart va rămâne cu tine. Eu plec de aici în câtva zile. Aşa că tu va trebui să… îl mulţumeşti pe Charlie, când o să-ţi ceară să lucrezi 35 de ore fără pauză.

Toshio a încuviinţat cu un aer preocupat, luându-i în serios sfatul până când Gillian i-a întâlnit privirea şi i-a surâs, făcându-l să roşească şi să-i zâmbească şi el.

36

AKKI

Grăbit să ajungă pe punte înainte să se schimbe tura, Akki a luat-o pe scurtătură, prin camera de compensare externă. Ajunsese la centrul de comandă când a observat ceva neobişnuit.

A făcut un salt brusc ca să se oprească. Plămânii-branhii i s-au umflat, iar Akki şi-a spus că era un prost să accelereze şi să facă figuri acrobatice când nu avea suficient aer la dispoziţie!

S-a uitat în jurul lui. Camera de compensare externă era goală. Nu o văzuse niciodată aşa.

Şalupa căpitanului se pierduse la Mica Grămadă. Săniile grele şi mare parte din echipament fuseseră mutate pe epava thennanină, iar locotenentul Hikahi plecase acolo cu schiful acum o zi.

Era ceva activitate în jurul marii şalupe, ultima a lui Streaker. Câţiva fini foloseau păianjeni mecanici ca să transporte lăzi la micuţul vehicul spaţial.

Akki a uitat de grabă şi a făcut leneş o spirală spre acel loc.

A ajuns înot în spatele unuia dintre finii suiţi pe păianjeni. Vehiculul ducea o cutie mare în braţele sale mecanice.

— Ei, Sup-peh, ce-i pe-aici?

Akki folosea fraze scurte şi simple. Se descurca mai bine cu anglica în apă oxigenată, dar, dacă un calafian nu o vorbea bine, ce-ar fi gândit ceilalţi?

Delfinul interpelat a ridicat capul.

— Oh, bună, domnule Akki! Ordinele sss-au schimbat. Verificăm şalupa să vedem dacă poate naviga în spaţiu. Şi apoi trebuie să încărcăm lăzile astea.

— Ce… Ce e înăuntrul lor?

— Documentaţia doctorului Metz, aşa cred. Al treilea braţ al păianjenului s-a întins spre grămada de cutii rezistente la apă. Închipuie-ţi: toţi bunicii şi nepoţii noştri sunt în listele de acolo, pe cipuri magnetice. Asta îţi dă un sentiment de continuitate, nu?

Sup-peh era din comunitatea sud-atlantică, un clan care se mândrea cu limbajul său ciudat. Akki s-a întrebat dacă o făceau pentru că erau excentrici sau nu prea inteligenţi.

— Nu trebuia să duci materiale la nava thennanină? l-a întrebat el pe fin.

De obicei, lui Sup-peh i se dădeau sarcini care nu cereau prea multă pricepere sau fineţe.

— Ba da, domnule Akki, dar s-a renunţat la asta. Nava e închisă, n-ai ştiut? Înotăm toţi în cercuri până vom şti mai multe despre starea căpitanului.

— Ce? Akki a simţit că se sufocă. Căpitanul?

— A avut un accident în timpul inssspecţiei în exteriorul navei. A fost electrocutat, aşa am auzit. L-au găsit cu puţin înainte să i se termine aerul din respirator. E încă inconştient. Takkata-Jim a preluat comanda.

Akki a rămas încremenit. Era prea uluit să-şi dea seama că Sup-peh se întorsese brusc şi plecase la treabă, când s-a apropiat de el o matahală de culoare închisă.

— Pot să te ajut cu ceva, domnule Akki?

Tonul uriaşului era aproape sarcastic.

— K’tha-jon! Akki s-a înfiorat. Ce-a păţit căpitanul?

Era ceva în atitudinea nostromului care i-a îngheţat lui Akki sângele în vene. Nu era doar lipsa aproape totală de respect pentru un grad superior. K’tha-jon a zis repede în trinară:

*Mă tot gândesc

Cum

*Să afli mai mult –*

*Du-te şi întreabă-ţi

Superiorul

*Care te aşteaptă pe plajă… *

Cu un gest aproape insolent, făcut cu un braţ al armurii, K’tha-jon s-a întors cu spatele şi s-a îndepărtat înot să ajungă la echipa sa. Siajul cozii lui puternice l-a împins pe Akki înapoi cu doi metri. Akki ştia că n-are rost să-l cheme. Ceva din versurile cu triplu sens ale lui K’tha-jon îi spunea că ar fi fost inutil. A decis să-i ia atitudinea ca pe un avertisment şi a pornit în grabă spre liftul din carenă.

Brusc, a observat că majoritatea celor mai buni fini de pe Streaker nu erau acolo. Tsh’t, Hikahi, Karkaett, S’Tat şi Kaa Norocosul plecaseră toţi la epava thennanină. Aşa că subofiţerul cel mai mare în grad era acum K’tha-jon!

Şi Keepiru lipsea. Akki nu crezuse bârfele care circulau pe seama pilotului. Fusese întotdeauna convins că Keepiru era cel mai curajos neo-fin din echipaj, făcând abstracţie de faptul că era înotătorul cel mai rapid. Ar fi dorit să fie aici cu el atât Keepiru, cât şi Toshio: l-ar fi ajutat să descopere ce se petrecea!

Lângă lift, Akki a întâlnit un grup de patru Tursiops, îngrămădiţi într-un colţ al camerei de compensare externe. Nu făceau nimic deosebit, dar păreau supăraţi şi apatici.

— Sus’ta, ce se întâmplă aici? a întrebat el. Nu aveţi nimic de făcut?

Camarotul a ridicat capul şi şi-a agitat coada, de parcă ar fi dat din umeri.

— La ce bun, domnule Akki?

— Trebuie să ne facem treaba! Hai, de ce sunteţi toţi atât de trişti?

— Căpitanul… a început unul dintre ei.

Akki l-a întrerupt:

— Căpitanul ar fi primul care v-ar spune că trebuie să ppperseveraţi! apoi a trecut în trinară:

*Aţintiţi-vă privirile spre

Orizontul îndepărtat –

*Pe Pământ!

Unde e nevoie de noi –*