— Ei? Ce vrei să spui?
Tsh’t i-a răspuns evaziv în trinară:
*Creideiki ne conduce…
El e comandantul
*Dar tot ne închipuim…
Ordine secrete*
Tom a oftat. Din nou suspiciunea că Pământul n-ar fi lăsat niciodată prima navă comandată de delfini să plece fără supravegherea discretă a oamenilor. Desigur, majoritatea zvonurilor se refereau la el. Era enervant, pentru că Creideiki era un căpitan excelent. Şi apoi, submina unul dintre scopurile misiunii, acela de a face o demonstraţie care să le sporească încrederea în ei înşişi măcar pentru o generaţie.
*Acum, la plecarea mea…
Învaţă o lecţie,
*La bordul lui Streaker…
El e căpitanul vostru.*
Probabil că Tsh’t aproape terminase aerul pe care îl trăsese în piept din cupola de la sanie. Din aparatul de respirat ieşeau bule. L-a privit cu un aer resemnat şi i-a vorbit în anglică.
— E-n regulă. După ce pleacă Suessi, te vom pregăti de drum. Vom continua să lucrăm aici până primim alte ordine de la Creideiki.
— Bine. Tom a încuviinţat din cap. Şi aprobi restul planului?
Tsh’t a întors capul, ferindu-şi ochii.
*Keneenk şi logica
Se unesc să-şi cânte
*Melodia
*Planul e tot
Ce ne desparte
De pieire
*Ne vom face fiecare datoria*
Tom a întins mâna şi a îmbrăţişat-o.
— Ştiam că mă pot baza pe tine. Nu sunt deloc îngrijorat. Hai să-i spunem la revedere lui Hannes, ca să pot pleca şi eu. Nu vreau ca Jill să ajungă la insulă înaintea mea.
S-a îndreptat spre sanie. Dar Tsh’t a rămas o clipă în urma lui. Deşi aerul din plămânii ei era îmbâcsit, a stat pe loc şi s-a uitat după el cum se îndepărta înot.
Clicurile sonarului ei l-au învăluit în timp ce cobora. L-a mângâiat cu auzul ei şi a cântat calm un recviem.
*Îşi aruncă năvoadele să ne prindă
Cei de pe Iki,
*Dar tu eşti acolo…
Să tai năvoadele.
*Bunule Biped,
Mereu,
*Tai tu năvoadele…
* Chiar dacă-ţi vor lua Drept răsplată… Viaţa…*
26
CREIDEIKI
Cea mai formală anglică, deşi vorbită foarte îngrijit de un neo-fin, ar fi fost greu de înţeles pentru cine a fost crescut învăţând doar engleza oamenilor. Sintaxa şi multe rădăcini ale cuvintelor erau la fel. Dar un londonez de pe vremuri, când nu existau zboruri spaţiale, ar fi găsit sunetele la fel de ciudate ca vocile care le pronunţau.
Respiratorul modificat al delfinilor emitea fluierături, chiţăituri, vocale şi unele consoane. Clicurile sonarului şi alte sunete proveneau din cavităţi rezonante complexe, aflate în interiorul craniului. În vorbire, aceste contribuţii separate erau uneori pe fază, alteori nu. Chiar şi în cele mai bune momente, erau consoane şuierate şi lungite, „t“-uri bâiguite şi vocale oftate. Vorbirea era o artă.
Trinara era pentru relaxare, pentru fantezie şi chestiuni personale. Înlocuia delfina primitivă, a cărei formă mult mai extinsă era. Dar anglica îl lega pe neo-delfin de lumea cauzei şi a efectului. Anglica era o limbă de compromis între capacităţile vocale a două rase – între lumea mâinilor şi a focului, a oamenilor deci, şi legendele acvatice ale Visului Balenelor. Vorbind-o, un neo-delfin putea să egaleze mulţi oameni la gândire analitică, să conştientizeze trecutul şi viitorul, să facă planuri, să folosească instrumente şi să lupte în războaie.
Unii filosofi din rândul oamenilor se întrebau dacă, dăruindu-le cetaceelor anglica, le făcuseră o favoare.
