Suprafaţa movilelor metalice era aproape prea tăcută. Puţinele sunete păreau să se răspândească la infinit. Marea, erupţia unui vulcan în depărtare…
S-a auzit un suspin blând în noapte, urmat de o exclamaţie înăbuşită.
— Iar încep, a oftat Dennie, nepăsându-i dacă o auzea Toshio.
Sunetele veneau din poiana din capătul sudic al insulei. Al treilea şi al patrulea dintre oamenii sosiţi pe insulă încercaseră să-şi găsească un refugiu cât mai la distanţă de satul aborigenilor şi de lacul cel mic. Dennie şi-ar fi dorit să se ducă mai departe.
S-a auzit un râset slab, dar clar.
— N-am mai auzit niciodată aşa ceva, a oftat ea.
Toshio a roşit şi a mai pus un lemn pe foc. Cuplul din poiana de alături merita un pic de intimitate. S-a gândit să-i spună asta şi lui Dennie.
— Parcă sunt două nurci! a spus Dennie, vrând să sune sardonic şi prefăcut invidios. Dar era doar un pic amar.
Toshio a sesizat nuanţa şi, uitând de bunul-simţ, a zis:
— Dennie, ştim cu toţii că oamenii sunt unii dintre atleţii sexuali ai galaxiei, chiar dacă unii dintre clienţii noştri ne contestă titlul!
— Ce vrei să spui cu asta? l-a întrebat Dennie, privindu-l pătrunzător.
Toshio a mai pus un lemn pe foc. Fusese o exprimare cam îndrăzneaţă. Se simţea mai încurajat de noapte şi de dorinţa de a risipi tensiunea din jurul focului.
— Ei bine, e un vers dintr-o piesă veche… „Păi, delfinul tău nu era mai focos!” Shakespeare nu a fost primul care a comparat cele două specii de mamifere raţionale excitate la culme, ştii doar. Nu cred că le-a măsurat nimeni organele sexuale, dar încep să mă întreb dacă nu era o condiţie necesară a inteligenţei.
— Desigur, ar fi o posibilitate. Dacă ţii seama de ce spun Galacticii despre elevaţie…
Toshio a continuat să divagheze, observând că Dennie era cât pe ce să-şi piardă calmul înainte să se întoarcă şi să se uite în altă parte.
O făcuse! Jucase o rundă şi câştigase! Era o mică victorie repurtată într-un joc pe care nu ştia dacă avea să-l mai joace!
Toshio fusese întotdeauna ţinta artei tachinării şi avusese parte de tot ce era mai rău. Să atragă atenţia unei femei fermecătoare, mai vârstnică decât el, prin remarci spirituale şi intuiţie era o reuşită, nu glumă!
Nu credea că fusese crud, cu toate că o oarecare cruzime delicată făcea parte din joc. Ştia sigur că doar aşa putea s-o facă pe Dennie Sudman să nu-l mai trateze ca pe un copil. Dacă simpatia lor reciprocă va avea de suferit, cu atât mai rău.
Chiar dacă Sha’ot nu-i plăcea, Toshio era bucuros că delfinul îi oferise prilejul să străpungă armura lui Dennie. Era pe cale să mai facă o glumă când femeia i-a luat-o înainte:
— Scuză-mă, Tosh. Aş vrea să ascult şi restul, dar acum mă duc la culcare. Mâine vom avea o zi grea: să lansăm planorul lui Tom, să-i arătăm pe aborigenii Kiqui lui Gillian şi să facem experienţe pentru Charlie cu afurisitul ăla de robot. Ar fi bine să dormi şi tu puţin.
S-a întors şi s-a băgat în sacul de dormit, la celălalt capăt al taberei.
— Mda, a zis Toshio, un pic prea zelos. Aşa o să şi fac în scurt timp, Dennie. Noapte bună! Vise plăcute!
Dennie tăcea, cu spatele la flacăra minusculă a focului. Toshio nu-şi dădea seama dacă adormise sau nu.
Aş vrea ca noi, oamenii, să fim mai buni la psi, s-a gândit el. Se spune că telepatia are dezavantajele ei, dar ar fi frumos să ştii uneori ce gândeşte altă persoană.
Nu m-aş mai teme atâta dacă aşşti ce gândeşte ea… chiar dacă aş descoperi că mă consideră un puşti obraznic.
Şi-a ridicat ochii spre cerul aproape acoperit. Prin spaţiile dintre nori se zăreau stelele.
În două locuri erau nebuloase, care nu fuseseră în prima noapte, semne ale unei bătălii ce se dădea acolo. Micile nebuloase false erau de toate culorile vizibile şi poate şi în alte benzi spectrale în afară de cea a luminii.
Toshio a lăsat să i se scurgă printre degete o mână de ţărână pe tăciuni. Scânteile de metal străluceau ca nişte paiete incandescente, ca nişte stele pâlpâitoare.
Şi-a şters mâinile de praf şi s-a întors să se bage în sacul de dormit. A rămas aşa, cu ochii închişi, ezitând să privească stelele sau să-şi analizeze comportamentul.
În schimb, a ascultat vântul şi râsetele. Erau ritmice şi senine ca un cântec de leagăn, ca marea din patria lui.
Dar uneori i se părea că aude, încet-încet, suspine şi râsete înfundate ce veneau dinspre sud. Erau sunetele unei fericiri depline care îi umpleau sufletul de nostalgie şi tristeţe.
— Iar încep, a oftat el. Jur, n-am auzit niciodată ceva asemănător.
***
Umiditatea din aer împiedica transpiraţia să se evapore.
Gillian şi-a lins o picătură sărată ca lacrima de pe buza de sus. În acelaşi fel, Tom i-a şters sudoarea de pe sâni. Gura lui umedă i-a răcorit areolele şi sfârcurile, apoi n-a mai atins-o.
Şi-a înăbuşit o exclamaţie şi l-a apucat de părul ondulat de pe ceafă, unde era mai des şi putea să tragă. El i-a răspuns cu muşcături uşoare care i-au trimis fiori de plăcere prin coapse, spate şi şolduri.
Gillian şi-a vârât călcâiul între genunchii lui şi şi-a lipit pelvisul de al lui Tom. Respiraţia îi şuiera un pic atunci când el a ridicat capul şi a privit-o în ochi.
— Am crezut că era un postludiu ce făceam adineauri, a şoptit el cu glas cam răguşit şi s-a şters pe frunte prea demonstrativ. Ar trebui să mă avertizezi când întrec limita şi încep să promit ce nu pot să dau. I-a luat mâna şi i-a sărutat palma şi încheietura.
Gillian l-a mângâiat pe obraz, atingându-i cu mâna uşoară ca un fulg maxilarul, gâtul şi umărul. I-a prins între degete câteva fire de păr de pe piept şi a tras în joacă.
A început să toarcă, dar nu ca o pisică, ci ca o femelă de leopard.
