A căutat în întunericul din faţa ochilor lui, chemând imaginea ei care dispărea încet.

Da, iubito. Te rog, întoarce-te şi fă-mă

să mă simt mai bine…

Chipul lui Gillian părea că se împrăştie în toate direcţiile, ca razele de lună, amestecându-se cu cenuşa vulcanică scânteietoare din cer. Fie că fusese un mesaj adevărat sau o halucinaţie a delirului, dispărea ca un portret făcut din fum.

Dar lui Tom tot i se părea că aude vocea lui Gillian…

*** *** e adică, adică…

şi vindecarea vine în vis…

Tom asculta, neştiind că timpul trecea. Şi, încetul cu încetul, tremurăturile i s-au domolit. A renunţat treptat la poziţia fetală.

Vulcanul bubuia şi lumina cerul. „Pământul” pe care era Tom întins se clătina încet şi îl legăna, ademenindu-l să adoarmă.

42

TOSHIO

— Nu, domnule Dart. De incluziunile de enstatite nu sunt sigur. Energia statică de la robot era foarte puternică atunci când am citit asta. Dar pot să verific imediat.

Lui Toshio i se închideau ochii de oboseală. Pierduse noţiunea timpului petrecut apăsând pe butoane şi citind informaţii, aşa cum îi ceruse Charles Dart. Cimpanzeul planetolog nu era niciodată mulţumit! Oricât de bine şi de prompt îi răspundea Toshio, tot nu îi era suficient.

— Nu, nu, nu avem timp, i-a răspuns Charles pe un ton ţâfnos de pe holoecranul de la malul micului lac format de copacul-burghiu. Vezi dacă poţi s-o faci şi singur după ce întrerup comunicaţia, de acord? Ar fi un proiect interesant pentru tine, Toshio, să continui pe baza a ce ştii acum. Unele dintre rocile alea sunt absolut unice! Dacă ai face un studiu mineralogic minuţios, aş fi bucuros să te ajut la redactare. Imaginează-ţi ce victorie vei repurta! Să apari într-o publicaţie atât de importantă n-o să-ţi facă deloc rău la carieră!

Toshio îşi imagina foarte bine. Într-adevăr, învăţa multe lucruri în timp ce lucra pentru doctorul Dart. Iar unul dintre aceste lucruri era că, dacă se înscria la un curs postuniversitar, trebuia să fie foarte atent când avea să-şi aleagă îndrumătorul în cercetare.

Dar acum nu se punea problema, cu toţi extratereştrii aceia de sus, hotărâţi să pună mâna pe ei. Toshio a încercat să nu se gândească la bătălia spaţială în curs. L-ar fi deprimat.

— Mulţumesc, doctore Dart, dar…

— Nicio problemă! a lătrat Charlie, cu o condescendenţă ţâfnoasă. Dar o să discutăm în detaliu despre proiectul tău mai târziu, dacă nu te superi. Acum să vedem care e poziţia sondei.

Toshio a scuturat din cap, uimit de fixaţia tenace a tipului. Dacă lucrurile se înrăutăţeau, avea să-şi piardă răbdarea cu cimpanzeul, chiar dacă era profesor universitar şi îndrumătorul lui.

— Hmm… Toshio şi-a verificat aparatele de măsură. Robotul a coborât la puţin peste un kilometru, doctore Dart. Puţul devine mai îngust, iar pereţii lui mai netezi pe măsură ce coborâm spre săpăturile recente şi de aceea ancorez sonda de perete la fiecare oprire.

Băiatul s-a uitat peste umăr spre nord-est, dorindu-şi să apară Dennie şi Gillian. Dar Dennie era cu băştinaşii ei Kiqui şi, ultima dată când o văzuse pe Gillian, femeia stătea în poziţia lotus, privind oceanul şi nepăsându-i de nimeni.

Gillian fusese cam necăjită mai devreme, când Takkata-Jim îi spusese că toţi de la bordul lui Streaker erau prea ocupaţi să pregătească nava de plecare pentru a mai vorbi cu ea. Chiar şi întrebările pe care le pusese despre Orley fuseseră tratate cu o politeţe forţată. Aveau s-o contacteze când vor şti ceva, îi spusese Takkata-Jim înainte să întrerupă legătura.

Toshio o văzuse pe Gillian încruntându-se ori de câte ori apelurile îi erau zadarnice. Un alt ofiţer de comunicaţii îi luase locul lui Akki. Finul îi spusese lui Gillian că nicio persoană cu care voia ea să vorbească nu era disponibilă. Singurul pe care reuşise să-l contacteze era Charlie Dart, probabil pentru că nu era nevoie de priceperea lui la bord. Iar cimpanzeul nu voia să vorbească despre munca lui.

Gillian începuse imediat să se pregătească de plecare. Apoi veniseră ordinele de la navă, date de Takkata-Jim personal. Ea trebuia să rămână acolo un timp şi s-o ajute pe Dennie să facă un raport despre Kiqui.

De această dată, Gillian primise veştile cu indiferenţă. Nu comentase şi se dusese în junglă să fie singură.

— … alte liane despre care a pomenit Dennie.

Charles Dart continuase să vorbească, dar Toshio se gândea la altceva.

— … Cele mai interesante lucruri sunt profilele izotopilor de potasiu şi iod. Corespund ipotezei mele că, într-o eră geologică recentă, o rasă de sofonţi şi-a îngropat gunoiul în zona asta de subducţie! E extrem de important, Toshio! Rocile astea dovedesc că mai multe generaţii şi-au aruncat gunoaiele de sus şi au reciclat rapid materialul care a erupt din vulcanii apropiaţi. Se pare că au făcut-o într-un anumit ritm, de flux şi reflux. Aici se întâmplă ceva foarte suspect de mult timp! Kithrup trebuia părăsită de când trăia aici rasa străveche Karrank%. Totuşi, cineva a ascuns în scoarţa acestei planete material foarte rafinat până de curând!

Toshio era cât pe ce să fie nepoliticos.

— De curând, într-adevăr!

Dart făcea studii în termenii timpului geologic. De la o zi la alta, extratereştrii aveau să-i atace, iar cimpanzeul trata presupusa îngropare a deşeurilor industriale, de acum mii de ani, ca şi cum era ultimul caz al Scotland Yardului!

— Da, domnule. Mă ocup imediat.

Toshio nici nu ştia ce îl rugase Dart să facă, dar s-a arătat de acord, ca să nu aibă probleme.

— Nu vă faceţi griji, domnule, robotul va fi supravegheat zi şi noapte. Keepiru şi Sah’ot au ordin de la Takkata-Jim să rămână în legătură cu rândul când nu pot eu. Mă vor chema dacă apare vreo modificare.

Oare asta îl mulţumea pe cimpanzeu? Delfinii nu fuseseră prea încântaţi de ordinul secundului de pe Streaker, dar aveau să se supună, chiar dacă îi încetinea lui Sah’ot lucrul cu Kiqui.

Minunea minunilor, Charles părea să fie de acord.

— Da, drăguţ din partea lor, a mormăit el. Mulţumeşte-le în numele meu. Asta-i altceva! Poate, cât timp e Keepiru conectat, să descopere ce e cu energia statică intermitentă pe care continuăm s-o primim de la robot? Nu-mi place, şi e din ce în ce mai rău.

— Da, domnule, o să-l rog.

Cimpanzeul şi-a frecat ochiul drept cu dosul păros al palmei şi a căscat.

— Ascultă, Toshio, a spus el. Îmi pare rău, dar am mare nevoie de o pauză. Te supără să întrerupem şi să reluăm mai târziu? Te chem imediat după cină şi îţi voi răspunde la toate întrebările, ei, ce zici? Bine, atunci îţi zic la revedere.

Charlie a întins o mână şi imaginea holografică a dispărut.

Pentru o clipă, Toshio s-a uitat fix în spaţiul rămas gol, uşor consternat. Dacă mă supăr? Păi, domnule, cred că deloc. O să aştept aici liniştit până mă chemi sau cade cerul pe capul meu!

A pufnit. Oare mă deranjează?

Toshio s-a ridicat, iar încheieturile i-au trosnit de prea mult stat picior peste picior.

Credeam că sunt prea tânăr ca să mi se întâmple aşa ceva. Dar un elev-ofiţer trebuie să treacă prin toate.

S-a uitat spre pădure. Dennie lucra mult cu Kiqui. S-o deranjez oare pe Gillian? Probabil îşi face griji pentru Tom. Trebuia să primim veşti de la el de ieri-dimineaţă.

Dar poate are nevoie de companie.

În ultimul timp, începuse să aibă fantezii cu Gillian. Era normal, cu siguranţă. Era o femeie frumoasă, mai în vârstă decât el… avea cel puţin 30 de ani, dar era mai atrăgătoare decât Dennie Sudman din mai multe puncte de vedere.

Nu că Dennie nu era atrăgătoare în felul ei, dar Toshio nu voia să se mai gândească la ea. Refuzul ei implicit prin faptul că nu-l băga în seamă când erau singuri şi multe altele… ei bine, îl durea.

Toshio bănuia că femeia percepuse atracţia pe care o exercita asupra lui şi se purta exagerat de rece cu el. Şi-a spus că era o reacţie imatură din partea ei, dar asta nu-l împiedica să sufere.