Fanteziile lui cu Gillian erau altceva. Toshio avusese visuri cu ochii deschişi, obscene, dar convingătoare, imaginându-şi că va fi lângă ea când Gillian va avea nevoie de un bărbat care s-o ajute să uite pierderea suferită…

Ea ştia probabil ce simţea tânărul, dar asta nu-i schimbase comportamentul faţă de el. Avea o atitudine indulgentă faţă de el, care făcea din ea obiectul sigur al unei adoraţii aproape tainice.

Poate că e aşa doar pentru că sunt foarte confuz, s-a gândit Toshio. Încerc să fiu analitic într-un domeniu în care nu am experienţă, iar sentimentele mă împiedică.

Tare aş vrea să nu fiu un puşti stângaci, ci să semăn mai mult cu Tom Orley.

Un ton electronic neregulat din spatele lui i-a întrerupt şirul gândurilor… comunicatorul funcţiona din nou.

— O, nu! a gemut Toshio. Nu încă!

Comunicatorul scotea şuierături şi paraziţi de la energia statică, în timp ce selectorul de canale căuta să prindă o undă purtătoare capricioasă. Toshio a simţit dorinţa nestăvilită de a da cu piciorul în aparat, trimiţându-l în abisul fără sfârşit al puţului săpat de copacul-burghiu.

Deodată, a auzit un fluierat strident, aproape acoperit de paraziţi.

*Dacă (paraziţi) elevii ofiţeri

Se solidarizează

Cine ne poate opri?

*Şi dintre elevii ofiţeri

Cine poate să zboare Precum calafienii?

— Akki!

Toshio a îngenuncheat rapid în faţa comunicatorului.

*Ai ghicit,

Tovarăş de scufundări

*Îţi aduci aminte cum pe timpuri

Ne duceam să vânăm homari?

— Dacă îmi amintesc? Ifni! Aş vrea să fim acum acasă şi să facem acelaşi lucru! Ce s-a întâmplat? Sunt probleme pe punte? Nu primesc imagini şi simt multă energie statică. Credeam că ai fost înlocuit de la comunicaţii. Şi de ce vorbeşti în trinară?

— Nevoia

E mama (paraziţi) oricui –

*Transmit

Prin orificiul nervos –

*Nerăbdător, o caut –

pe Stăpâna Supremă cea blândă –

*De urgenţă, ca să transmit

o avertizare (paraziţi) –

Toshio a strâns din buze, repetând în tăcere mesajul… „Stăpâna Supremă cea blândă.“ Erau puţine fiinţe umane cărora le dădeau finii un astfel de titlu. Şi una singură se găsea pe insulă în acel moment.

— Vrei să vorbeşti cu Gillian?

De urgenţă, ca să-i transmit

o avertizare –

Toshio a clipit, apoi a spus:

— Mă duc s-o chem, Akki! Rămâi pe fir!

S-a întors pe călcâie şi a alergat în pădure, strigând-o pe Gillian din toţi rărunchii.

43

AKKI

Cablul monofilament era aproape invizibil în pietrişul şi aluviunile de pe fundul mării. Chiar şi lumina emanată de lampa de la armura lui Akki abia reflecta o strălucire de pânză de păianjen printre rocile şi sedimentele din vârful acestei creste neregulate.

Cablul fusese conceput special să fie greu de detectat; era singurul mod sigur prin care Streaker putea să comunice cu echipele de lucru fără să-şi trădeze poziţia. Akki trebuise să caute mai bine de o oră, folosind cele mai bune instrumente de care dispunea şi ştiind unde să se uite, până să găsească cablul care făcea legătura cu insula. Şi, când s-a conectat la cablu prin orificiul său nervos, consumase peste jumătate din oxigenul existent în aparatul său de respirat.

Îi luase mult timp să se îndepărteze de navă. Şi Akki nici măcar nu era sigur că plecarea lui trecuse neobservată. Electricianul taciturn care păzea echipamentul n-ar fi trebuit să discute ordinele când Akki îi ceruse aparatul de respirat. Un alt fin, de gardă la sala motoarelor, care nu funcţionau, îl urmărise de la distanţă după ce plecase de la magazia cu echipament, iar Akki trebuise să se strecoare în grabă în camera de compensare externă ca să scape de urmăritorul Stenos.

În mai puţin de două zile avusese loc o schimbare subtilă în echipajul lui Streaker. Se stabilise o nouă ierarhie a puterii. Unii membri ai echipajului, care avuseseră înainte prea puţină influenţă, se băgau acum în faţă la cozile pentru distribuirea alimentelor şi adoptau posturi dominante, pe când alţii îşi vedeau de treburile lor cu ochii în pământ şi cozile lăsate în jos. Rangul şi poziţia oficială nu contau: oricum, nu avuseseră niciodată prea multă importanţă. Delfinii acordau mai multă atenţie modificărilor în echilibrul puterii decât autorităţii oficiale.

Acum rasismul părea să fie un factor important. Un număr disproporţionat de noi personaje influente aparţineau subspeciei Stenos. Era o adevărată lovitură de stat. Oficial, Takkata-Jim acţiona în numele lui Creideiki, care era încă inconştient, aşteptând să fie convocat consiliul navei. Dar apa de pe Streaker avea mirosul unui nou grup de conducere, cu un mascul dominant în frunte. Cei din jurul fostului comandant erau în declin, iar tovarăşii celui nou, în ascensiune.

Akki găsea totul foarte ilogic şi dezgustător. Îl deranja că şi cei mai selecţionaţi delfini de pe Streaker cădeau pradă vechilor modele de comportament în situaţii stresante. Acum înţelegea ce voiseră să spună Galacticii cu afirmaţia că trei sute de ani de elevaţie erau prea puţini ca să pregătească o rasă pentru zborurile spaţiale.

Această conştientizare dureroasă l-a făcut pe Akki să se simtă mai „client” decât se simţise vreodată în colonia mixtă şi egalitară Calafia. Asta conferea o satisfacţie primitivă actului său de revoltă, în care părăsise nava ca s-o contacteze pe Gillian Baskin, în ciuda ordinelor stricte ale căpitanului în funcţie.

Acum Akki simţea că aflase adevărul: era membrul unui echipaj de falşi astronauţi. Dacă Creideiki nu-şi revenea în mod miraculos, nu vor reuşi să iasă din acest necaz fără intervenţia stăpânilor lor.

În această privinţă, nu-i dădea mult credit lui Ignacio Metz… sau lui Emerson D’Anite şi nici lui Toshio. În schimb, era de acord cu Makanee: singura lor speranţă era să se întoarcă doctoriţa Baskin sau domnul Orley. Acum ajunsese să accepte gândul că Orley era pierdut. Restul echipajului credea asta, şi era unul dintre motivele pentru care i se prăbuşise moralul după accidentul lui Creideiki.

Linia de comunicaţii transmitea un ton direct la nervul său statoacustic, în timp ce Akki aştepta cu nerăbdare să se întoarcă Toshio cu Gillian. Linia nu era folosită acum în alte scopuri, deoarece Charles Dart întrerupsese legătura, dar cu fiecare secundă creşteau şansele ca operatorul de comunicaţii de pe Streaker să îi detecteze intervenţia. Akki stabilise legătura în aşa fel încât să-şi ascundă convorbirea cu Toshio, dar şi un fin prost pe post de ofiţer de comunicaţii ar fi observat cu timpul efectele secundare.

Unde sunt? s-a întrebat el. Trebuie să ştie că nu mai am mult aer! Şi apa asta atât de bogată în metale îmi irită pielea!

Akki a respirat încet ca să se calmeze. I-a venit în minte o poezioară educativă din Keneenk.

*„Trecut” e tot ce-a fost odată –