40

CREIDEIKI

În liniştea bazinului cu gravitaţie se auzea un geamăt slab:

*Disperat, el înoată

Împins de vânturile gri ale furtunii, urlând:

Mă înec! Mă înec! *

41

TOM ORLEY

Un munte furios bolborosea în mijlocul mării înspumate.

Ploaia se oprise de puţin timp. Vulcanul bubuia şi scotea foc înspre norii joşi, colorându-i în portocaliu. Fuioare subţiri de cenuşă zburau către cer. Acolo unde cădeau rocile în flăcări, nu erau stinse de apa limpede a mării: se prăbuşeau într-un strat noroios, peste un covor de alge murdare ce părea să se întindă la infinit.

Thomas Orley tuşea în aerul umed, plin de funingine. Se târa în sus pe un mic povârniş acoperit cu buruieni încâlcite şi alunecoase. Trăgea sania rudimentară de chinga înfăşurată în jurul mâinii lui stângi. Cu dreapta a apucat un lujer robust, aflat aproape de vârful colinei vegetale.

Aluneca mereu în timp ce se căţăra. Chiar şi când reuşea să-şi proptească picioarele în adânciturile din masa cleioasă, se afunda adesea în noroiul dintre liane. Când le smulgea fără îndemânare, mlaştina tot nu-l lăsa să înainteze, emiţând un sunet înfiorător de sucţiune.

Câteodată, unele „lucruri“ ieşeau din mâl odată cu picioarele lui, mişunându-i în sus pe gambe şi căzând apoi în mlaştina scârboasă.

Chinga, strânsă în jurul mâinii stângi, ameninţa să-l rănească în timp ce trăgea sania, un rest mizerabil din avionul solar, şi câteva materiale. Era un miracol că reuşise să salveze câteva lucruri după ce se prăbuşise.

Vulcanul arunca scântei de culoare pământie în împrejurimile acoperite de buruieni. Particule iridescente de pulbere metalică acopereau vegetaţia în toate direcţiile. Era după-amiază spre seară, trecuse aproape o zi pe Kithrup de când întorsese planorul spre insulă, căutând un loc sigur de aterizare.

Tom a ridicat capul, privind confuz câmpia ierboasă. Toate planurile lui întocmite cu grijă se duseseră pe apa sâmbetei din cauza acestei câmpii cu buruieni robuste, cleioase.

Spera să găsească un refugiu pe o insulă unde nu bătea vântul dinspre vulcan, sau măcar să aterizeze pe mare şi să transforme planorul într-o plută solidă, de pe care să-şi ducă la bun sfârşit experimentul.

Trebuia să mă gândesc la posibilitatea asta. Prăbuşirea, acele clipe îngrozitoare în care s-a scufundat după echipament şi a pus totul într-o sanie improvizată pe când se dezlănţuia furtuna, iar apoi ore întregi de târât printre liane putrede către un petic solitar de vegetaţie… toate astea s-ar fi putut evita.

A încercat să înainteze, dar un tremur în braţul drept ameninţa să se prefacă într-un cârcel insuportabil: făcuse o întindere musculară neplăcută în timpul accidentului, când s-au desprins pontoanele de la aripa avionului şi fuzelajul s-a rostogolit în mlaştină, căzând până la urmă într-o baltă izolată.

O tăietură adâncă în partea stângă a feţei fusese cât pe ce să-i provoace un şoc în acele prime momente critice. Se întindea de la maxilar până la orificiul nervos de deasupra urechii stângi. Plasturele care proteja interfaţa nervoasă îi zburase în noapte şi era iremediabil pierdut.

Dar o infecţie era acum cea mai mică dintre grijile sale.

Tremurul din braţ s-a accentuat. Tom încercase să şi-l potolească, întinzându-se pe burtă în ierburile cauciucate, puternic mirositoare. Mâlul nisipos îi zgâria obrazul şi fruntea de fiecare dată când tuşea.

Trebuia să-şi recapete energia într-un fel sau altul. Nu avea timp pentru subtilităţile autohipnozei care să-i facă organismul să funcţioneze din nou. Prin puterea voinţei, le-a comandat muşchilor obosiţi să facă un ultim efort. Nu putea să facă decât foarte puţine ca să schimbe ce dezlănţuise universul împotriva lui; dar, la naiba, după treizeci şi două de ore de luptă, la câţiva metri de obiectiv, nu putea accepta ca organismul lui să se revolte!

Un alt acces de tuse i-a sfâşiat gâtlejul dureros. Tremura din tot corpul şi, tuşind, se ţinea din ce în ce mai slab de rădăcina uscată. Chiar când credea că plămânii nu-i mai rezistă, accesul i-a trecut. Tom a rămas întins în mâl, extenuat, cu ochii închişi.

*Să înşir bucuriile mişcării? *

Primul avantaj:

Te scapă de Plictiseală…*

Nu avea suflu să fluiere acest haiku în trinară, însă tot i-a trecut prin minte; dar şi-a economisit energia pentru surâsul care i-a arcuit buzele crăpate şi murdare de mâl.

Nu se ştie cum, dar a găsit energie pentru încă un efort. A strâns din dinţi şi s-a târât pe ultima porţiune. Braţul drept aproape i-a cedat, dar Tom a reuşit să reziste până şi-a ridicat capul peste vârful micii coline.

A clipit ca să îndepărteze cenuşa şi s-a uitat la ce era dincolo. Doar vegetaţie, cât vedeai cu ochii.

Din vârful micii coline ieşea un mănunchi de liane neustonice. Tom a târât sania la o înălţime suficient de mare ca să înfăşoare frânghia pe o rădăcină.

Sensibilitatea i-a revenit în mâna stângă până acum amorţită, lăsându-l cu gura căscată de durere. A căzut pe dâmb, respirând rapid şi superficial.

Contracţiile i-au revenit în forţă şi s-a încovoiat de durere. Tom ar fi vrut să smulgă miile de colţi care îi sfâşiau braţele şi gambele, dar nu-şi putea mişca mâinile. A rămas aşa, ghemuit în poziţie fetală.

Partea logică din mintea lui rămânea oarecum detaşată de suferinţă. Continua să facă planuri şi să fixeze termene-limită. La urma urmei, venise aici dintr-un motiv. Trebuia să fie un motiv pentru care trecea prin asemenea chinuri… Dac-ar fi reuşit măcar să-şi amintească de ce era acolo în duhoare şi praf şi suferea atât.

Schema liniştitoare pe care o căuta nu i se forma în minte. Şi Tom simţea că o să leşine în curând.

Deodată, cu ochii închişi de durere, a avut impresia că vede chipul lui Gillian.

În spatele ei, unduiau crengi de vegetaţie aeriană. Ochii ei cenuşii priveau în direcţia lui, ca şi cum căutau ceva departe. Se părea că îşi aţintise privirea de două ori dincolo de el, în timp ce Tom tremura, incapabil să se mişte. Apoi, în cele din urmă, a întâlnit ochii lui Gillian şi a zâmbit!

Rafalele statice de suferinţă ameninţau să şteargă cuvintele din vis.

Îţi trimit **** pentru totdeauna ****

Chiar dacă tu **** sceptic, iubire

**** chiar dacă întreg **** ne-ar asculta.

Tom s-a străduit să se concentreze asupra mesajului… Era o halucinaţie, aproape sigur. Dar nu-i păsa. Era o ancoră. S-a agăţat de ea în timp ce contracţiile îi prefăceau tendoanele în strune vibrante de vioară.

Surâsul lui Gillian exprima milă.

În ce hal **** eşti! Bărbatul **** iubesc

e **** şi imprudent! Să ****

mai bine?

Jumătate din Orley nu era de acord. Dacă acela era într-adevăr mesajul lui Gillian, îşi asuma un risc foarte mare. „Şi eu te iubesc”, a spus el, inaudibil. „Dar vrei să dezlănţui iadul îndată ce te aud Galacticii?”

Imaginea psi (sau halucinaţia?) a tremurat când pe Tom l-a apucat un acces de tuse. A tuşit până a avut impresia că plămânii i se transformă în două carapace dure. Într-un final, s-a prăbuşit din nou, oftând.

Şi jumătate din el a renunţat la mândrie.

Da!