Un vestigiu numit memorie…

*În el sunt „cauzele” –

A ceea ce se întâmplă acum.

*„Viitor” e tot ce va fi –

Imaginat, rareori văzut…

*În el sunt „efectele” –

A ce se întâmplă acum.

*„Prezentul” e această strâmtoare –

Trecând şi mereu pâlpâind…

*E dovada „glumei” –

A tot ce se petrece acum.

Trecutul, viitorul şi prezentul erau printre cele mai grele noţiuni de exprimat în trinară. Poezioara era menită să-i înveţe legătura dintre cauză şi efect aşa cum o vedeau stăpânii umani şi mulţi alţi sofonţi, rămânând totuşi esenţialmente fidelă concepţiei despre viaţă a cetaceelor.

Lui Akki i se părea totul foarte simplu. Câteodată se întreba de ce unii delfini de pe Pământ înţelegeau atât de greu asemenea noţiuni. Trebuia doar să gândeşti, să-ţi închipui acţiunile şi consecinţele, apoi să acţionezi! Dacă viitorul nu era clar, făceai tot ce puteai şi sperai să iasă bine.

Aşa s-au descurcat oamenii în epocile marcate de teribila ignoranţă de orfani. Akki nu vedea de ce trebuia să fie atât de greu pentru specia lui, mai ales că i se arătase ce drum să aleagă.

— Akki? Aici e Toshio. Vine şi Gillian. A trebuit să se întrerupă din ceva important, aşa că am venit eu înaintea ei. Eşti bine, nu?

Akki a oftat.

*În adâncuri –

Cu orificiul respirator dureros

*Rămân în aşteptare –

făcându-mi datoria

*Pe când cicloida –

se rostogoleşte deasupra mea…

— Aşteaptă, a strigat Toshio, întrerupându-i poezia. Akki a făcut o strâmbătură. Toshio nu-şi va dezvolta niciodată simţul artistic. Iat-o pe Gillian, a spus pe urmă băiatul. Ai grijă de tine, Akki.

Linia era plină de paraziţi.

*Şi tu –

Tovarăş de scufundări şi zbor*

— Akki?

Era vocea lui Gillian, metalică din cauza legăturii slabe. Totuşi, simţea o uşurare imensă să o audă.

— Ce e, dragă? Poţi să-mi spui ce se întâmplă la bordul navei? De ce nu vorbeşte Creideiki cu mine?

Nu asta crezuse Akki că va întreba ea în primul rând. Se aşteptase ca Gillian să fie îngrijorată mai degrabă în privinţa lui Tom Orley. Bine, dacă ea nu aducea vorba de el, nici el nu avea s-o facă.

*Makanee –

Vindecătoare răbdătoare

*Mă trimite –

Să vă avertizez de pericol

*Tăcut, fără înotătoare

Zace Creideiki

*Soarta lui Streaker

E într-un straniu declin

*Şi gustul

Atavismului

*Poluează apele –

S-a aşternut tăcerea la capătul celălalt al firului. Fără îndoială că Gillian îşi formula următoarea întrebare în aşa fel încât el să poată răspunde în trinară, fără ambiguităţi. Era un talent care lui Toshio îi lipsea câteodată, din păcate.

Akki şi-a ridicat repede capul. Era oare un sunet? Nu venea prin cablu, ci din apele întunecate din jurul lui.

— Akki, a început Gillian, o să-ţi pun întrebări formulate în aşa fel încât să răspunzi pe trei niveluri. Când răspunzi, te rog să renunţi la forma artistică de dragul conciziei.

Cu plăcere, dacă pot, s-a gândit Akki. Se întrebase mereu de ce era atât de greu să susţii conversaţii în trinară fără să te pierzi în aluzii poetice. Era limba lui maternă la fel ca şi anglica, dar tot se simţea frustrat de rezistenţa pe care o opunea la exprimarea concisă.

— Akki, Creideiki ignoră Peştii din Vis, îi vânează sau îi hrăneşte?

Gillian îl întreba dacă Creideiki încă funcţiona ca un utilizator de unelte sau era pierdut din cauza unei leziuni şi plutea fără direcţie, într-o vânătoare onirică inconştientă, sau, mai rău, dacă nu murise. Gillian intrase imediat în miezul chestiunii. Akki putea să-i dea un răspuns concis.

— Vânează calmari –

În apa cea mai adâncă*

Din nou acel sunet! Un clic rapid ce venea de la o distanţă nu prea mare. Afurisită să fie necesitatea de a-şi ţine orificiul nervos conectat la paraziţii de pe linie! Sunetele erau prea aproape ca să mai aibă vreo îndoială. Cineva îl urmărea acolo, jos.