*Unde „cicloida” ta

Nu ajunge niciodată

*Unde toată muzica

Tace în sfârşit

*Şi adună

Îngrămădite în straturi

*Cânturi urlătoare ale

Străvechilor furtuni

*Şi ale uraganelor

Ce nu mor nicicând…

O prezenţă a apărut lângă Creideiki. Era o creatură uriaşă pe care o simţea formându-se din structura cântecului său. Percepea impulsurile lente de sonar care umpleau cămăruţa în care se afla… şi care nu putea să cuprindă monstrul care se materializa lângă el.

Nukapai?

*Zgomote de cutremure

Stocate de epoci

*Sunete de roci

Primordiale topite…

Creatura din sunete devenea mai solidă cu fiecare vers. Era o putere musculară în prezenţa care prindea formă lângă el. Loviturile lente ale înotătoarelor enorme ameninţau să-l răstoarne. Când colosul răsufla, spuma Lui părea o furtună ce se năpustea asupra unui ţărm stâncos.

Până la urmă, frica i-a dat puterea de a deschide ochii. Mucusul i se scurgea pe globii oculari în timp ce făcea eforturi să-şi ridice pleoapele. Ochii îi erau afundaţi în orbite şi a durat minute până a reuşit să-i focalizeze ca să vadă în aer.

La început, nu a zărit decât că se afla într-o cuvă de suspensie dintr-un spital, mică şi mărginită. Era singur.

Dar sunetul îi spunea că se află în largul mării şi că un monstru înota lângă el! Îi simţea imensa putere!

A clipit şi, deodată, viziunea i s-a schimbat. Vederea a adoptat cadrul de referinţă al sunetului. Camera a dispărut, iar Creideiki L-a văzut!

!!!!!!

Creatura de lângă el n-ar fi putut niciodată să trăiască într-un ocean pe care îl cunoscuse. Creideiki aproape se sufoca de spaimă.

Se deplasa cu forţa unui tsunami, cu atracţia irezistibilă a mareelor.

Era o creatură a întunericului şi a adâncurilor.

Era un zeu.

*K-K-Kph-kree!!*

Era un nume pe care Creideiki nu avusese niciodată habar că-l cunoaşte. Apărea de cine ştie unde, ca dragonii dintr-un coşmar.

Un ochi întunecat îl privea pe Creideiki, speriindu-l. Ar fi vrut să fugă… să se ascundă sau să moară.

Apoi creatura i-a vorbit.

Nu a folosit trinara, aşa cum îşi imaginase Creideiki. A ignorat primitiva, dispreţuind-o ca pe o limbă pentru animale inteligente. A intonat un cântec care îl atingea uşor cu forţa lui fizică, îl învăluia şi îl umplea de o înţelegere teribilă.

: Te-ai îndepărtat înot De Noi Creideiki: Ai început Să înveţi: Apoi Mintea Ta S-a îndepărtat: Dar Noi Nu Am Terminat: Încă

: Am Aşteptat Mult Timp Unul Ca Tine: Acum Ai Nevoie De Noi La Fel De Mult Ca Noi De Tine: Nu Mai Există întoarcere:

: Aşa Cum eşti: Ai Fi O Bucată Bună: De Carne Moartă: Gol Fără Un Cântec: Niciodată Visător Sau Utilizator Al Focului:

: Inutil Creideiki: Nici Căpitan: Nici Cetaceu: Carne Inutilă:

: E Un Singur Drum Pentru Tine: Prin Pântecele Visului Balenelor: Acolo Poate Vei Găsi O Cale: O Cale Dificilă: Dar O Cale De A-ţi Face Datoria: Acolo Poţi Găsi O Cale De A-ţi Salva Viaţa…:

Creideiki a gemut. S-a zbătut fără vlagă şi a invocat-o pe Nukapai. Dar apoi şi-a amintit. Era una de-a lor. Aştepta, în adâncuri, cu alţi torţionari, dintre care unii erau zei străvechi ale căror nume erau pomenite în saga, iar de alţii nu auzise niciodată, nici de la balenele cu cocoaşă… K-K-Kph-kree venise să-l ducă înapoi.

Cum pentru el anglica era pierdută, Creideiki a adresat o rugăminte într-o limbă pe care nu ştiuse că o cunoaşte.

: Sunt Rănit!: Sunt Inutil! Ar Trebui Să Fiu Carne Moartă!: Mi-am Pierdut Vorbirea!: Mi-am Pierdut Cuvintele!: Lasă-mă Să Mor!

Creatura a răspuns cu un bubuit sonor ce părea că vine din măruntaiele pământului, de sub aluviuni.

: Prin Cântecul Balenelor Te Duci: Unde Verii Tăi N-au Fost Niciodată: Nici Când Se Jucau Ca Animalele Şi Abia Cunoşteau Oamenii: La Adâncime Mai Mare Decât Ajung Balenele Cu Cocoaşă: în Reveria Lor Indolentă: Mai Mare Decât Cea Unde Ajunge Physeter: în Vânătoarea Lui Diabolică: Mai Adânc Decât Întunericul Însuşi…

:Acolo Vei Putea Hotărî Să Mori Dacă Nu Suporţi Adevărul…:

Pereţii cămăruţei au dispărut în timp ce torţionarul lui începea să-şi atribuie o nouă realitate. Avea fruntea mare şi dinţi strălucitori de caşalot, dar ochii îi scânteiau ca farurile, iar flancurile îi erau dungate cu argintiu lucitor. Totul în jurul Lui sclipea de o aură ca… strălucirea câmpurilor protectoare din jurul unei nave interstelare…

Camera a dispărut cu totul. Pe neaşteptate, totul în jurul său a devenit o mare imensă, deschisă, de imponderabilitate. Bătrânul zeu a început să înainteze înot cu lovituri puternice de aripioare. Creideiki s-a tânguit, scoţând un ţipăt slab şi cântat, incapabil să împiedice să fie târât în siajul leviatanului. Accelerau, mai repede, tot mai repede…

Deşi nu se putea orienta, Creideiki ştia, în mod inexplicabil, că mergeau în JOS.

***

— Ai auzit asta?

Asistenta lui Makanee şi-a ridicat ochii spre cuva în care stătea în suspensie căpitanul. Un reflector palid din interiorul camerei cu gravitate a luminat suturile intervenţiilor chirurgicale repetate. La câteva secunde, duzele încastrate aruncau o ceaţă fină pe delfinul în stare de inconştienţă.

Makanee s-a uitat în aceeaşi direcţie cu asistenta.

— Poate. Mi s-a părut că aud ceva mai înainte, ca un suspin. Tu ce-ai auzit?