A reglat cronometrul la două ore şi a apăsat pe dispozitivul de siguranţă, armând bomba. A pus-o

cu grijă în praştia improvizată. Tom îşi dădea seama că era teatral. Distanţa nu avea să-l ajute prea mult. Senzorii din tot sistemul Kithrup se vor aprinde în momentul exploziei. Putea foarte bine s-o declanşeze la picioarele sale.

Dar nu se ştie niciodată. Avea s-o lanseze cât mai departe posibil.

A lăsat praştia să se legene de câteva ori ca să-şi facă mâna, apoi a început s-o rotească. Mai întâi încet, apoi mai tare, timp în care i se răspândea prin corp o stranie senzaţie plăcută, din piept în braţe şi picioare. Oboseala părea să i se risipească. A început să cânte.

Oh, Tata era un om al cavernelor

Se batea îmbrăcat în piei

Visa la lumina stelelor

Pe când scormonea prin ţărână.

Voi, extratereştrii şi stelele voastre…

Oh, Tata era un luptător temerar

Şi-a omorât verii, pe al patrulea şi al treilea.

Visa la pacea eternă A murit doborât de o lance.

Voi, extratereştrii şi stelele voastre…

Oh, Tata era un îndrăgostit,

Şi totuşi îşi bătea nevasta.

Visa, tânjind după raţiune

Regretând toată viaţa.

Voi, extratereştrii şi stelele voastre…

Oh, Tata era un conducător,

Visa şi spunea minciuni sfruntate.

A convins masele speriate

Să lanseze rachete pe cer.

Voi, extratereştrii şi stelele voastre…

Oh, Tata nu ştia carte,

Dar se străduia mereu,

Îşi detesta propria ignoranţă,

Şi se lupta cu mândria lui…

A păşit singur pe un încărcător, apoi

S-a trezit în vid, a strigat.

Acest orfan tragic mi-a lăsat,

O minte şi inimă, apoi a murit.

Aşa că dispreţuiţi-mă,

Râdeţi de cicatricile mele de orfan!

Dar spuneţi-mi „Care e scuza voastră?”

Voi, extratereştrii şi stelele voastre!

Voi, extratereştrii şi stelele voastre!

Tom şi-a rotit umerii şi a mai făcut un pas. Braţul i s-a întins şi a dat drumul la praştie. Bomba a zburat în noapte, vâjâind. Sfera rotitoare a strălucit o clipă, a continuat să urce şi să scânteieze până s-a pierdut din vedere. El a ascultat, dar nu a auzit-o aterizând.

Tom a rămas nemişcat un timp, respirând adânc.

Bine, s-a gândit el în cele din urmă. Asta mi-a făcut poftă de mâncare. Am la dispoziţie două ore să mănânc, să-mi îngrijesc rănile şi să-mi fac un adăpost. Şi tot timpul pe care îl voi avea după asta, o Doamne, va fi acceptat cu smerită recunoştinţă.

Şi-a pus peste umăr fâşia zdrenţuită de material şi s-a întors să-şi pregătească o masă la lumina stelelor.

PARTEA A V-A

EXPLOZIE

Într-o lume mai veche şi mai complexă decât a noastră se mişcă, terminate şi complete, dotate cu extensii ale simţurilor pe care noi le-am pierdut sau nu le-am avut niciodată, trăind prin voci pe care noi nu le vom auzi nicicând… acestea sunt alte naţiuni, prinse ca şi noi în plasa vieţii şi a timpului…

HENRY BATESON

46

SAH’OT

Era seară şi Kiqui plecau spre terenurile lor de vânătoare. Sah’ot îi auzea chiţăind surescitaţi pe când se strângeau într-o poiană aflată la vest de copacul-burghiu doborât. Vânătorii au trecut aproape de micuţul lac, îndreptându-se către un horn în stâncă de pe panta sudică a insulei, ciripind şi umflându-şi cu pompa sacii pulmonari.

Sah’ot a stat să asculte până când aborigenii au plecat. Apoi s-a scufundat la un metru de suprafaţă, suflând bule de depresiune. Nimic nu mergea bine.

Dennie se schimbase şi asta nu-i plăcea. În loc să fie încântător de zăpăcită şi intimidată ca de obicei, practic îl ignora. Ascultase două dintre cele mai bune poezii absurde ale lui şi răspunsese serios, fără să prindă sensurile duble.

În ciuda importanţei studiilor ei legate de populaţia Kiqui, Takkata-Jim îi dăduse ordin să analizeze pentru Charles Dart şi sistemul copacilor-burghiu. De două ori intrase în apă să ia mostre de sub movila metalică. Ignorase avansurile lui Sah’ot sau, lucru şi mai îngrijorător, îl mângâia uneori absentă în chip de răspuns.