Pilotul a dat din cap.

*Pentru a înota – sau

A lupta

*Pentru a avertiza – sau

A salva

*Pentru a merita –

Încrederea ta*

Amândoi s-au îndreptat rapid înot spre uşa exterioară a navei.

48

TAKKATA-JIM

Îi era imposibil să se odihnească.

Takkata-Jim invidia la oameni starea de totală inconştienţă pe care o numeau somn. Când un om se întindea să doarmă noaptea, nu mai era conştient de lumea din jur, iar nervii din muşchii săi se destindeau. Dacă visa, de regulă nu trebuia să participe fizic la vis.

Nici măcar un neo-delfin nu putea să se deconecteze aşa. Una sau alta din emisferele creierului era tot timpul la datorie pentru a-i controla respiraţia. Pentru un fin, somnul era atât un lucru mai uşor, cât şi unul mult mai serios.

Takkata-Jim a şovăit în faţa apartamentului căpitanului, dorindu-şi să se poată întoarce în micuţa lui cabină. Dar simbolismul era important pentru echipajul pe care îl moştenise. Adepţii lui aveau nevoie de ceva mai presus de logica legalităţii pentru a-i confirma comanda. Trebuiau să-l vadă ca pe Noul Mascul. Iar asta îi impunea să ducă acelaşi stil de viaţă ca fostul şef.

A tras adânc aer în piept la suprafaţă şi a emis o serie de clicuri pentru a lumina camera cu imagini sonore.

Creideiki avea cu siguranţă gusturi eclectice. Numai Ifni ştia ce de lucruri care nu rezistau la apă avea fostul comandant şi care fuseseră, aşadar, depozitate în altă parte înainte să aterizeze Streaker pe Kithrup. Colecţia care rămăsese era impresionantă.

Opere realizate de artişti dintr-o duzină de rase conştiente erau închise în casete de sticlă. Fotografii sonore ale unor lumi stranii şi ciudate stele aberante împodobeau pereţii.

Instalaţia muzicală a lui Creideiki era senzaţională. Avea mii de discuri, cântece şi… lucruri stranii care îi trimiteau lui Takkata-Jim fiori pe şira spinării când le asculta. Colecţia de balade ale balenelor era preţioasă, iar mare parte fuseseră culese personal.

Lângă unitatea de comunicaţii de pe birou era o fotografie a lui Creideiki cu ofiţerii de pe James Cook. Era semnată de însăşi comandanta Helene Alvarez, în faţa obiectivului, celebra exploratoare îşi ţinea braţul pe spinarea lată şi netedă a delfinului.

Takkata-Jim servise pe vase importante – navete de transport care aprovizionau coloniile Atlast şi Calafia –, dar nu luase parte la misiuni ca aceea a legendarei nave Cook. Nu văzuse niciodată asemenea peisaje, nu auzise niciodată asemenea sunete.

Până la Mica Grămadă… până când nu găsiseră nave moarte, mari cât nişte luni…

Şi-a agitat coada de frustrare şi s-a izbit dureros de tavan. Respira cu dificultate acum.

Nu avea importanţă. Nimic din ce făcuse nu avea importanţă dacă îi reuşea planul! Dacă decola cu Streaker de pe Kithrup şi echipajul era în viaţă! Dacă ar fi reuşit, ar fi avut şi el o poză ca aceea! Numai că lui i-ar ţine mâna pe spinare preşedintele Confederaţiei Terestre.

Mai multe particule luminoase au început să se adune în dreapta lui. Scânteile au format o imagine holografică la câţiva centimetri de ochiul său.

— Da, ce e? s-a răstit el.

Un delfin agitat, cu braţele armurii îndoindu-se şi revenind în poziţie normală, a încuviinţat cu nervozitate. Era comisarul de bord, Suppeh.

— Domnule! S-a întâmplat ceva ciudat. Nu eram siguri că trebuie să vă trezim, dar…

Lui Takkata-Jim anglica subacvatică a finului i se părea aproape de neînţeles. Registrul înalt al lui Suppeh tremura incontrolabil.

— Calmează-te şi vorbeşte mai rar! i-a ordonat pe un ton aspru.

Finul a tresărit, dar s-a străduit să se supună.

— Eram… eram în camera de compensare externă. Am auzit pe cineva spunând că s-a dat alarma. Heurka-pete i-a trimis pe Haoke şi pe Moki după sunetele emise de sanie…

— De ce n-am fost informat?

Suppeh s-a dat înapoi, speriat. Pentru o clipă, a părut prea înspăimântat ca să poată vorbi. Takkata-Jim a oftat, dar şi-a păstrat tonul calm.

— Nu contează. Nu e vina ta. Continuă.

Vizibil uşurat, Suppeh s-a conformat:

— Dddupă câteva minute, s-a aprins lumina în camera de compensare a personalului. Wattaceti s-a dus acolo şi eu nu l-am băgat în seamă. Dar când au intrat Purificatoarea Vieţii şi Pilotul-Gaură de Vierme…

Takkata-Jim spumega. Doar nevoia cumplită de a asculta povestea lui Suppeh îl împiedica să se arunce încoace şi încolo prin cameră de exasperare.

— … am încercat să-i opresc, cum ai dat ordin, dar Wattaceti şi Hiss-kaa făceau tumbe de bucurie şi alergau de colo colo să-i asculte!

— Acum unde sunt? a întrebat Takkata-Jim.

— Baskin a intrat în bazinul principal cu Wattaceti. Hiss-kaa a plecat să răssspândească zvonul prin toată nava. Keepiru a luat o sanie şi aparate de respirat şi a plecat!

— Unde a plecat?

— Înapppoi afară! a gemut Suppeh.

Îşi pierdea cu rapiditate controlul asupra anglicii. Takkata-Jim a încercat să profite de puţinul calm care îi mai rămăsese comisarului de bord.

— Spune-i lui Heurka-pete să-l trezească pe doctorul Metz şi să-i zică să vină la mine la infirmerie cu trei gărzi. Tu du-te la vestiarul roţii uscate, cu Saw-toot; şi nu lăsaţi pe nimeni să intre acolo! S-a înţeles?

Suppeh a încuviinţat cu multă convingere, apoi imaginea lui a dispărut.

Takkata-Jim s-a rugat ca Heurka-pete să aibă bunul-simţ să-i recheme pe Moki şi pe Haoke şi să-i trimită în urmărirea lui Keepiru. Cu inteligenţa lui Haoke şi cruzimea sălbatică a lui Moki, amândoi ar fi fost în stare să-l oprească pe pilot să ajungă la epava thennanină.

De ce nu s-a întors încă K’tha-jon? L-am trimis pe urmele elevului-ofiţer ca să-l scot pentru un timp din navă. Mi-era teamă că devine periculos şi pentru mine. Voiam un răgaz să mă reorganizez fără să-l am prin preajmă. Dar acum femeia Baskin s-a întors mai devreme decât mă aşteptam. Poate trebuia să-l ţin aici pe K’tha-jon. Calităţile uriaşului ar putea fi utile acum.

Takkata-Jim a fluierat să deschidă uşa şi a ieşit pe coridor. Îl aştepta o confruntare pe care sperase s-o amâne măcar cu patruzeci de ore, dacă nu pentru întotdeauna.

Ar fi trebuit să mă ocup de Creideiki înainte de asta? Ar fi fost uşor… O pană de curent în cuva lui cu gravitate, un cateter schimbat…

Metz n-ar fi fost de acord, dar erau multe lucruri pe care nu le ştia doctorul. Atât de multe, că Takkata-Jim îşi dorea să nu le afle.