Brookida a oftat.
— Charlie, nu eşti curios să ştii de ce grota de sub insula lui Toshio coboară până la o sssută de metri?
— Ce vrei să spui cu asta?
— Că aşa-zisul copac-burghiu, responsabil de forare, nu putea să ajungă la o asemenea adâncime pentru a căuta substanţe nutritive pe bază de carbon şi siliciu. Nu e posibil…
— Dar tu de unde ştii? Eşti cumva ecologist? Charlie a izbucnit într-un râs sec. Sincer, Brookida, pe ce îţi bazezi supoziţiile? Câteodată mă uimeşti!
Brookida a aşteptat cu răbdare să termine cimpanzeul de râs.
— Mă bazez pe cunoştinţele unui profan bine informat despre legile fundamentale ale naturii şi pe Briciul lui Occam. Gândeşte-te ce volum de material s-a scos! A fost oare împrăştiat pe ape? Nu ţi-a trecut prin minte că sunt zeci de mii de movile metalice de-a lungul acestei falii tectonice şi că aproape toate au câte un copac-burghiu… şi că poate au fost milioane de asemenea excavaţii la adâncime într-o eră geologică recentă?
Dart a început să râdă pe înfundate, apoi s-a oprit. Pentru o clipă, a fixat cu privirea imaginea colegului său cetaceu, pe urmă a râs de-a binelea şi a dat cu pumnul în birou.
— Touche! E-n regulă, domnule! Să adăugăm „De ce aceste găuri?” pe lista noastră de întrebări! Din fericire, în ultimele luni am cultivat prietenia unui ecologist. I-am făcut nenumărate servicii şi se află acum chiar în locul care ne interesează! O să-i cer lui Dennie să se pună imediat pe treabă. Stai liniştit, vom şti în curând ce naiba pun la cale copacii-burghiu!
Brookida n-a catadicsit să-i răspundă. Dar a oftat uşor.
— Acum, că problema asta-i rezolvată, a continuat Charlie, să revenim la ce contează cu adevărat. Poţi să-l convingi pe căpitan să mă lase să merg acolo personal şi să iau cu mine o adevărată sondă de adâncime în locul chestiei ăleia mici pe care a repus-o Toshio în funcţiune?
Brookida a făcut ochii mari. Ezita.
— Căpitanul e încă inconştient, a spus el în cele din urmă. Makanee l-a operat deja de două ori. După ultimele rapoarte, prognosticul rămâne rezervat.
Cimpanzeul l-a fixat cu privirea mai mult timp.
— O, da. Uitasem. Apoi şi-a luat ochii de la hologramă. Bine, atunci poate că Takkata-Jim îmi va da aprobarea. La urma urmei, şalupa cea mare nu e folosită acum. O să-l rog pe Metz să discute cu el. Mă vei ajuta?
Ochii lui Brookida erau înfundaţi în orbite.
— O să studiez datele spectrometrului de masă, a răspuns el. Şi te voi chema când am rezultatele. Acum trebuie să te las, Charles Dart.
Imaginea a dispărut. Cimpanzeul a rămas iar singur.
Brookida a fost foarte nepoliticos, s-a gândit el. E posibil să-l fi jignit?
Charlie îşi dădea seama că jignea adesea multă lume. Nu ştia cum să evite asta. Chiar şi cimpanzeii îl considerau sarcastic şi egocentric. Spuneau că neo-cimpanzeii ca el pătau reputaţia rasei.
Ei bine, am încercat, s-a gândit Charlie. Şi, când cineva încearcă şi dă greş de atâtea ori, când eforturile lui de a fi amabil se transformă în faux pas, când uită numele altora, poate că acea persoană ar trebui să renunţe. Dar nici alţii nu sunt atât de amabili cu mine.
Charlie Dart a ridicat din umeri. Nu avea importanţă. La ce bun să încerci să câştigi o popularitate care îţi scăpa mereu? Avea întotdeauna la dispoziţie lumea lui de roci, magmă, miezuri topite şi planete în viaţă.
Totuşi, credeam că măcar Brookida mi-e prieten…
A alungat repede acel gând.
Trebuie să-l contactez pe Metz. El îmi va face rost de lucrul care îmi trebuie. Le voi demonstra tuturor că planeta asta este atât de unică… încât o să-i schimbe numele cu al meu ca să mă onoreze! S-a mai întâmplat aşa ceva.
Charlie a râs pe înfundate, s-a tras de o ureche şi a tastat un cod cu mâna cealaltă.
I-a trecut prin minte un gând cât timp aştepta ca motorul de căutare al computerului să-l găsească pe Metz. Nu aştepta toată lumea veşti de la Tom Orley? Despre asta vorbeau toţi cu puţin timp în urmă.
Apoi şi-a amintit că raportul lui Orley trebuia să ajungă cu o zi în urmă, cam când avusese Creideiki accidentul.
Ah! Atunci poate că Tom reuşise să facă ce avea de gând… şi nimeni nu s-a ostenit să-mi spună şi mie. Sau poate că mi-a zis cineva, dar eu nu eram atent nici atunci. Totuşi, sunt sigur că i-a aranjat pe extratereştri. Era şi timpul. Ce afurisită de pacoste au fost să ne urmărească prin toată galaxia, să ne constrângă să umplem nava cu apă…
Pe interfon a apărut numele lui Metz. Linia suna.
Păcat de Creideiki. Era tare scorţos şi serios pentru un fin şi nu întotdeauna raţional… dar Charlie nu reuşea să se bucure că nu-i mai stătea în cale. Ba chiar i se strângea stomacul când se gândea că Creideiki dispăruse din peisaj.
Atunci nu te mai gândi la asta! Când ţi-a servit la ceva să-ţi faci griji?
— A, doctore Metz! Tocmai ieşeai? Mă întrebam dacă n-am putea sta de vorbă. În după-amiaza asta, mai târziu? Bine! Da, am o mică, foarte mică favoare să-ţi cer…
39
MAKANEE
Un medic trebuie să fie atât savant, cât şi alchimist, atât detectiv, cât şi şaman, s-a gândit Makanee.
Dar la facultatea de medicină nu i se spusese niciodată că trebuia să devină şi soldat, şi politician.
Makanee îşi păstra cu greu un aer demn. De fapt, era cât pe ce să se revolte. Lovea suprafaţa apei cu coada şi împroşca jeturi pe canalele infirmeriei.
— Îţi zic că nu pot-t-t opera singură! Asistentele mele nu au calificarea necesară să mă poată ajuta! T-t-trebuie să vorbesc cu Gillian Baskin!
Cu un ochi ridicat leneş din apă şi cu un braţ al armurii ţinându-se de un suport din canal, Takkata-Jim i-a aruncat o privire lui Ignacio Metz. Omul s-a uitat la rândul său cu o expresie răbdătoare. Se aşteptaseră ca medicul navei să aibă o asemenea reacţie.
