A înotat energic spre liftul din interiorul carenei.

Poate că nu voi avea nevoie de K’tha-jon ca să se ocupe de Gillian Baskin, s-a gândit. La urma urmei, ce putea face o femelă umană?

49

BOMBA PSI

Grămada de ierburi uscate forma o cupolă pe marea de liane. Tom ridicase un acoperiş la mică înălţime folosind suporturi recuperate de pe sanie, făcând un fel de grotă naturală. Stătea pe jos la intrare şi aştepta în întunericul dinaintea zorilor, mestecând unul dintre puţinele sale batoane energizante. Îşi curăţase rănile atât cât fusese cu putinţă şi le acoperise cu un strat de spumă medicinală. Acum, că avea ceva mâncare în burtă şi durerea se mai calmase, se simţea aproape ca o fiinţă umană.

Şi-a examinat micul distilator osmotic. Partea de sus, o pungă transparentă cu un cioc de filtrare la un capăt, conţinea un strat gros de apă sărată cu mâl. Sub filtru, unul dintre bidoane era deja aproape plin.

Tom s-a uitat la ceas. Mai erau doar cinci minute. Nu mai avea timp să pună apă tulbure în distilator.

Nu avea să fie în stare să cureţe filtrele înainte să explodeze bomba.

A luat bidonul, i-a înşurubat bine dopul şi l-a pus într-un buzunar de pe coapsă. Când a scos filtrul de pe cadru şi a scuturat distilatorul, a făcut să cadă aproape tot mâlul, apoi l-a împăturit bine şi l-a pus sub centură. Probabil că filtrul nu reţinuse toate sărurile metalice dizolvate în apă. Nu fusese conceput pentru Kithrup. Dar acel mic pachet era probabil cel mai de preţ bun al său.

Trei minute, l-au anunţat cifrele luminoase de pe cadran.

Tom s-a uitat la cer. Era o strălucire vagă la est, iar stelele începeau să pălească. Avea să fie o dimineaţă senină şi, deci, foarte rece. S-a înfiorat şi şi-a închis costumul până sus. S-a ridicat în genunchi.

Din nou i-a venit în minte Venus, poate pentru că şi atunci viaţa lui şi tot ce avea mai drag pe lume atârnaseră de trimiterea unui mesaj. Doar acolo putuse să conteze pe un sprijin. Mai mult, inamicii săi fuseseră puţini şi ascunşi, dar de jur împrejurul său oameni şi extratereştri prietenoşi străbăteau cerul clocotitor, căutând indiciul cât de mic pe care urma să li-l dea el.

De această dată lucrurile stăteau cu totul altfel. Prietenii erau marfă rară, iar semnalul său avea să fie un strigăt, un ţipăt îndreptat spre nenumăraţi duşmani. Duşmani care, în cel mai bun caz, i-ar tortura corpul şi i-ar stoarce creierul de tot ce avea în el. Totuşi, trebuia să-i aducă aici, poate chiar unde se afla el acum.

Cum de intru întotdeauna în asemenea încurcături?

Un minut.

Când va veni, avea să fie cel mai tare sunet pe care îl auzise vreodată. Ca lumina cea mai intensă. I-ar fi imposibil să-l evite.

Ar fi vrut să-şi acopere urechile şi ochii, ca şi cum s-ar apăra de o explozie adevărată. În schimb, a fixat cu privirea un punct la orizont şi a numărat, ritmându-şi fiecare respiraţie. Intenţionat s-a lăsat să alunece în transă.

— … şapte… opt… nouă… zece…

O senzaţie de uşurare i s-a răspândit prin piept, apoi în afară, calmându-l şi amorţindu-l.

Lumina venită de la cele câteva stele din vest refracta raze subţiri prin genele sale abia despărţite în timp ce aştepta explozia fără zgomot.

***

— Sah’ot, sunt gata să preiau schimbul!

Sah’ot s-a întors şi s-a uitat în sus la Toshio.

— Mai lasă-mă câteva minte, OK? Assscult ceva!

Băiatul s-a încruntat. Nu se aşteptase la aşa ceva de la Sah’ot. Venise să-l schimbe mai devreme pe delfinul lingvist, pentru că acesta detesta să lucreze cu sonda-robot.

— Ce e, Tosh?

Dennie s-a ridicat în capul oaselor în sacul ei de dormit, frecându-se la ochi, scrutând întunericul de dinainte să se crape de ziuă.

— Nu ştiu, Dennie. M-am oferit să preiau robotul pentru ca Sah’ot să nu-l vadă pe Charlie când ne va contacta. Dar nu vrea să iasă din schimb.

Femeia a ridicat din umeri.

— Atunci aş zice că-i treaba lui. Ce-ţi pasă, la urma urmei?

Toshio ar fi vrut să-i răspundă tăios, dar s-a abţinut şi a ridicat şi el din umeri. A hotărât să n-o bage în seamă pe Dennie până nu se trezea de-a binelea şi să se comporte civilizat.

Dennie îl surprinsese după ce plecaseră Gillian şi Keepiru, acceptând să preia el comanda, fără să protesteze. În ultimele două zile nu se arătase interesată decât de microscoapele şi eşantioanele ei, ignorând chiar şi aluziile sexuale ale lui Sah’ot, răspunzând la întrebări monosilabic.

Toshio a îngenuncheat lângă unitatea de comunicaţii conectată prin cablu cu sania lui Sah’ot. A tastat o întrebare pe monitor şi s-a încruntat când a văzut răspunsul.

— Sah’ot! a spus pe un ton sever. Vino aici!

— Într-o sssecundă…

Delfinul părea distrat.

Toshio şi-a făcut gura pungă.

*IMEDIAT AICI

Vei veni

*Sau nu vei mai asculta

NIMIC!*

A observat că Dennie îşi ţinea respiraţia în spatele lui, deşi probabil că nu-i înţelesese pe deplin izbucnirea în trinară. Toshio se simţea îndreptăţit. Acesta era un test. Nu era aşa subtil ca Gillian Baskin, dar trebuia să se facă ascultat sau nu ar fi fost bun de nimic ca ofiţer.

Sah’ot a ridicat capul şi l-a fixat cu privirea, clipind năucit. Apoi delfinul a oftat şi s-a apropiat de malul iazului.

— Sah’ot, sunt patru ore de când n-ai mai înregistrat informaţii geologice şi, în acest timp, ai coborât sonda la două sute de metri. Ce te-a apucat?

Finul Stenos s-a unduit, nesigur. În cele din urmă, a vorbit încet.

— Primessssc un cântec…

Ultimul cuvânt s-a auzit mai slab, aşa că Toshio nu l-a înţeles.

— Ce primeşti?

— Un cântec…

Toshio şi-a ridicat braţele şi le-a lăsat apoi să cadă pe lângă corp. A înnebunit complet. Mai întâi Dennie, acum Sah’ot. Am fost lăsat aici la comandă cu doi bolnavi mintal!