Populaţia Tarseuh a reuşit să pună capăt acestei tiranii, obţinând sprijinul a şase specii străvechi, despre care se credea că dispăruseră. Cele şase specii şi-au unit forţele cu rasa Tarseuh într-un contraatac reuşit. După aceea, când au fost reorganizate Institutele, populaţia Tarseuh şi misterioşii apărători au fost uitaţi…
Gillian a întrerupt fluxul de cuvinte.
— De unde veneau cele şase specii care i-au ajutat pe rebeli? Ai spus că dispăruseră, nu?
Vocea de pe monitor a reluat.
— Conform documentelor timpului, se stinseseră. Vrei numerele de referinţe?
— Nu. Continuă.
Azi aproape toţi sofonţii cred că cele şase specii erau resturi rasiale care nu „trecuseră“ încă într-un stadiu ulterior de evoluţie. Aşadar, cele şase specii puteau să nu fi dispărut cu adevărat, ci să devină de nerecunoscut. Erau capabile să manifeste încă interes pentru treburile lumeşti când situaţia a devenit destul de gravă. Vrei să-ţi dau articolele despre modurile naturale de modificare a speciilor?
— Nu. Continuă. Şi ce s-a întâmplat, după Abdicatori?
Abdicatorii cred că există unele rase eterice, care catadicsesc să ia din când în când forme concrete, adică de fiinţe elevate. Aceste „Mari Spectre” sunt crescute ca preclienţi, trec prin anii de serviciu şi devin stăpâni, fără să-şi dezvăluie adevărata natură, în cazuri de urgenţă totuşi aceste superspecii pot interveni rapid în treburile muritorilor.
Strămoşii se spune că au fost cei mai vechi, cei mai retraşi şi cei mai puternici dintre aceste „Mari Spectre”.
Normal, asta e o variantă foarte diferită de legenda cunoscută despre Strămoşi, potrivit căreia Seniorii au părăsit Galaxia-Mamă cu mult timp în urmă, făgăduind să se întoarcă într-o zi…
— Ajunge!
Biblioteca a tăcut imediat. Gillian s-a încruntat amintindu-şi fraza: „Normal, asta e o variantă cu totul diferită…”
Pe naiba! Credinţa Abdicatorilor era doar o variantă a doctrinei fundamentale, care se deosebea un pic de alte legende milenare despre „întoarcerea” Strămoşilor. Controversa îi amintea de vechile conflicte religioase de pe Pământ, când adepţii făcuseră exegeze înflăcărate despre natura Trinităţii şi numărul de îngeri care puteau dansa în vârful unui ac.
Acea frenezie dezlănţuită în privinţa chestiunilor doctrinare secundare ar fi amuzantă dacă bătălia nu ar continua acum în dreapta lor, la câteva mii de kilometri deasupra planetei. Gillian şi-a notat să caute o referinţă încrucişată cu credinţa hinduistă în avatarurile zeilor. Asemănarea cu credinţele Abdicatorilor o făcea să se întrebe de ce Biblioteca nu făcuse o conexiune, cel puţin o analogie.
***
Mi-a ajuns până peste cap.
— Niss! a strigat ea.
Ecranul din dreapta ei s-a luminat. Un motiv abstract de particule scânteietoare s-a ivit într-o zonă bine delimitată de deasupra.
— Aşa cum ştii, Gillian Baskin, e mai bine ca Biblioteca să nu ştie de existenţa mea la bordul acestei nave. Mi-am luat libertatea s-o ecranez ca să nu poată detecta conversaţia noastră. Vrei să mă întrebi ceva?
— Desigur. Ai ascultat ce a spus mai înainte?
— Ascult tot ce face microfiliala de pe această navă. Este principala mea funcţie. Nu ţi-a explicat Thomas Orley?
Gillian s-a dat înapoi. Piciorul îi era prea aproape de ecranul ofensator. Şi l-a pus pe podea ca să reziste tentaţiei.
— Niss, a întrebat ea pe un ton egal, de ce spune microfiliala atâtea aiureli?
Computerul Tymbrimi a oftat ca un om.
— Doamnă doctor Baskin, practic toate rasele care respiră oxigen, cu excepţia oamenilor, au fost crescute cu o semantică. Aceasta a evoluat de-a lungul a zeci de legături stăpân-client, toate influenţate de Bibliotecă. Limbile de pe Pământ sunt ciudate şi haotice după standardele Galacticilor. Problemele transpunerii arhivelor galactice în sintaxa noastră neconvenţională sunt enorme.
— Ştiu asta foarte bine! Extratereştrii voiau să învăţăm noi toţi Galactica Şapte în timpul Contactului, iar noi le-am spus că pot să renunţe la idee.
— Chiar aşa. În schimb, omenirea a investit resurse imense pentru a adapta filialele terestre ale Bibliotecii să folosească anglica colocvială, angajând kanteni, tymbrimieni şi alte rase pe post de consultanţi. Dar tot mai sunt probleme, nu?
Gillian s-a frecat la ochi. Aşa nu ajungea nicăieri. De ce credea Tom că maşina asta sarcastică putea fi utilă? De fiecare dată când voia să obţină un răspuns simplu, Niss reacţiona punând o întrebare.
— Problema limbajului e scuza lor de două secole! a spus ea. Oare cât timp o vor mai folosi? După Contact, am folosit limba aşa cum s-a studiat milioane de ani! Am abordat complicaţiile limbilor „puilor de lup“ – ca anglica, engleza, japoneza – şi i-am învăţat pe delfini să vorbească. Am făcut chiar nişte progrese comunicând cu acele creaturi stranii, Solarienii de pe Soarele Pământului! Şi totuşi, Institutul Bibliotecii ne spune că limbajul nostru e de vină pentru toate corelaţiile astea imbecile şi documentele prost traduse! La naiba, Tom şi cu mine vorbim fiecare patru sau cinci limbi galactice! Nu deosebirea de limbă e problema. E ceva ciudat cu informaţiile pe care ni le dau!
Niss a bâzâit silenţios un timp. Particulele minuscule se adunau şi se separau ca două fluide care nu se pot amesteca şi se apropie, apoi se despart în stropi.
— Doamnă doctor Baskin, nu doar că te-ai referit la scopul principal al navelor asemenea acesteia, care călătoresc prin spaţiu în căutare de discrepanţe în arhivele Bibliotecii? E şi scopul existenţei mele să încerc să descopăr dacă rasele protectoare mai puternice „trişează la cărţi”, cum ai spune tu, în detrimentul sofonţilor mai tineri ca oamenii şi tymbrimienii, nu? Şi, până la urmă, să prind Biblioteca cu minciuna.
— Atunci de ce nu mă ajuţi?
Lui Gillian a început să-i bată inima mai tare. S-a apucat de muchia biroului, dându-şi seama că o copleşea frustrarea.
— De ce oare sunt atât de fascinat de felul oamenilor de a vedea lucrurile, doctore Baskin? a întrebat-o Niss. Vocea computerului a devenit aproape afectuoasă. Stăpânii mei tymbrimieni sunt extrem de abili. Adaptabilitatea îi ţine în viaţă într-o galaxie periculoasă. Dar şi ei sunt captivi modului de a gândi al Galacticilor. Voi, pământenii, care aveţi o gândire mai proaspătă, vedeţi poate ce nu vedem noi. Gama de comportamente şi credinţe ale fiinţelor care respiră oxigen e vastă; cu toate acestea, experienţa oamenilor este practic unică. Rasele cliente elevate cu grijă de voi nu suferă niciodată din cauza greşelilor comise de naţiunile voastre umane înainte de Contact. Acele erori v-au făcut diferiţi!
Asta era destul de adevărat, iar Gillian o ştia. Omenirea primitivă îmbrăţişase prostii şi absurdităţi strigătoare la cer, care n-ar fi luate în consideraţie de nicio specie conştientă de legile naturii. Superstiţii nebuneşti apăruseră în secolele de sălbăticie; s-au experimentat cu mult avânt forme de guvernare, intrigi, filosofii. S-ar fi zis că Pământul Orfan era un fel de laborator planetar, în care se făceau experienţe stranii şi nebuneşti.
Ilogice şi ruşinoase cum păreau retrospectiv, acele experienţe îl îmbogăţiseră pe omul modern. Puţine rase făcuseră atâtea greşeli într-un timp atât de scurt sau încercaseră să găsească soluţii la probleme imposibil de rezolvat.
Artiştii pământeni aveau multă căutare printre extratereştrii rafinaţi şi erau bine plătiţi ca să născocească poveşti pe care niciun galactic n-ar fi putut să şi le imagineze. Tymbrimienilor le plăceau îndeosebi romanele fantastice ale oamenilor, cu dragoni, căpcăuni şi magie… cu cât erau mai multe, cu atât mai bine. Le credeau înspăimântător de groteşti şi de însufleţite.
— Nu sunt descurajat când te frustrează Biblioteca, i-a spus Niss. Sunt chiar bucuros. Învăţ din frustrarea ta! Pui sub semnul întrebării lucruri pe care toată societatea galactică le ia drept bune. Sigur, sunt aici să te ajut, doamnă Orley. Dar, în primul rând, să te văd cum suferi.
Gillian a închis o clipă ochii. Computerul folosea un vechi cuvânt de politeţe cu un scop, era sigură – probabil ca s-o enerveze. A rămas nemişcată şi şi-a dominat emoţiile contradictorii.
