A convins masele speriate
Să lanseze rachete pe cer.
Voi, extratereştrii şi stelele voastre…
Oh, Tata nu ştia carte,
Dar se străduia mereu,
Îşi detesta propria ignoranţă,
Şi se lupta cu mândria lui…
A păşit singur pe un încărcător, apoi
S-a trezit în vid, a strigat.
Acest orfan tragic mi-a lăsat,
O minte şi inimă, apoi a murit.
Aşa că dispreţuiţi-mă,
Râdeţi de cicatricile mele de orfan!
Dar spuneţi-mi „Care e scuza voastră?”
Voi, extratereştrii şi stelele voastre!
Voi, extratereştrii şi stelele voastre!
Tom şi-a rotit umerii şi a mai făcut un pas. Braţul i s-a întins şi a dat drumul la praştie. Bomba a zburat în noapte, vâjâind. Sfera rotitoare a strălucit o clipă, a continuat să urce şi să scânteieze până s-a pierdut din vedere. El a ascultat, dar nu a auzit-o aterizând.
Tom a rămas nemişcat un timp, respirând adânc.
Bine, s-a gândit el în cele din urmă. Asta mi-a făcut poftă de mâncare. Am la dispoziţie două ore să mănânc, să-mi îngrijesc rănile şi să-mi fac un adăpost. Şi tot timpul pe care îl voi avea după asta, o Doamne, va fi acceptat cu smerită recunoştinţă.
Şi-a pus peste umăr fâşia zdrenţuită de material şi s-a întors să-şi pregătească o masă la lumina stelelor.
PARTEA A V-A
EXPLOZIE
Într-o lume mai veche şi mai complexă decât a noastră se mişcă, terminate şi complete, dotate cu extensii ale simţurilor pe care noi le-am pierdut sau nu le-am avut niciodată, trăind prin voci pe care noi nu le vom auzi nicicând… acestea sunt alte naţiuni, prinse ca şi noi în plasa vieţii şi a timpului…
HENRY BATESON
46
SAH’OT
Era seară şi Kiqui plecau spre terenurile lor de vânătoare. Sah’ot îi auzea chiţăind surescitaţi pe când se strângeau într-o poiană aflată la vest de copacul-burghiu doborât. Vânătorii au trecut aproape de micuţul lac, îndreptându-se către un horn în stâncă de pe panta sudică a insulei, ciripind şi umflându-şi cu pompa sacii pulmonari.
Sah’ot a stat să asculte până când aborigenii au plecat. Apoi s-a scufundat la un metru de suprafaţă, suflând bule de depresiune. Nimic nu mergea bine.
Dennie se schimbase şi asta nu-i plăcea. În loc să fie încântător de zăpăcită şi intimidată ca de obicei, practic îl ignora. Ascultase două dintre cele mai bune poezii absurde ale lui şi răspunsese serios, fără să prindă sensurile duble.
În ciuda importanţei studiilor ei legate de populaţia Kiqui, Takkata-Jim îi dăduse ordin să analizeze pentru Charles Dart şi sistemul copacilor-burghiu. De două ori intrase în apă să ia mostre de sub movila metalică. Ignorase avansurile lui Sah’ot sau, lucru şi mai îngrijorător, îl mângâia uneori absentă în chip de răspuns.
Sah’ot îşi dădea seama că, oricâte eforturi făcuse s-o înduplece, nu voia de fapt s-o vadă schimbată. Cel puţin, nu în acest fel.
S-a lăsat să plutească trist în voia valurilor, până când l-a reţinut funia legată la una dintre sănii, amintindu-i de afrontul cel mai serios. Noua sa misiune îl ţinea legat de monstrul acesta electric, prizonier într-un lac minuscul, când ar fi trebuit să fie în largul mării cu preconştienţii!
Când au plecat Gillian şi Keepiru, îşi închipuise că în absenţa lor avea să fie liber să facă aproape tot ce vrea. Ah! Nu se îndepărtaseră bine pilotul şi doctoriţa, că Toshio şi preluase comanda.
Ar fi trebuit să-l reduc la tăcere. Pentru numele celor Cinci Galaxii, cum a reuşit băiatul ăsta să ajungă la comandă?
Dar acum era blocat aici, monitorizând un afurisit de robot pentru un cimpanzeu îngâmfat şi egocentric, căruia nu-i păsa decât de roci! Robotul acela mic şi idiot nu avea nici măcar un creier cu care să poată VORBI cineva! Nu se poate discuta cu microprocesoarele. Le spui ce să facă, apoi te uiţi, resemnat, să vezi ce dezastru pricinuiesc când îţi execută întocmai ordinele.
Armura sa a scos un clinchet. Era timpul să verifice sonda. Sah’ot a cloncănit un răspuns sarcastic:
*Da, într-adevăr,
Domn şi stăpân!
*Idiot de metal
Şi dezastru ce eşti!
