— Da. Nu au nici măcar un pistol la ei. Nici radio, doar combustibil să ajungă până la insulă.

Gillian inspectase personal şalupa cu câteva ore în urmă, în timp ce Metz şi Takkata-Jim îşi făceau bagajele. Şi îşi luase câteva precauţii suplimentare, de care nu ştia nimeni.

— Cine se duce cu ei?

— Trei voluntari, nişte Stenos „ciudaţi”. Toţi masculi. I-am mobilizat la datorie. Sunt curaţi. Acum sssunt toţi pe şalupa mare, gata de plecare.

Gillian a încuviinţat.

— Atunci, bine sau rău, să-i facem să plece şi apoi să ne ocupăm de alte lucruri.

Începuse deja să repete în gând ce avea să-i spună lui Hikahi.

61

HIKAHI ŞI SUESSI

— Nu uitaţi, le-a spus Hikahi lui Tsh’t şi lui Suessi, păstraţi tăcerea radio cu orice preţ. Şi încercaţi să-i opriţi pe nebunii ăia de fini din epavă să mănânce toate proviziile în primele zile, bine?

Tsh’t a aprobat clămpănind din fălci, deşi ochii ei exprimau rezervă.

— Eşti sigură că nu vrei să te însoţească unul din noi? a întrebat Suessi.

— Foarte sigură. Dacă mi se întâmplă o nenorocire, nu vreau să se mai piardă şi alte vieţi. Dacă găsesc cumva supravieţuitori, voi avea nevoie de tot ssspaţiul disponibil. În orice caz, schiful poate naviga sssingur. Nu trebuie să fac altceva decât să-l supraveghez.

— Nu poţi să lupţi când pilotezi, i-a atras atenţia Hannes.

— Dacă aş avea un mitralior cu mine, poate aş fi tentată să lupt. Aşa va trebui doar să fug. Dacă Streaker e distrus sau capturat, trebuie să fiu în stare să vă aduc aici schiful, altfel veţi fi pierduţi cu toţii.

Suessi s-a încruntat, dar a trebuit să fie de acord cu raţionamentul ei. Îi era recunoscător lui Hikahi pentru că rămăsese acolo atât de mult, permiţându-le să folosească energia schifului pentru a termina pregătirea unui habitat în interiorul epavei.

Cu toţii ne facem griji pentru Streaker şi căpitan, s-a gândit el. Dar Hikahi trebuie să fie înnebunită.

— Atunci e-n regulă. La revedere şi mult noroc, Hikahi, fie ca Ifni să vegheze asupra ta!

— La fel vă doresc şi vouă.

Hikahi a luat cu delicateţe mâna lui Suessi între fălci, apoi a repetat gestul cu înotătoarea pectorală a lui Tsh’t.

Tsh’t şi Suessi au ieşit din micuţa cameră de compensare a schifului. Au băgat sania în marşarier spre intrarea în cuirasatul extraterestru scufundat.

Un zgomot slab a emanat din schif când energia a fost activată. Sunetul a făcut ecou, izbindu-se de enorma stâncă submarină care domina locul accidentului.

Micul vas spaţial a început să se deplaseze încet spre est, accelerând treptat. Hikahi alesese o rută ocolitoare, care s-o ducă departe înainte să vireze spre ascunzătoarea lui Streaker. Astfel, avea să rămână fără contact cu nava câteva zile, dar mai însemna că locul din care venea nu putea fi depistat în caz că stătea la pândă vreun inamic acolo unde fusese Streaker.

Cei doi s-au uitat după schif până s-a pierdut în zare. La mult timp după ce Suessi nu a mai auzit zgomotul motorului, Tsh’t îşi mişca încă maxilarul în faţă şi în spate, urmărind sunetul din ce în ce mai slab.

***

După două ore, când Hannes se întindea să tragă primul său pui de somn în noua lui cabină uscată, interfonul aflat lângă culcuşul său improvizat a zbârnâit.

Să nu mai fie alte veşti proaste, s-a gândit el, oftând.

A rămas întins în întuneric, cu un braţ pus pe ochi, şi a atins comunicatorul.

— Ce e? a întrebat laconic.

Era Kaa Norocosul, tânărul tehnician electronist şi pilot de rezervă. Vocea îi tremura de emoţie.

— Domnule! Tsh’t zice ssssă vii imediat! E vorba despre navă!

Suessi s-a ridicat într-un cot.

— Streaker?

— Da! S-a reparat cablul! Vor să vorbească imediat cu Hikahi!

Suessi a simţit cum i se scurge puterea prin braţe. A căzut pe spate, gemând. Vai, ce zi nefericită! Vai, Hikahi e acum în afara razei sonarului!

În clipe ca astea, regret că nu ştiu să vorbesc jargonul delfinilor ca Tom Orley. Poate că în trinară aş reuşi să-mi exprim părerea, cu ironia şi vulgaritatea cuvenite, despre felul în care funcţionează universul.

62

EXILAŢII

Şalupa cea mare a ieşit încet prin poartă şi a intrat în albastrul crepuscular al oceanului de pe Kithrup.

— Mergi în direcţia greşită, i-a zis Ignacio Metz lui Takkata-Jim, când diafragma s-a închis în urma lor.

În loc s-o ia spre est, micuţa navă a descris o spirală în sus.

— Doar un mic ocol, doctore Metz, a răspuns Takkata-Jim. Sneekaj-jo, transmite-i lui Streaker că-mi reglez asieta.

Delfinul de lângă copilot a început să fluiere un mesaj omologului său de pe navă. Sonarul de acolo i-a răspuns furios. Şi Streaker observase schimbarea de rută.

Locul lui Metz era deasupra şi în spatele lui Takkata-Jim. Apa îi ajungea la centură.

— Ce faci? a întrebat doctorul.

— Doar mă deprind cu aceste comenzi…

— Bine, fii atent! Eşti exact în direcţia balizei de detectare!

Metz se uita, uimit, cum şalupa se îndrepta cu viteză maximă spre delfinii care demontau dispozitivele de ascultare. Lucrătorii s-au dat deoparte în grabă, înjurând cu voci stridente, pe când şalupa s-a izbit de balizele ancorate. Fragmente de metal au zăngănit la contactul cu prova, scufundându-se în beznă.

Se auzeau chiţăituri prin comunicatorul sonar. Doctorul Metz a roşit. Finii bine educaţi nu ar trebui să folosească un asemenea limbaj! Takkata-Jim nu părea să fie deranjat. Calm, a întors micuţa navă şi a pilotat-o apoi încet spre est, către insula de destinaţie.

— Spune-le că a fost un accident-t. Asieta nu era la locul ei, dar acum e sub control. Înaintăm pe sub apă spre insulă, aşa cum ni s-a ordonat.