Thennaninul respira neregulat, cu ochii închişi. Tom şi-a dus mâna la centură şi a atins bomba cu mesaje. Oare mai aşteaptă încă cei de pe Streaker? s-a întrebat el. Ce va hotărî să facă Creideiki dacă nu primeşte veşti de la mine?

Trebuie să aflu ce se întâmplă în bătălia de pe cerul lui Kithrup.

— Ca să conversăm şi să-ţi distrag atenţia, a propus el, n-ai vrea să ne punem reciproc nişte întrebări şi să dăm răspunsuri?

Thennaninul a deschis ochii în care se ivise un licăr de recunoştinţă.

— Perfect. O idee bună. Voi începe eu, pentru că sunt mai în vârstă. Voi întreba lucruri simple ca să nu te obosesc.

Tom a ridicat din umeri. Avem Biblioteca de aproape trei sute de ani. Am avut şase mii de ani de civilizaţie complicată. Şi nimeni încă nu crede că oamenii sunt şi altceva decât nişte sălbatici ignoranţi.

— De ce, de la Morgran, nu aţi fugit într-un loc mai sigur? a întrebat pilotul. Terra nu vă putea proteja şi nici ticăloşii ăia de tymbrimieni care vă duc pe drumuri greşite. Dar Abdicatorii sunt puternici. Cu noi aţi fi fost în siguranţă. De ce nu v-aţi refugiat în braţele noastre?

Când îl auzeai, totul părea aşa simplu! Măcar să fi fost aşa! Dacă ar fi existat într-adevăr o alianţă puternică la care să ceară ajutor, una care să nu ceară în schimb mai mult decât îşi permitea să plătească echipajul de pe Streaker sau Pământul. Cum să-i spună thennaninului că Abdicatorii erau aproape la fel de dezgustători ca majoritatea fanaticilor?

— E politica noastră să nu cedăm niciodată în faţa ameninţărilor, a zis Tom. Istoria noastră ne dovedeşte valoarea acestei tradiţii mai mult decât îşi pot închipui cei educaţi cu analele Bibliotecii. Descoperirea noastră va fi oferită numai Institutelor Galactice şi numai de către conducătorii noştri din Consiliul Terragenilor.

Auzindu-l pe Tom vorbind despre descoperirea lui Streaker, faţa thennaninului a arătat un interes inconfundabil. Dar şi-a aşteptat rândul, lăsându-l pe pământean să pună următoarea întrebare.

— Thennaninii sunt învingători acolo sus? a întrebat Tom cu teamă. I-am văzut pe Tandu. Cine are şanse de izbândă în cer?

Aerul şuiera prin orificiile respiratorii ale pilotului.

— Glorioşii pierd. Ucigaşii Tandu triumfă, iar păgânii Soro sunt peste tot. Noi facem tot posibilul, dar Glorioşii au dat greş. Ereticii vor pune mâna pe pradă.

Era cam lipsit de tact să o spună, dat fiind că în faţa lui stătea unul care făcea parte din „pradă“. Tom a înjurat pe un ton scăzut. Ce urma să facă? Unii thennanini supravieţuiseră, dar putea el să-i spună lui Creideiki să decoleze pe baza acestui lucru? Să încerce un şiretlic care, chiar dacă ar fi reuşit, le-ar fi adus aliaţi prea nevolnici pentru a le fi de folos?

Respiraţia pilotului continua să fie neregulată.

Chiar dacă nu era rândul lui, Tom i-a mai pus o întrebare:

— Ţi-e frig? O să mut focul aici. De altfel, mai am ceva de făcut în timp ce vorbim. Iartă-l pe acest stăpân mai tânăr dacă te jigneşte.

Thennaninul l-a privit cu ochii lui purpurii de felină.

— Foarte amabil din partea ta. Se spune că voi, fiinţele umane, nu aveţi maniere. Poate sunteţi mai puţin educaţi, dar aveţi intenţii bune…

Spionul a şuierat şi a suflat din branhii un jet de fire de nisip, pe când Tom se grăbea să mute focul, în lumina flăcărilor săltăreţe, pilotul a oftat.

— E bine ca, prins în capcană şi în agonie într-o lume primitivă, să fiu încălzit datorită priceperii şi ingeniozităţii cu care aprinde focul un orfan. Acum aş vrea să-mi vorbeşti despre descoperirea voastră, pentru că sunt pe moarte… Niciun fel de secrete, doar o poveste… povestea miracolului Marii întoarceri…

Tom a evocat o amintire care îl înfiora încă.

— Închipuie-ţi multe nave, a început el. Gândeşte-te la nave interstelare străvechi, avariate şi mari cât nişte luni…

Când s-a trezit lângă tăciunii calzi încă, abia se iveau zorile, aruncând umbre lungi pe plajă.

Tom se simţea mult mai bine. Stomacul i se resemnase cu postul, iar somnul îl revigorase. Era încă slăbit, dar se simţea pregătit să fugă la următorul adăpost posibil.

S-a ridicat, şi-a scuturat de pe spate nisipul multicolor şi a privit spre nord. Da, epava plutea încă acolo. O speranţă la orizont.

La stânga, prins sub batardoul masiv, pilotul thennanin respira superficial, în agonie. Adormise în timp ce Tom îi vorbea despre Mica Grămadă, despre enormele nave strălucitoare şi despre simbolurile misterioase de pe părţile lor laterale. Tom se îndoia că acea creatură se va mai trezi vreodată.

Se pregătea să se întoarcă să-şi ia încălţările pe care şi le împletise noaptea trecută, când a rămas nemişcat şi, frecându-se la ochi cu o mână, s-a uitat în direcţia orizontului estic.

Dacă nu şi-ar fi pierdut binoclul!

Şi-a mijit ochii şi a zărit în sfârşit un şir de umbre ce se mişcau încet pe orizontul mai luminos, nişte siluete cu picioare fusiforme şi una mai mică, mergând greoi. O coloană de siluete micuţe care se deplasau încet spre nord.

Tom s-a înfiorat. Se îndreptau spre epava în formă de ou. Dacă nu se mişca repede, aveau să-l lipsească de singura lui şansă de a supravieţui.

Şi îşi dăduse deja seama că erau din rasa Tandu.

PARTEA A VI-A

ÎMPRĂŞTIERE

Cine ştie dacă leviatanul poate să suporte multă vreme o urmărire aşa masivăşi un asalt atât de nemilos… şi, poate, ultima balenă, la fel ca ultimul om, îşi va fuma ultima pipăşi apoi va pieri şi ea, scoţând un ultim suspin.

HERMAN MELVILLE

64

CREIDEIKI/SAH’OT

Creideiki s-a uitat fix la ecranul holografic şi s-a concentrat. Era mai uşor să vorbeşti decât să asculţi. Putea să evoce un cuvânt, unul sau două, să le rostească încet şi să le înşire ca perlele pe un fir.

— … legătura neurală… reparată… de… Gillian şi Makanee… dar… vorbirea… încă… încă…

— Încă nu a revenit. Imaginea lui Sah’ot a dat din cap. Dar acum poţi folosi uneltele?

Creideiki s-a concentrat asupra întrebării simple a lui Sah’ot. „Poţi-folosi-…“ fiecare cuvânt e clar, înţelesul său evident. Dar înlănţuite nu însemnau nimic. Era frustrant!

Sah’ot a trecut la trinară.

*Unelte să mânuieşti?

Mingile

Navele spaţiale –-

*Şi maxilarul tău?

Jucătorul

Pilotul…*

Creideiki a încuviinţat din cap. Aşa era mult mai bine, cu toate că şi trinara îi venea greu în minte, ca o limbă străină.