Pot face din tine un mascul–

*Dar ochii

Şi creierul

*Îţi sunt de fin astronaut –*

Vocea venea de deasupra lui! Moki a urlat, încercând să întoarcă sania şi să lanseze o torpilă în acelaşi timp. Cu un vaiet sfâşietor, motoarele s-au oprit. Legătura nervoasă s-a întrerupt în aceeaşi clipă în care Moki a văzut un Tursiops cenuşiu la doi metri deasupra lui, cu dinţii albi strălucind în lumina ce venea de la suprafaţa apei.

*Şi proştii Ajung

Doar cadavre –*

Moki a ţipat de durere când arzătorul cu oxigen de la armura pilotului a explodat în lumina albastră de laser.

68

TOM ORLEY

De unde au venit cu toţii?

Tom Orley s-a ascuns după o movilă joasă acoperită cu ierburi şi s-a uitat la diferitele facţiuni extraterestre de la orizont. A numărat cel puţin trei tabere, toate apropiindu-se din diferite direcţii de epava în formă de ou.

La circa un kilometru şi jumătate în spatele lui, vulcanul bubuia încă. În zori, îl părăsise pe spionul thennanin muribund, lăsându-i o gamelă de apă preţioasă la gură ca să poată bea dacă avea să-şi revină vreodată în simţiri.

Pornise la scurt timp după ce văzuse grupul de Tandu, punându-şi la încercare noii „pantofi împletiţi” pe suprafaţa neregulată şi cleioasă. Îl ajutau să se deplaseze cu atenţie pe covorul gros de liane.

La început, a mers mai repede decât ceilalţi. Dar în curând luptătorii Tandu au adoptat o nouă tehnică. Au încetat să se mişte anevoie prin mâl şi au început să iuţească pasul. Tom a stat ascuns, întrebându-se ce se va întâmpla cu el dacă îl descopereau.

Şi acum erau şi alte grupuri, unul apropiindu-se dinspre sud-vest, celălalt dinspre vest. Nu reuşea încă să-i vadă clar: nu erau decât puncte care se unduiau încet şi anevoie pe orizontul zimţat. De unde naiba veneau toţi?

Tandu erau cel mai aproape. Erau cel puţin opt sau nouă care se apropiau în coloană. Fiecare creatură îşi răscrăcăra picioarele fusiforme pentru a-şi distribui mai bine greutatea. În braţe aveau instrumente lucitoare care nu puteau fi decât arme. Înaintau repede în marş.

Tom s-a întrebat ce tactică adoptaseră acum. Apoi a observat că acea creatură Tandu din fruntea lor nu era înarmată. În schimb, ţinea în lesă o făptură păroasă şi greoaie, stând un pic aplecată, de parcă îl îndemna pe sclav să-şi îndeplinească sarcina încredinţată.

Tom s-a hazardat să ridice capul la circa jumătate de metru deasupra movilei.

Al naibii să fiu!

Creatura cea păroasă crea pământ sau cel puţin ceva solid: un pod îngust în faţa cetei! Drept înainte şi pe ambele părţi ale drumului era o slabă strălucire, unde realitatea părea să lupte împotriva unei intruziuni nocive.

Un Episiarch! Pentru o clipă, Tom a uitat situaţia în care se găsea, recunoscător pentru acest spectacol rar.

În timp ce privea, digul a cedat într-un punct. Banda luminoasă ce înconjura marginile s-a închis cu un zgomot puternic. Războinicul Tandu care se afla acolo s-a zvârcolit şi a căzut printre plantele erbacee. Zbătându-se, a rupt covorul de liane, făcând o gaură prin care, în cele din urmă, s-a prăbuşit în mare ca un pietroi.

Ceilalţi Tandu nu păreau să-şi fi dat seama. Cei doi din spatele deschizăturii au sărit pe „terenul” deocamdată solid. Detaşamentul, cu un membru mai puţin, şi-a continuat înaintarea.

Tom a scuturat din cap. Trebuia să ajungă primul la epavă! Nu putea să-i lase pe luptătorii Tandu să-l întreacă. Şi totuşi, orice ar fi făcut, chiar dacă şi-ar fi continuat marşul, ei l-ar fi localizat. Nu se îndoia că ştiau să-şi folosească eficient armele. Niciun războinic terestru nu-i mai subestima de mult pe luptătorii Tandu.

Şovăielnic, a îngenuncheat şi şi-a desfăcut legăturile de la pantofii împletiţi. l-a lăsat acolo şi s-a târât cu precauţie până la marginea deschizăturii.

A numărat încet până a auzit coloana Galacticilor apropiindu-se, programându-şi în minte fiecare mişcare.

A inspirat profund de câteva ori, şi-a pus masca pe faţă, asigurându-se că era curată, ca şi aripioarele ce o fixau. Apoi şi-a scos din toc pistolul cu ace şi l-a ţinut strâns, cu ambele mâini.

Şi-a proptit picioarele pe două rădăcini solide, apoi le-a verificat stabilitatea. Mlaştina era chiar în faţa lui. A închis ochii.

*Ascultă –

Plesnetul cozii

Rechinului-tigru –*

Simţul său empatic a localizat puternicele emisii psi ale adeptului extraterestru nebun, aflat acum la optzeci de metri de el.

Gillian… a oftat Tom. Apoi, cu o neaşteptată mişcare fluidă, s-a ridicat şi a întins arma. A deschis ochii şi a tras.

69

TOSHIO

În ciuda obiecţiilor lui Toshio, folosiseră ultimul strop de energie al şalupei pentru a o lansa şi a ateriza într-un loc din vârful insulei. Băiatul se oferise să deschidă o breşă mai mare în cavitatea de sub movila metalică, dar Takkata-Jim îl refuzase cu răceală.

Şi asta însemna două ore de muncă grea pentru a camufla micuţa navă cu ramuri tăiate. Toshio nici măcar nu era sigur că ar servi la ceva dacă Galacticii şi-ar fi terminat bătălia şi şi-ar fi îndreptat atenţia spre suprafaţa planetei.

Metz şi Dart trebuiau să-l ajute. Toshio îi pusese să taie arbuştii, dar descoperise că trebuia să le explice totul. Cimpanzeul era ursuz şi supărat că îl comanda un elev-ofiţer căruia îi dăduse ordine până acum câteva zile. Voia, evident, să pună mâna pe materialele lăsate lângă lacul cel mic al copacului-burghiu, înainte să se apuce de lucrul în echipă.

Metz se arătase destul de binevoitor, dar se temea să se ducă să discute cu Dennie, astfel încât era mereu neatent şi nu de prea mare folos.

Până la urmă, Toshio i-a trimis pe amândoi la plimbare şi a terminat singur treaba.

În sfârşit, şalupa a fost camuflată. Frânt de oboseală, băiatul s-a trântit pe jos să se odihnească, sprijinit de trunchiul unui copac cu nuci uleioase.

Să-l ia naiba pe Takkata-Jim! Toshio şi Dennie aveau misiunea să garanteze siguranţa taberei, să-i raporteze lui Metz ce aflaseră despre Kiqui, apoi să se urce în săniile lor şi să o şteargă de acolo! Gillian se aştepta să plece în câteva ore, dar încă nu terminaseră nimic!

Mai rău era că Streaker îl avertizase cu vreo oră în urmă că trebuia să se aştepte la un pasager clandestin. Gillian hotărâse să nu-l aresteze pe Charlie pentru încălcarea ordinelor, chiar dacă furase materiale din vreo zece laboratoare ale navei. Toshio se bucura că fusese scutit de acea sarcină suplimentară. Mai ales că nu era nimic prin jur care să poată fi folosit pe post de închisoare.

Frunzişul a foşnit la stânga lui Toshio. O serie de şuierături mecanice au însoţit sunetul vegetaţiei strivite. Apoi au trecut prin tufişuri patru „păianjeni” şi au intrat în poieniţă. Un delfin Stenos era întins pe suportul fiecărui vehicul şi controla cele patru picioare lungi prin comenzi conectate la orificiul său nervos. Toshio s-a ridicat când i-a văzut apropiindu-se.

Takkata-Jim a trecut pe lângă el, aruncându-i în tăcere o privire glacială. Ceilalţi trei păianjeni l-au urmat prin poiană şi au intrat în pădure. Finii Stenos fluierau unul la altul în trinara de baltă.

Toshio i-a urmărit cu privirea. Şi-a dat seama că îşi ţinuse respiraţia.

Nu ştiu ce să zic de Takkata-Jim, dar finii care îl însoţesc sunt mai nebuni decât constructorii de diguri din Atlast, şi-a spus el, scuturând din cap. Întâlnise câţiva aşa-zişi Stenos în Calafia. Unii erau excentrici, în sensul bun sau rău, ca Sah’ot. Dar niciunul nu avea în ochi expresia însoţitorilor fostului secund.

Zgomotul făcut de mica escortă s-a pierdut în depărtare. Toshio s-a ridicat în picioare. S-a întrebat de ce îl lăsase Gillian pe Takkata-Jim să plece. De ce nu-l aruncase în închisoare împreună cu adepţii lui, să termine odată cu ei?

Cu siguranţă, era o idee bună să lase o echipă cu şalupa mare, să încerce să se întoarcă pe ascuns pe Terra în caz că Streaker era distrusă în cursul tentativei de fugă. Gillian nu putuse să-i trimită în acea misiune pe membrii credincioşi ai echipajului. Totuşi…