Naveta spaţială a trecut prin camera de compensare a navei sale amiral, Focul lui Queg. Uşile enorme, masive şi rezistente, s-au închis după ei. Pilotul navetei a calculat o rută spre nava-amiral a rasei Tandu.
Tandu.
Buoult şi-a îndoit creasta ca dovadă a încrederii în sine. În atmosfera îngheţată a navei Tandu, avea să piardă căldură din reţeaua de nervi şi vase sangvine, dar era absolut necesar să salveze aparenţele.
Poate ar fi fost mai puţin dezgustător să încheie o alianţă cu rasa Soro. Cel puţin membrii rasei Soro semănau mai mult cu thennanini decât antropoizii Tandu şi trăiau la temperaturi decente. Şi clienţii acestei rase erau fiinţe interesante, de genul pe care şi poporul lui Buoult ar fi vrut să le eleveze.
Ar fi fost mai bine pentru ele dacă am fi făcut-o noi, s-a gândit el. Pentru că noi suntem stăpâni generoşi.
Dacă împieliţaţii de Soro erau intriganţi şi insensibili, Tandu cei fusiformi erau fiinţe înfricoşătoare. Clienţii lor erau creaturi ciudate care îi trimiteau lui Buoult fiori de gheaţă la baza cozii, atunci când se gândea la ei.
Buoult a făcut o mutră dezgustată. Politica presupunea mutaţii genetice bizare. Acum Soro erau cei mai puternici dintre supravieţuitori. Thennaninii erau cei mai slabi dintre marile puteri. Chiar dacă filosofia rasei Tandu era cea mai respingătoare din cele ce contrastau cu Crezul Abdicatorilor, totuşi acum erau singurii care stăteau în calea triumfului rasei Soro. Thennaninii trebuiau să se alieze cu ei pentru moment. Dacă Tandu păreau să învingă, vor avea altă şansă să schimbe tabăra. Se întâmplase deja de multe ori şi avea să se mai întâmple.
Buoult s-a pregătit pentru întâlnirea ce îl aştepta. Era hotărât să nu-şi arate deloc spaima când va urca la bordul unei nave Tandu.
Tandu păreau să nu-şi dea seama de riscurile pe care şi le asumau cu motoarele lor de probabilitate, nebuneşti şi prost înţelese. Manipularea haotică a realităţii făcută de clienţii lor Episiarch le permitea să se mişte mai repede decât adversarii lor. Dar uneori aberaţiile spaţio-temporale ce rezultau înghiţeau flote întregi, alungându-i din univers fără deosebire şi pentru totdeauna pe Tandu şi pe duşmanii lor. Era o nebunie!
Măcar să nu-şi folosească motoarele perverse cât timp sunt eu la bord, a subvocalizat organul-de-rugăciune al lui Buoult. Să ne facem planurile de bătaie şi să terminăm odată.
Navele Tandu au apărut, structuri nebuneşti pe picioroange, care dispreţuiau blindajele pentru a avea viteză şi putere mai mari.
Fireşte, chiar şi cele mai ciudate nave erau doar variante ale vechilor modele din Bibliotecă. Tandu erau îndrăzneţi, dar nu adăugau la crimele lor niciun pic de originalitate. Pământenii erau în multe privinţe mai puţin convenţionali decât Tandu. Mecanica lor mizerabilă era un obicei popular ce deriva dintr-o educaţie mediocră.
Buoult se întreba ce făceau „delfinii” în acel moment. Îi era milă de bietele creaturi dacă ar fi căzut în mâna raselor Tandu sau Soro! Chiar şi acele mamifere marine primitive, clienţi ai unei rase orfane şi păroase, meritau să fie protejaţi, dacă era posibil.
Normal, existau anumite priorităţi. De plâns sau nu, nu trebuia să li se permită să deţină informaţiile pe care le aveau! Trebuiau împărtăşite cu facţiunea Abdicatorilor sau cu nimeni altcineva.
Buoult a observat că îi ieşiseră ghearele din degete în agitaţia de care era cuprins. Le-a retras şi şi-a impus să fie calm în timp ce naveta lui se apropia de escadrila Tandu.
Meditaţia lui Buoult a fost întreruptă de frigul neaşteptat care i-a făcut creasta să tremure… o perturbaţie pe o bandă psi.
— Centralist! s-a răstit. Contactează nava-amiral. Întreabă dacă verifică acel apel!
— Imediat, protector-general!
Buoult şi-a stăpânit surescitarea. Energiile psihice pe care le percepea puteau fi o înşelătorie. Totuşi, păreau reale. Purtau imaginea Focului lui Krondor, pe care niciunul dintre ei nu sperase s-o mai vadă vreodată!
O nouă fermitate a pus stăpânire pe el. În negocierile care îl aşteptau, avea să mai ceară o favoare. Rasa Tandu trebuia să mai ofere o colaborare în schimbul ajutorului primit din partea thennaninilor.
— S-a confirmat, domnule. E nava de luptă Focul lui Krondor, a spus pilotul cu o voce înecată de emoţie.
Creasta lui Buoult s-a înălţat în semn de recunoaştere. S-a uitat fix în faţă la siluetele de metal, făcându-şi curaj pentru confruntare, negocieri şi aşteptare.
***
Beie Chohooan asculta cântecele balenelor – exemplare rare şi preţioase care o costaseră salariul pe o lună cu ceva timp în urmă – când detectorii ei au captat unda. Fără tragere de inimă, şi-a scos căştile şi a observat direcţia şi intensitatea. Erau atâtea semnale… bombe şi explozii, şi capcane. Apoi unul dintre micii ei wazooni i-a semnalat că acea undă provenea de pe planeta acvatică.
Beie şi-a aranjat mustăţile şi s-a gândit.
— Cred că asta va schimba lucrurile, drăguţii mei. Ce-ar fi să părăsim centura asta de sfărâmături care nu-şi au originea în univers şi să ne apropiem, să acţionăm? E timpul să afle şi Pământenii că aici în spaţiu e cineva care le este prieten, nu?
Wazoonii i-au răspuns ciripind că politica era de competenţa ei. Potrivit regulamentelor uniunii, ei erau spioni, nu strategi.
Beie a fost de acord cu sarcasmul lor. Era foarte savuros.
— Foarte bine, a spus ea. Să încercăm să ne apropiem puţin.
***
Hikahi s-a grăbit să consulte computerul de război al schifului.
— E o armă psi, a anunţat apoi prin hidrofoane echipajul care lucra la epava extraterestră. Anglica ei era calmă şi precisă, cu accente senine de Keneenk. Nu detectez alte semne de atac, astfel încât cred că percepem o undă marginală a bătăliei spaţiale. Am simţit şi altele înainte, dar mai puţin intense.
— Suntem în apă la o adâncime considerabilă, dar parţial apăraţi de undele psi. Strângeţi din dinţi, fini de pe Streaker. Încercaţi s-o ignoraţi. Continuaţi-vă lucrul cu o logică clară.
A stins megafoanele. Hikahi ştia că în acel moment Tsh’t se învârtea deja printre muncitori, pentru a schimba cu ei replici glumeţe şi a le menţine moralul la cote înalte.
Zgomotul psi era ca o mâncărime enervantă, dar avea un ritm ciudat. Pulsa parcă într-un anumit cod pe care nu reuşea să-l înţeleagă.
S-a uitat la Hannes Suessi, care se afla în apropiere, pe o balustradă din perete, părând foarte obosit. Fusese pe punctul de a se duce la culcare pentru câteva ore, dar acum se părea că asaltul psionic îl afectase mai mult decât pe delfini. Îl comparase cu nişte unghii care zgâriau o tablă.
— Mă gândesc la două posibilităţi, Hikahi. Una ar fi veşti foarte bune. Cealaltă ar fi răul cel mai mare la care ne putem aştepta.
Hikahi a dat din capul ei neted.
— Am verificat de mai multe ori circuitele noassstre, am trimis trei curieri la navă cu mesaje şi totuşi Streaker tace. Trebuie să mă gândesc la ce e mai rău.
— Streaker a fost capturată.
