Nu era o pierdere totală, a decis după un timp. Reuşea să recunoască unele cuvinte, ici şi colo. Cuvinte simple, mai ales nume de obiecte sau oameni, sau acţiuni asociate cu ei.
Asta era ce puteau să facă strămoşii lui din vremuri îndepărtate.
Dar nu putea să-şi amintească mai mult de trei sau patru cuvinte deodată, aşa că îi era imposibil să urmărească o conversaţie. Reuşea cu greu să descifreze o frază, dar o uita complet când trecea la următoarea. Era dificil şi chinuitor, iar în cele din urmă a renunţat să mai facă eforturi zadarnice.
Aşa nu merge, a tras el concluzia.
Trebuia să încerce în schimb structura globală, şi-a spus. Să folosească aceleaşi trucuri pe care le utilizau vechii zei cu el. Să cuprindă totul. Să absoarbă… ca şi cum ar încerca să simtă ce a simţit Beethoven cufundându-se în misterul Concertului pentru vioară.
Din difuzor ieşeau bolboroselile sofonţilor furioşi, răspândindu-se în încăpere, izbindu-se de pereţi ca nişte picături de ploaie amară. După frumuseţea înspăimântătoare a ABISULUI, se simţea dezgustat. Se forţa să asculte, să găsească o cale – o cale umilă de a ajuta nava Streaker şi echipajul.
Şi nevoia creştea în el pe măsură ce se concentra. Căuta un centru, un punct focal, în sunetele haotice.
*Ranchiună
Tulbure
În mareea crescândă
*Ignorând
Rechinii!
Luptă devastatoare…
*Atrăgându-i
Pe rechini!
Oportunism nebunesc…
Împotriva voinţei sale, s-a pomenit începând să scoată clicuri puternice. A încercat să se oprească, ştiind unde aveau să-l ducă, dar clicurile îi ieşeau involuntar din frunte, urmate imediat de gemete slabe.
Sunetele discuţiei din infirmerie s-au îndepărtat în timp ce cântul său slab ţesea o pânză din ce în ce mai groasă în jurul lui. Ecourile bolborosite făceau să dispară încet pereţii în timp ce o nouă realitate lua formă. O prezenţă întunecată creştea încet lângă el.
Fără cuvinte, Creideiki i-a cerut să plece.
:Nu: Ne-am întors: Ai Altceva De învăţat:
Din câte ştiu, sunteţi expresia delirului meu! Niciunul dintre voi n-a emis niciodată un sunet adevărat! Vorbiţi întotdeauna prin reverberaţiile sonarului meu!
:Au Fost Vreodată Ecourile Tale Atât de Complexe?:
Cine ştie ce poate plăsmui inconştientul meu? În memoria mea sunt sunete mai stranii decât au auzit vreodată toate cetaceele! Am fost acolo unde norii însufleţiţi fluierau să îmblânzească uraganele! Am auzit bubuitul terifiant al găurilor negre, am ascultat cântecele stelelor!
:Cu Atât Mai Mult Eşti Cel Pe Care îl Vrem: Cel De Care Avem Nevoie:
E nevoie de mine aici!
:Într-adevăr.
Vino,
Creideiki:
Străvechiul zeu, K-K-Kph-kree, s-a apropiat. Forma lui sonică transparentă a scânteiat. Dinţii săi ascuţiţi au sclipit. Plăsmuire sau nu, lucrul acela mare a început să se mişte, ducându-l cu el, ca înainte, neputând să-i reziste.
: J0S:
Atunci, exact când pe Creideiki îl cuprindea resemnarea, a auzit un sunet. Ca prin minune, era unul scos de el, refractat pe visul lui nebunesc. Venea din altă parte, puternic şi poruncitor!
: Nu Da Atenţie: Vino:
Mintea lui Creideiki a pornit în urmărirea sunetului, de parcă era un banc de chefali, chiar când zgomotul devenea asurzitor.
:Eşti Sensibilizat: Ai Un Psi De Care Nu Ştiuseşi înainte: încă Nu Ştii La Ce E Bun: Abandonează-i: Răsplată Rapidă: Vino Pe Calea Cea Grea…:
Creideiki a râs şi s-a deschis zgomotului ce venea din exterior. Şi zgomotul l-a pătruns, dizolvând întunecimea strălucitoare a vechiului zeu în particule fonice care scânteiau şi apoi dispăreau încetul cu încetul.
:Acea Cale Nu E Pentru Tine: Creideiki…:
Apoi zeul cu fruntea înaltă a plecat. Scăpat din capcana crudei sale iluzii, Creideiki a râs, recunoscător noului sunet care îl eliberase.
Dar zgomotul continua să se intensifice. Sentimentul victoriei a fost înlocuit de o panică uşor crescândă care a devenit presiune în cutia craniană, apăsându-i pereţii, încercând să iasă de acolo. Lumea s-a transformat într-un geamăt tulburător de ajutor.
Creideiki a scos o fluierătură tremurată de disperare în timp ce încerca să se menţină la suprafaţă în mareea zdrobitoare.
50
