— Să n-nu crezi nimic din ce auzi, băiete, a zis el. Am făcut multe şi voi mai face, dar sunt convins că am dreptate. Dar nu eu l-am rănit pe Creideiki.

— Ai distrus balizele?

Toshio a simţit că Dennie era în spatele lui şi îl privea în tăcere pe marele delfin.

— Da. Dar n-am fossst eu cel care i-a întins cursa. Ca regele Henric cu Beckett-t, am aflat doar după s-a întâmplat. Spune asta Pământului dacă, printr-o întâmplare ciudată, reuşeşti să scapi, şi eu nu. Altcineva a preluat iniţiativa.

— Atunci cine a fost? a întrebat Toshio strângându-şi pumnii.

Din orificiul respirator al lui Takkata-Jim a ieşit un suspin lung.

— Doctorul Metz a obţinut de la Comisia de Explorare îmbarcarea pentru unii care n-ar fi trebuit să plece în călătoria asssta. Nu mai avea răbdare. Câţiva dintre finii lui Stenos aveau… arbori genealogici neobişnuiţi.

— Finii Stenos…

— Câţiva Stenos! Eu nu sunt unul dintre experimentele lui Metz! Sunt ofiţer de navă interstelară. Mi-am câştigat postul! Vocea delfinului era sfidătoare. Când au simţit că nu mai pot suporta tensiunea, unii mi s-au adresat mie. Credeam că îi pot stăpâni. Dar a fost prea mult chiar şi pentru mine. Să le spui şi asta, Toshio Iwashika, dacă te întorci vreodată acasă. Spune-le celor de pe Terra că essste posibil să transformi un delfin într-un monssstru.

Takkata-Jim l-a mai privit o dată lung pe băiat, înainte ca păianjenul său să se întoarcă şi să-i urmeze pe ai săi spre şalupa mare.

— E un mincinos! a şoptit Dennie după ce a plecat fostul secund. Pare logic şi raţional, dar mă trec fiorii când îl ascult!

Toshio s-a uitat după păianjenul care dispărea în jos pe cărare.

— Nu, a zis el. E ambiţios, poate şi nebun. Şi probabil un trădător. Dar, nu ştiu de ce, cred că tot ce a spus e adevărat. Poate că se agaţă încă de o onestitate superficială, din orgoliu. S-a întors cu spatele, scuturând din cap. Nu că asta l-ar face mai puţin periculos.

S-a apropiat apoi de Charles Dart, care i-a zâmbit prietenos. Toshio s-a ghemuit lângă cimpanzeul planetolog.

— Doctore Dart, cât de mari erau?

— Cine? Spune! Ai văzut sonda asta nouă? E excepţională, poate să se scufunde până la baza puţului, apoi să sape lateral ca să ajungă la marile canale de magmă pe care le-am detectat…

— Cât de mari erau? a întrebat din nou Toshio. Era tensionat, gata să-l strângă de gât pe cimpanzeu. Spune-mi!

Dart s-a uitat la el pe furiş, cu o expresie vinovată în ochi, apoi a privit lacul cu nostalgie.

— Doar de o kilotonă fiecare, a răspuns el oftând. Nu suficient de puternice să trimită unde decente în scoarţă, pe bune. Şi-a ridicat ochii căprui, inocenţi. De fapt, erau doar bombe A, micuţe de tot, ăsta-i adevărul!

70

HIKAHI

Necesitatea de a înainta fără să facă zgomot o constrângea să menţină o viteză un pic mai mare ca aceea a unei sănii. Era frustrant.

Neavând contact cu nimeni de peste o zi, Hikahi studia peisajul marin din jurul ei pentru a nu se mai gândi la eventuala soartă a lui Creideiki şi a lui Streaker. Avea să afle mai devreme sau mai târziu ce se întâmplase. Până atunci, grijile nu-i făceau decât rău.

Lumina matinală se filtra până în fundul canioanelor pe când vira spre est şi apoi spre nord. De sus coborau mănunchiuri tremurătoare de liane şi peşti cu spinările arămii ţâşneau pe lângă ea, până când schiful i-a lăsat în urmă.

La un moment dat, a zărit ceva lung şi sinuos care s-a strecurat într-o peşteră submarină, la apropierea ei. Nu avea timp să se oprească să exploreze, dar Hikahi a făcut o poză monstrului când a trecut pe lângă el.

Ce fac dacă găsesc Streaker distrusă? i-a trecut prin minte fără să vrea.

Mă voi întoarce deocamdată la epava thennanină. E nevoie de mine acolo. Dar atunci voi fi comandant. Şi să mă ascund pe fundul oceanului nu va putea fi o soluţie pe termen lung. Nu în lumea asta letală.

Voi hotărî oare să negociez predarea?

Dar nu avea să-i lase pe Galactici s-o ia prizonieră. Ea era printre puţinii care, cu înregistrări corecte, ar fi putut să traseze o rută exactă de întoarcere la flota abandonată.

Poate voi aştepta să văd echipajul în siguranţăşi apoi voi încerca să fug cu schiful acesta, s-a gândit ea. Nu că aş putea vreodată să ajung acasă cu el, chiar dacă aş reuşi să trec de blocada Galacticilor. Dar cineva trebuie să încerce să avertizeze Terra. Poate există un mod de a-i pedepsi pe fanatici… de a-i face să plătească scump pentru comportamentul lor, pentru ca în viitor să se gândească de două ori înainte de a mai încerca să-i intimideze pe pământeni.

Hikahi ştia că acestea erau doar visuri. Poate că peste câteva milenii oamenii şi clienţii lor vor avea acest gen de putere.

A ascultat cu atenţie. Era un sunet…

A mărit amplificarea hidrofoanelor. Filtrele eliminau zgomotul motoarelor şi al mareei. Hikahi a auzit sunetele scurte şi foşnetele produse de creaturile oceanice.

 „Computer! Filtrează şi caută sunetele emise de cetacee!”

Tiparele sunetelor s-au schimbat. Marea a devenit tăcută. Totuşi, era o urmă de ceva…

„Mai măreşte volumul!” Nivelul fonic a crescut. Peste şuieratul energiei statice, Hikahi a auzit ţipetele slabe, dar distincte ale delfinilor care înotau. Erau sunetele disperate ale unei lupte.

Capta oare ecourile ultimilor supravieţuitori ai unei catastrofe? Ce trebuia să facă? Ar fi vrut să alerge în ajutorul finilor în dificultate. Dar cine-i urmărea?

„Sssunete de maşini!” a comandat ea. Dar detectorul a aprins o lumină roşie, indicând că nu era niciunul prin jur. Aşadar, delfinii nu aveau sănii.

Dacă ar fi încercat o acţiune de salvare, ar fi riscat singura speranţă a echipajului de pe Calul Marin. Să facă oare un ocol pe la refugiaţi şi apoi să se ducă în grabă la Streaker, aşa cum planificase? Era o alegere chinuitoare.

Hikahi a redus viteza pentru a înainta silenţios şi a îndreptat schiful spre nord, în direcţia de unde veneau ţipetele.

71

CHARLES DART

A aşteptat până au plecat toţi înainte să deşurubeze panoul din spate al noului robot pentru a-i controla conţinutul.

Da, era încă acolo. Bine ascunsă.

Ah! s-a gândit el. Sperasem să repet experimentul. Dar o bombă ar trebui să fie de-ajuns.

72

STREAKER

DIN JURNALUL LUI GILLIAN BASKIN

Am plecat. Toţi cei de la bord par să fie uşuraţi.

Streaker s-a ridicat de pe fundul oceanului astă-seară, cu motoarele de propulsie la putere minimă. Eu eram pe punte să primesc rapoartele delfinilor care erau afară şi să supraveghez indicatorii de solicitare, până aveam să mă conving că totul mergea bine. De fapt, nava părea dornică să plece.