Wattaceti a ţipat de o indignare indescifrabilă şi a dat să se posteze între ei. Asistentele lui Makanee s-au strâns în spatele chirurgului-şef.
Gillian a întâlnit privirea lui Makanee. Venise clipa confruntării. Acum se va vedea dacă Makanee îşi închipuia lucruri inexistente. Gillian tot mai spera că Takkata-Jim şi Metz aveau motive temeinice pentru comportamentul lor şi că rana lui Creideiki fusese cauzată de un accident.
Makanee hotărâse deja. Akki, tânărul elev-ofiţer din Calafia, nu se întorsese încă. L-a privit pe Takkata-Jim cu aceeaşi furie cu care s-ar fi uitat la un rechin-tigru. Expresia botului delfinului mascul făcea foarte puţin să dezmintă acea imagine.
Gillian avea o armă secretă, dar jurase să n-o folosească decât într-o situaţie de urgenţă maximă. Să-i lăsăm să-şi arate cărţile înainte să ne scoatem atuul. Primele etape ar putea fi cam periculoase. Nu avusese timp decât să facă un scurt apel la computerul Niss înainte să dea fuga la infirmerie. Poziţia ei aici ar putea fi dificilă dacă evalua greşit gradul de atavism care se dezlănţuise pe Streaker. Poate că ar fi fost mai bine să-l ţină pe Keepiru lângă ea.
— Doamnă doctor Baskin! Ignacio Metz nu s-a apropiat prea mult de ea decât după ce s-a prins de balustrada din perete şi a lăsat un Stenos înarmat să i-o ia înainte. E o plăcere să te revăd, dar de ce nu ţi-ai anunţat venirea?
— O încălcare gravă a regulamentului de securitate, doamnă doctor, a adăugat Takkata-Jim.
Deci aşa stau lucrurile, s-a gândit Gillian. Şi ar putea încerca să forţeze nota ca să mă închidă într-o celulă.
— Dar am venit pentru şedinţa consiliului navei, domnilor. Am primit un mesaj de la doctoriţa Makanee care mă chema să particip. Îmi pare rău dacă echipajul de pe punte mi-a interpretat greşit răspunsul. Am auzit că finii de acolo sunt noi şi n-au experienţă.
Takkata-Jim s-a încruntat. Era totuşi posibil ca femeia să fi dat un mesaj care se rătăcise în confuzia generală.
— Mesajul lui Makanee a contravenit ordinelor mele! Şi întoarcerea ta a contravenit instrucţiunilor mele ssspeciale.
Gillian şi-a aşternut pe faţă o expresie uimită.
— Nu mi s-a transmis convocarea la întrunirea consiliului? Regulile sunt clare. Trebuie să convoci lumea la şedinţă în douăzeci şi patru de ore de la moartea căpitanului sau când e în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.
— Făceam pregătiri! Dar în situaţii de urgenţă, secundul se poate dispensa de părerea consiliului. Când mă confrunt cu un caz evident de nerespectare a ordinelor, sssunt îndreptăţit să…
Gillian a devenit tensionată. Pregătirile ei nu aveau să fie de niciun folos dacă Takkata-Jim era iraţional. Ar putea să încerce să fugă, sărind peste rândul de autodocuri şi apoi pe parapetul de deasupra. Biroul ei era la câţiva paşi.
— … ordon să fii reţinută şi audiată imediat după ce se termină situaţia de urgenţă.
Gillian a observat postura finilor de pază. Erau oare pregătiţi să facă rău unei fiinţe umane? Le-a citit expresiile şi a tras concluzia că ar putea fi.
Îşi simţea gura uscată, dar nu şi-a trădat tulburarea.
— Ţi-ai interpretat greşit statutul legal, locotenente, a răspuns ea cu prudenţă. Cred că foarte puţini fini de pe navă ar fi surprinşi să afle că…
Vorbele i s-au oprit în gât. Gillian a simţit un fior rece pe şira spinării, iar aerul din jurul ei părea să vibreze şi să tremure. Apoi, când s-a prins de balustradă să se sprijine, un mârâit profund a început să-i emane din interiorul capului.
Ceilalţi au fixat-o cu privirea, nedumeriţi de comportamentul ei. Apoi au început să-l perceapă şi ei.
Takkata-Jim s-a întors dintr-un salt şi a strigat:
— Armă psi! Makanee, fă-mi legătura cu puntea! Suntem atacaţi!
Doctoriţa-delfin s-a dat deoparte, uimită de rapiditatea cu care trecea Takkata-Jim pe lângă ea. Gillian şi-a apăsat mâinile pe urechi şi l-a văzut pe Metz făcând la fel când sunetul strident a început să crească în intensitate. Gărzile s-au îndepărtat în dezordine, văitându-se disperate, cu pupilele mărite de frică.
Să încerc acum să fug? Gillian a încercat să se gândească. Dar, dacă acesta este un atac, trebuie să lăsăm deoparte certurile şi să ne unim forţele.
— … incompetenţilor! a zbierat Takkata-Jim în comunicator. Ce înssseamnă „la doar 1 500 de kilometri depărtare”? Localizaţi-l… De ce nu funcţionează sssenzorii activi?
— Aşteaptă! a strigat Gillian.
A bătut din palme. A început să râdă, prin ceaţa emoţiei crescânde. Takkata-Jim a continuat să zbiere la personalul din sala de comandă, dar ceilalţi s-au întors spre femeie şi au privit-o uimiţi.
Gillian a râs. A înotat până la cel mai apropiat autodoc şi l-a înşfăcat pe Wattaceti de flancul tremurând. Chiar şi Takkata-Jim a încetat atunci să zbiere, fascinat de bucuria ei frenetică. A privit-o fix, uitând de ţipetele înnebunite ale celor de pe punte.
— Tom! a strigat Gillian. Ţi-am spus că n-ai voie să mori! La naiba, te iubesc, fir-ai… O, dacă aş fi plecat, aş fi fost acasă acum!
Finii s-au holbat la ea, făcând ochii şi mai mari când au început să-şi dea seama despre ce vorbea Gillian, care râdea cu lacrimile şiroindu-i pe obraji.
— Tom, a spus încet. Ţi-am spus că nu ai voie să mori! Şi a luat în braţe, orbeşte, pe oricine era mai aproape de ea.
***
Sunetele au ajuns la Creideiki care plutea în imponderabilitate.
Era de parcă asculta Beethoven sau încerca să înţeleagă pe deplin o balenă cu cocoaşă.
Cineva lăsase deschisă legătura audio în caz că mai emitea şi alte sunete. Nimeni nu se gândise că circuitul era bidirecţional. Cuvintele pătrundeau din infirmerie în cuva de gravitate.
Erau fugitive şi ademenitoare, ca fantasmele de semnificaţii dintr-o mare simfonie – aluzie la faptul că acel compozitor întrevăzuse ceva ce notele nu puteau exprima decât vag, iar cuvintele nu reuşeau deloc.
Takkata-Jim bolborosea şi mormăia. Tonul lui ameninţător era evident. La fel era şi claritatea prudentă a vocii lui Gillian Baskin. Măcar de-ar fi reuşit să înţeleagă cuvintele! Dar anglica era pierdută pentru el.
Creideiki ştia că nava lui e în pericol şi nu putea să facă nimic ca să ajute. Străvechii zei nu erau de partea lui şi nu îl lăsau să se mişte. Aveau multe lucruri să-i arate înainte să fie gata să le slujească scopurile.
Se resemnase la perioade episodice de spaimă – cum ar fi să se scufunde şi să se lupte cu o caracatiţă uriaşă, apoi să urce să se odihnească un pic înainte să coboare din nou în haos. Când veneau să-l tragă în JOS, se cufunda iar în vârtejul hieroglifelor-idei din visurile palpitante care băteau la poarta minţii lui de inginer cu impresii insistente de ceva diferit.
Asaltul nu ar fi fost posibil fără distrugerea centrilor vorbirii. Creideiki regreta amarnic pierderea cuvintelor. Asculta sunetele discuţiei din lumea exterioară şi se concentra din răsputeri asupra acelei stranii familiarităţi muzicale.
