A clipit şi a încercat să se uite la Dennie şi la Sah’ot. Îi era din ce în ce mai greu să focalizeze imaginea. O ceaţă stranie a început să se răspândească între el şi micul lac. Deodată, a avut o senzaţie de aşteptare îngrozită. Pulsa, părea să migreze din ceafă într-un punct dintre umeri.
Şi-a dus mâinile la urechi.
— Dennie? Sah’ot? Voi nu…?
A strigat ultimele cuvinte, dar abia îşi auzea propria voce.
Ceilalţi s-au uitat la el. Dennie s-a ridicat şi a făcut un pas spre el, părând îngrijorată.
Apoi a făcut ochii mari, surprinsă. Toshio a văzut ceva mişcându-se ca prin ceaţă. Erau Kiqui care se repezeau spre ei printre tufişuri!
Băiatul a încercat să-şi scoată pistolul cu ace, ştiind că era deja prea târziu. Aborigenii îi atacau deja, agitându-şi armele scurte şi ţipând cu vocile lor firave şi stridente. Trei s-au năpustit asupra lui şi doi au doborât-o pe Dennie. S-a luptat cu ei şi a căzut, străduindu-se să-şi ţină faţa departe de ghearele lor ascuţite în timp ce un sunet asurzitor îi pătrundea în creier.
Apoi, într-o clipă, aborigenii Kiqui au dispărut!
În ciuda bubuitului chinuitor din cap, Toshio a făcut un efort să se întoarcă şi să se uite în sus.
Dennie se zvârcolea pe jos şi gemea, acoperindu-şi urechile. Toshio se temea să nu fi fost rănită de ghearele băştinaşilor Kiqui, dar a văzut doar nişte tăieturi superficiale.
Şi-a scos pistolul cu ace cu mâinile tremurânde. Puţinii aborigeni din câmpul lui vizual nu se îndreptau spre ei, ci ţipau strident, dând fuga la iaz pentru a se scufunda în apă.
Nu ei au făcut asta, şi-a dat seama vag.
A recunoscut „sunetul” a o mie de unghii care zgâriau o tablă.
Un atac psi! Trebuie să ne ascundem! Apa poate amortiza asaltul. Trebuie să plonjăm cum au făcut aborigenii!
Capul îi bubuia pe când se târa spre mal. Acolo s-a oprit.
Nu pot s-o trag pe Dennie în apă şi nu ne putem pune aparatele de respirat când tremurăm aşa!
A schimbat direcţia până a ajuns la un copac de pe malul iazului. S-a aşezat cu spatele sprijinit de trunchi şi a încercat să se concentreze, în ciuda bubuiturilor pe care le auzea.
Aminteşte-ţi ce te-a învăţat domnul Orley, elev-ofiţer! Gândeşte-te la mintea ta şi intră acolo. VEZI iluziile inamicului… ascultă-i cu nepăsare minciunile… foloseşte Yin şi Yang… cele două salvări… Logica pentru a străpunge vălul lui Mara… şi credinţa pentru a te susţine…
Dennie gemea şi se zvârcolea în praf la câţiva metri de el. Toshio şi-a pus pistolul în poală, să-l aibă pregătit atunci când avea să vină inamicul. A strigat-o pe Dennie, acoperind zgomotul.
— Dennie! Ascultă-ţi bătăile inimii! Ascultă-ţi fiecare respiraţie! Astea sunt sunete reale! Ăsta nu este!
A văzut-o întorcându-se puţin în direcţia vocii lui, cu suferinţă în ochi, pe când îşi astupa urechile cu mâinile livide. Urletul s-a amplificat.
— Numără-ţi bătăile inimii, Dennie! Sunt… sunt ca oceanul, ca valurile! Dennie! a strigat el. Ai auzit vreodată un sunet care să acopere zgomotul valurilor? Poate cineva sau ceva… să urle atât de tare ca să împiedice mareea să-i răspundă râzând?
Dennie l-a fixat cu privirea, încercând. Toshio a văzut-o inspirând adânc şi mişcându-şi încet buzele în timp ce număra.
— Da! Numără, Dennie! Respiraţiile şi bătăile inimii! Există vreun sunet de care ritmul inimii tale să nu-şi râdă?
Dennie l-a privit în ochi şi Toshio a imitat-o. Încet-încet, urletul din capul lui a ajuns la apogeu, a văzut-o dând din cap şi zâmbindu-i slab, cu recunoştinţă.
***
Şi Sah’ot îl auzea. Şi, pe când unda psihică îl năpădea, iazul a clocotit deodată de prezenţa băştinaşilor Kiqui care intraseră în panică. Pe delfin l-a zăpăcit rumoarea din jur şi de dinăuntru. Era mai rău decât să fii orbit de un reflector.
Ar fi vrut să se scufunde cât mai departe, numai să scape de acea cacofonie. Şi-a stăpânit atacul de panică şi a încercat să stea nemişcat. S-a străduit să separe zgomotul în părţile lui componente. Dennie şi Toshio păreau într-o formă mai proastă decât el. Poate că erau mai sensibili la atac. Nu aveau cum să-l ajute!
Băştinaşii Kiqui erau îngroziţi şi ţipau zbătându-se în iaz.
:?: Să fugim! Fuga…
De lucrurile mari şi triste
:?: Cineva Să ajute
Marile lucruri triste şi rănite!
Înţelepciune ieşită din gura copiilor…? Când s-a concentrat, „atacul psi“ i s-a părut într-adevăr un strigăt de ajutor. Aducea suferinţă ca infernul abisurilor, dar l-a înfruntat şi a încercat să-i înţeleagă caracterul.
Credea că face progrese – fără îndoială că îi făcea faţă – când încă o voce a intrat în cor, aceasta venind prin legătura lui nervoasă! Cântecul din adâncuri, pe care încercase zadarnic toată noaptea să-l descifreze, se trezise la viaţă. Zbiera din măruntaiele lui Kithrup. Simplitatea lui impunea înţelegerea.
+Cine cheamă? –
– Cine îndrăzneşte să deranjeze+
Sah’ot a gemut, smulgându-şi conexiunea cu robotul. Trei ţipete, toate la diferite niveluri ale minţii, erau mai mult decât suficiente! Încă unul, şi ar fi înnebunit!
***
Buoult, din tabăra thennanină, era speriat, deşi un ofiţer în slujba Marilor Spectre dispreţuia moartea şi duşmanii în viaţă.
