Poate că Jill are dreptate, s-a gândit. Poate că am rezerve de energie la care nu am apelat până acum.

S-a întors la dreapta a făcut un pas, fiind cât pe ce să se împiedice. Apoi a mers poticnit pe panta stâncoasă. Din fericire, purta mănuşi de cauciuc, căci a trebuit să se caţere pe stâncile ascuţite şi crestate. Pas cu pas, a ajuns aproape de locul de unde ieşea fumul.

Nava-spion era ruptă în trei bucăţi. Pupa se scufundase, doar capătul îi ieşea printre ierburile carbonizate din apa puţin adâncă. Tom s-a uitat la contorul de radiaţii de pe marginea măştii. Dacă trebuia, ar fi putut rezista la acea doză câteva zile.

Jumătatea din faţă a epavei se despicase longitudinal, revărsând conţinutul cockpitului pe o plajă cu pietre. O mulţime de sârme ieşeau din pereţii metalici, unele rupte, altele contorsionate ca nişte crenguţe de vâsc.

Pare destul de uşor, s-a gândit Tom. Pot să cobor şi să inspectez drăcovenia asta. Încetul cu încetul. S-a gândit să-şi scoată pistolul cu ace, dar a decis că era mai bine să aibă ambele mâini libere în cazul unei căderi.

***

Nu rămăsese prea mult.

Tom a cercetat fragmentele risipite: erau bucăţi din diferite maşini. Dar nu îi spuneau ce voia să ştie.

Nu erau alimente. Peste tot erau panouri mari de metal, îndoite. Tom s-a apropiat de unul ce părea că se răcise şi a încercat să-l ridice. Era prea greu să-l clintească mai mult de câţiva centimetri, aşa că l-a lăsat din mâini.

Pentru un moment, a rămas acolo, gâfâind şi respirând anevoie, cu mâinile pe genunchi.

La câţiva metri de el era o grămadă mare de lemne aruncate de valuri pe mal. Tom s-a dus să ia de acolo câteva bucăţi mai groase. Erau tari, dar prea flexibile să le poată folosi pe post de pârghii.

S-a scărpinat în barbă şi s-a gândit. A privit marea, acoperită până în zare de scârboasele alge vâscoase. În cele din urmă, a început să adune alge uscate în două grămezi.

***

După ce s-a lăsat întunericul, s-a aşezat lângă foc, împletind liane robuste în două evantaie mari şi plate, cam ca rachetele de tenis, cu cercuri laterale. Nu era sigur că vor funcţiona aşa cum dorea el, dar avea să afle a doua zi.

A cântat încetişor în trinară, ca să mai uite de foame. Versurile pentru copii fluierate răsunau din stâncile aflate în apropiere.

*Mâini şi foc?

Mâini şi foc!

*Foloseşte-le, foloseşte-le

Pentru a sări mai sus!

*Visuri şi cântec?

Visuri şi cântec!

*Foloseşte-le, foloseşte-le

Pentru a sări mai departe!*

Tom s-a oprit brusc din cântat şi şi-a înclinat capul. După o clipă de tăcere, şi-a scos pistolul cu ace din toc.

Auzise oare un sunet? Sau era doar o plăsmuire a imaginaţiei?

S-a rostogolit afară din lumina focului şi s-a ghemuit în întuneric, privind bezna, şi, ca un delfin, a încercat să asculte formele lucrurilor. A trecut dintr-un adăpost în altul, ca un om la pândă, cu spatele încovoiat, şi a făcut încet un tur al plajei acoperite de resturile epavei.

— Barkeemkleph Annatan P’Klenno. V’hoomimph?

Tom s-a ascuns după un panou din carenă şi s-a întors pe partea cealaltă. Respirând cu gura deschisă ca să nu facă zgomot, a ascultat cu atenţie.

— V’hoomin Kent’thoon ph?

Vocea avea un ecou de parcă venea dintr-o cavitate de metal… oare de sub una din bucăţile mari de navă? Un supravieţuitor? Cine şi-ar fi închipuit?

Tom a strigat:

— Birkech’kleph. V’human ides’k. V’Thennnan’ kleph phf

A aşteptat. Când vocea din întuneric a răspuns, Tom s-a ridicat în picioare şi a rupt-o la fugă.

— Idatess. V’Thennan’kleeph…

Tom s-a aruncat din nou la pământ în spatele altei bucăţi de metal. S-a târât pe coate şi a aruncat o privire de după panou.

A ţintit cu arma direct în ochii unei feţe mari de reptilă, aflată la un metru de el. Faţa s-a strâmbat în lumina slabă a stelelor.

Tom se întâlnise o singură dată cu thennaninii şi îi studiase o săptămână la şcoala de Cathrhennlin.

Creatura era pe jumătate strivită sub o placă masivă de metal. Tom îi vedea expresia de suferinţă. Braţele şi spatele spionului fuseseră zdrobite de panoul metalic.

— Vhoomin t’barrchitpa…

Tom s-a adaptat dialectului vorbit de celălalt, o variantă de galactică şase.

— … Nu te-aş ucide, fiinţă umană, nici dacă aş avea posibilitatea. Vreau doar să te conving să vorbeşti un pic cu mine ca să-mi distragi atenţia un timp.

Tom şi-a pus iar în toc pistolul cu ace şi s-a apropiat de pilot, aşezându-se picior peste picior în faţa lui. Ar fi politicos să o asculte pe creatură şi să fie gata să-i pună capăt chinului dacă i-ar fi cerut-o.

— Mă doare că nu pot să te salvez, i-a spus Tom în galactică şase. Chiar dacă eşti un inamic, eu nu mă număr printre cei care susţin că thennaninii sunt malefici.

Făptura a mai făcut o grimasă. Creasta sa se lovea din când în când de acoperişul metalic, tresărind de fiecare dată.

— Nici noi nu-i considerăm pe hooman’vlech o rasă care nu promite nimic, deşi reprezentanţii ei sunt recalcitranţi, nebuni şi ireverenţioşi.

Tom s-a înclinat, luându-i oarecum cuvintele drept un compliment.

— Sunt gata să-ţi fac favoarea de a-ţi lua viaţa, dacă asta vrei, i-a propus creaturii.

— Eşti amabil, dar noi nu facem aşa ceva. Voi aştepta ca suferinţa să-mi pună capăt vieţii. Marile Spectre mă vor considera curajos.

Tom şi-a coborât privirea.

— Îţi doresc să fie aşa.