*Ca să fiu onorat

Până la urmă

Pentru ce sunt eu*

57

DENNIE ŞI TOSHIO

— Mi-e frică.

Aproape fără să se gândească, Toshio a luat-o de umeri pe Dennie. A strâns-o puţin ca s-o liniştească.

— De ce? Nu e nimic aici de care să te temi.

Dennie şi-a ridicat privirea de la talazurile ce se spărgeau la mal să vadă dacă Toshio vorbea serios. Şi-a dat seama că o tachina. A scos limba la el.

Băiatul a inspirat adânc, mulţumit. Nu îi era clar încotro se îndrepta noua lui relaţie cu Dennie. Nu era una de natură fizică, de asta era sigur. Noaptea trecută dormiseră unul lângă altul, dar complet îmbrăcaţi. Toshio se gândise că avea să fie frustrant şi aşa a şi fost, într-un fel. Dar nu aşa mult pe cât se aşteptase.

Lucrurile aveau să se rezolve într-un fel sau altul. Dennie avea nevoie acum de cineva lângă ea şi era o satisfacţie să fie el acela.

Poate, când toate astea se vor termina, Dennie avea să gândească din nou că el nu era decât un puşti cu patru ani mai mic decât ea. Dar se îndoia. Acum îl atingea mai des, îl lua de braţ şi îl lovea în glumă, chiar dacă amintirile legate de bomba psi păliseră.

— Când ar trebui să ajungă aici cu şalupa cea mare?

Dennie s-a mai uitat o dată la ocean.

— Mâine pe seară, i-a răspuns Toshio.

— Takkata-Jim şi Metz vor să negocieze cu extratereştrii. Ce i-ar opri dacă decid să nesocotească ordinele şi să încerce oricum?

— Gillian le dă suficientă energie să ajungă aici, dar nu mai mult. Au un regenerator, aşa că vor putea să reîncarce şi să mai facă o călătorie în spaţiu peste o lună, dar până atunci Streaker va fi plecat de aici, într-un fel sau altul.

Dennie s-a înfiorat uşor.

Toshio şi-a blestemat gura slobodă.

— Takkata-Jim nu va avea radio. Eu trebuie să-l păzesc pe al nostru până vine schiful să ne ia. Şi apoi ce le-ar putea oferi el Galacticilor? Secundul nu are nicio hartă cu poziţia flotei abandonate. Eu bănuiesc că el şi Metz vor aştepta să plece toată lumea, apoi o vor şterge şi ei pe Pământ, cu înregistrările şi ranchiuna care îi macină.

Dennie şi-a ridicat privirea la primele stele apărute în crepusculul lung de pe Kithrup.

— Te întorci? l-a întrebat ea.

— Streaker e nava mea. Slavă cerului, Creideiki e încă în viaţă. Chiar dacă nu mai e căpitan, îi datorez să rezist în continuare, aşa cum ar trebui să facă toţi ofiţerii lui.

Dennie l-a mai privit o clipă, apoi s-a uitat iar la mare.

Crede că nu avem nicio şansă, şi-a dat seama Toshio. Şi poate că nu avem. Ascunşi într-un crucişător thennanin, vom putea să manevrăm cu încetineala unui vas de dragare calafian. Şi să-i încurcăm pe Galactici nu cred că ar fi o idee bună. Vor să-l captureze pe Streaker şi nu vor ezita să tragă dacă văd un inamic înfrânt luându-şi zborul. Pentru ca planul să funcţioneze, trebuie să fie încă thennanini prin jur.

Dar nu putem sta aici cu mâinile în sân să aşteptăm, nu? Dacă facem aşa, Galacticii vor înţelege că pot dispune de pământeni după bunul lor plac. Nu ne permitem să profite cineva de pe urma capturării uneia dintre navele noastre de explorare.

Toshio a schimbat subiectul.

— Cum merge raportul tău?

— Bine sau cel puţin aşa cred. E clar că aborigenii Kiqui sunt complet preconştienţi. Au fost lăsaţi de capul lor pentru prea mult timp. De fapt, unii darwinişti eretici ar putea crede că sunt destul de maturi pentru a se eleva singuri. Sunt semne care o dovedesc.

Unii iconoclaşti încă susţineau ideea că o rasă preconştientă putea face marele salt la inteligenţa spaţială fără intervenţia unui protector. Aproape toţi Galacticii considerau absurdă şi ciudată această idee, dar faptul că fusese imposibil să fie descoperit binefăcătorul dispărut al omenirii mărise numărul adepţilor teoriei.

— Şi acea movilă metalică? s-a interesat Toshio de celălalt domeniu de cercetare al lui Dennie, cercetare făcută la cererea lui Charlie Dart, atunci când cimpanzeului îi fusese acordată prioritate absolută, iar acum o continua pentru că era interesantă.

Dennie a ridicat din umeri.

— Păi, movila e însufleţită. Biologul din mine şi-ar da braţul stâng ca să rămână pe insula asta, cu tot echipamentul de laborator. Pseudocoralii care mănâncă metalul, copacii-burghiu, miezul viu al insulei, toate sunt simbiotice. De fapt, sunt organe ale unei singure entităţi gigantice! Dacă aş scrie acasă o lucrare pe tema asta, aş deveni celebră… cu condiţia să mă creadă cineva.

— O să te creadă, a asigurat-o Toshio. Şi vei deveni celebră.

I-a făcut semn să se întoarcă în tabără. După cină aveau puţin timp să mai vorbească şi să se plimbe. Acum, că ea era la comandă, trebuia să respecte programul cu mai multă mai stricteţe decât oricând.

Dennie l-a luat de braţ când au pornit-o spre tabără. Prin foşnetul frunzişului bătut de vânt veneau chiţăiturile băştinaşilor, care se trezeau să plece la vânătoarea de seară.

Toshio şi Dennie au străbătut cărarea în tăcere.

58

GALACTICI

Krat şi-a lins încet gheara de acuplare, ignorând intenţionat creaturile care dăduseră fuga săşteargă pata de sânge dintr-un colţ.

Vor fi necazuri din cauza asta. Marele Consiliu al Pililor avea să protesteze.

Ea avea, normal, toate drepturile, ca prim-amiral, să-l trateze cum considera oportun pe fiecare membru al flotei sale. Dar, conform tradiţiei, printre ele nu se număra şi acela de a înjunghia un Bibliotecar în vârstă pentru că adusese veşti proaste.

Îmbătrânesc, şi-a dat ea seama. Iar fiica mea, care speram să devină suficient de puternică pentru a mă înlocui, e moartă. Cine mă va mai onora acum, până să devin schimbătoare şi să prezint un pericol pentru clan?

Corpul micuţ, acoperit cu blană, a fost luat de acolo şi un Paha solid a spălat sângele de pe jos.

Se uită fix la mine, n-au decât. Când îi vom prinde pe pământeni, nu va mai conta. Voi fi vestită şi acest incident va fi uitat de toată lumea, şi în special de pili.

Dacă vom fi primii care să le facem o ofertă Strămoşilor, Legea nu va mai avea importanţă. Pilii nu vor mai fi doar clienţii şi vasalii noştri. Vor fi ai noştri din nou, să-i manipulăm genetic, să-i schimbăm şi să-i modelăm încă o dată.

— Întoarceţi-vă la treburile voastre! Krat a pocnit din gheara de acuplare. Zgomotul i-a făcut pe membrii echipajului să plece în grabă la locurile lor de muncă, unii să repare stricăciunile fumegânde cauzate de o lovitură aproape ratată a inamicului în cea mai recentă bătălie cu rasa Tandu.

Gândeşte-te, mamă Soro. Îţi permiţi să trimiţi şi alte nave pe planeta asta? La vulcanul acela infernal unde fiecare flotă a trimis deja luptători să se bată şi să moară?

Nu mai trebuia să fie niciun Gubru acolo! Dar o iscoadă Gubru ca vai de ea apăruse în locul de unde venise apelul la ajutor. Fusese redusă la o ruină fumegândă împreună cu un distrugător Tandu, nava pritililor numărul şaisprezece şi alte două vase pe care nici chiar computerele ei de luptă nu le putuseră identifica. Poate că unul era o navă-lance a Fraţilor Nopţii, care se ascunsese pe una dintre lunile lui Kithrup.

Între timp, acolo se dădea bătălia „decisivă” cu alianţa blestemată a celor din rasa Tandu, care se transformase într-o încleştare sângeroasă. Soro aveau încă un mic avantaj, aşa că thennaninii rămaşi în viaţă le erau credincioşi tot aliaţilor Tandu.