Îi era teamă.

Ei nu te caută pe tine, bunul şi credinciosul meu slujitor. Vezi?

Fiarele dispărură. Lupii cenuşii de pădure, cu respiraţia lor grea, dispăruseră ca şi cum n-ar fi fost.

Fii treaz, spuse vocea.

Aşteaptă, spuse vocea.

Visul se sfârşi şi se trezi. Soarele se revărsa prin fereastra camerei de motel. The Kid stătea în faţa ei, aparent neatins de urmările chefului cu produsul de acum defunctei Adolph Coors Company din noaptea trecută. Îşi coafase iarăşi părul în obişnuitele volute şi învolburări, iar acum îşi admira imaginea reflectată în sticlă. Haina din piele şi-o atârnase de spătarul scaunului. Picioruşele de iepure se bălăbăneau de curea, ca nişte mici cadavre spânzurate.

- Bă, sac de puroi! Gândeam că trebuie să te ung iar la mână ca să te trezeşti. Haide, avem o zi măreaţă înaintea noastră. Astăzi o să se-ntâmple o groază de chestii, n-am dreptate?

- Să ştii că ai, făcu Trashcan Man, cu un zâmbet straniu.

În seara de 5 august, când Trashcan Man se dezmetici din somn, se afla încă pe masa de şaisprezece-douăzeci şi unu din cazinoul lui MGM Grand Hotel. Înaintea lui stătea, pe scaunul pus cu speteaza în faţă, un tânăr cu părul lins, blond ca paiul, şi ochelari de soare cu oglindă. Primul lucru remarcat de Trash fu piatra de la gâtul lui, atârnând în decolteul cămăşii sport, descheiate. Neagră, cu o fisură roşie în centru. Ca un ochi de lup în noapte.

Încercă să spună că-i era sete, dar nu reuşi să scoată din el decât un sunet jalnic.

- Ai stat prea mult la soare, cred, începu Lloyd Henreid.

- Tu eşti el! şopti Trash. Tu eşti...

- Barosanul? Nu, nu sunt eu. Flagg e plecat la LA. Dar ştie că eşti aici. Am discutat cu el prin radio, astăzi după-amiază.

- Şi se întoarce?

- Cum, doar ca să te vadă pe tine? Pe naiba! Vine şi el, la momentul cuvenit. Tu şi cu mine, băiete, suntem doar nişte persoane neînsemnate. Vine şi el, la momentul cuvenit. Şi repetă întrebarea pe care i-o pusese de dimineaţă bărbatului înalt, nu la multă vreme după ce apăruse Trashcan Man: ţii neapărat să dai cu ochii de el?

- Da... nu... habar n-am.

- Păi, indiferent cum va fi atunci, de văzut ai să-l vezi.

- Mi-e sete...

- Sigur că da. Poftim.

Îi întinse un termos mare, plin de Kool-Aid de cireşe. Trashcan îl goli dintr-o dată, apoi se aplecă într-o parte, ţinându-se de pântece şi gemând. După ce-i trecură crampele, îl privi pe Lloyd cu mulţumire tâmpă.

- Crezi c-ai vrea să mănânci ceva?

- Da, cred că da.

Lloyd se întoarse spre un tip care aştepta în picioare. Omul învârtea alene o roată de ruletă, apoi arunca bila mică şi albă, care sărea cu zgomot.

- Roger, du-te şi zi-i lui Whitney sau lui Stephanie-Ann să pregătească omului ăsta nişte cartofi prăjiţi cu doi hamburgeri. Ei, fir-ar să fie, ce-mi trece prin minte? O să umple tot locul de borâtură. Supă. Adu-i nişte supă. E-n regulă?

- Orice, se arătă Trash recunoscător.

- Avem un tip aici, îi explică Lloyd, Whitney Horgan îl cheamă, a fost măcelar de meserie. E un sac de rahat, gras, şi cu gura mare, dar găteşte nemaipomenit! Isuse! Au aici tot ce le trebuie. Frigiderele încă mai funcţionau când ne-am mutat noi şi cămările sunt pline. Al dracului Vegas! Ai văzut de când eşti tu un loc mai minunat decât ăsta?

- Nu, recunoscu Trash. Deşi nu ştia nici măcar cum îl cheamă pe tip, îi plăcea deja de el. Asta-i Cibola.

- Cum ai zis?

- Cibola. Cetatea pe care mulţi o caută.

- Mda, nu puţini au ţinut morţiş să ajungă aici de când se ştiu, dar cei mai mulţi pleacă cu coada între picioare şi le pare rău că au găsit-o. Foarte bine, îi zici cum vrei tu, prietene... se vede că ai fost la un pas să ţi se frigă creierii pe drum. Cum te cheamă?

- Trashcan Man.

Lloyd nu lăsă să se vadă că l-ar considera un nume straniu.

- Cu aşa o poreclă, pun pariu că ai fost motociclist. Îi întinse mâna. Vârfurile degetelor sale purtau încă urmele slabe din vremea când stătuse în puşcăria din Phoenix şi fusese la un pas să moară de inaniţie. Eu sunt Lloyd Henreid. Mă bucur să te cunosc, Trash. Bun venit la bordul minunatei noastre nave.

Trashcan Man îi strânse mâna, luptându-se să nu izbucnească în lacrimi de recunoştinţă. Din câte-şi aducea el aminte, era pentru prima oară în viaţa lui când cineva îi întindea mâna. Se afla aici. Fusese acceptat. În sfârşit se vedea inclus în ceva coerent. Ar fi fost în stare să meargă încă pe-atât prin deşert, şi-ar fi ars şi celălalt braţ şi ambele picioare, pe deasupra, doar pentru un moment ca acesta.

- Mulţumesc, murmură el. Îţi mulţumesc, domnule Henreid.

- Ce-i cu prostia asta, frate?... dacă nu-mi spui Lloyd, va trebui să aruncăm supa.

- Lloyd, atunci. Îţi mulţumesc, Lloyd.

- Sună mai bine. După ce mănânci, te duc la etaj şi te pun într-o cameră, doar a ta. Mâine o să-ţi dăm ceva de lucru. Barosanul are un plan al lui special cu tine, cred, dar până atunci ai altele de făcut. Am reuşit să punem iarăşi în funcţiune multe, dar mai avem destule de pus pe roate. Există o echipă la Barajul Boulder, care încearcă să aducă centrala la cota normală de curent. Alt grup lucrează la aprovizionarea cu apă. Am trimis pe teren nişte echipe de pionieri, aducem aici câte şase sau opt oameni pe zi, dar deocamdată nu te interesează amănuntele. Mi se pare că te-a bătut soarele cât să-ţi ajungă o lună.

- Mi-e teamă că aşa este, spuse Trashcan Man cu un zâmbet moale. Ar fi fost în stare să-şi dea şi viaţa pentru Lloyd Henreid. Adunându-şi întreg curajul, arătă spre piatra din scobitura gâtului lui Lloyd.

- Asta...

- Mda, noi, ăştia, care suntem un soi de şefi, le purtăm cu toţii. E ideea lui. E din gagat. De fapt, nici nu este o piatră, ştii? Mai degrabă o bulă de ţiţei.

- Vreau să zic... lumina roşie. Ochiul.

- Ei, şi ţie ţi se pare că seamănă? E o fisură, de fapt. Cadou special din partea lui. Nu sunt cel mai deştept băiat al lui, nici măcar cel mai inteligent din bătrânu' Lost Wages, nici pe departe. Dar eu sunt... rahat, cred că s-ar putea zice că sunt favoritul lui. Îl cercetă atent pe Trash. Poate că şi tu, cine ştie? Eu nu, poţi să fii sigur. Flagg e un om foarte discret. În orice caz, noi am auzit despre tine. Adică eu şi cu Whitney. În mod normal, procedura e cu totul alta. Vin prea mulţi ca să faci o primire deosebită fiecăruia. Continuă, după o pauză: Deşi bănuiesc că ar putea, dac-ar ţine morţiş. Cred că el ar putea să aibă grijă de fiecare în parte.

Trashcan Man făcu din cap.

- E-n stare să facă vrăji, continuă Lloyd, cu voce puţin răguşită. Am văzut cu ochii mei. Nu mi-ar conveni deloc să fiu în cealaltă tabără.

- Da, răspunse Trashcan, cutremurând-se. Am fost martor la ce i s-a întâmplat lui The Kid.

- Nu ştiu despre ce vorbeşti.

- Tipul cu care am mers până am ajuns în munţi. Nu vreau să discut despre asta.

- Foarte bine. Uite, vine supa ta. Whitney a pregătit şi un burger, până la urmă. O să vezi ce-o să-ţi mai placă. Face nişte burgeri minunaţi, dar te rog să nu verşi, okay?

- Okay.