- O să-ţi crăp capu' pă chestia asta, îl ameninţă The Kid. Ai vărsat berea. N-aş face-o dac-ar fi orş'care altă marcă, dar ai risipit nişte Coors. Io mă dau în vânt dă nemaipomenit după Coors, poate nu vrei să mă crezi!

- Cum de nu, şopti Trashcan.

- Şi tu crezi că acum mai face careva Coors, Trash? Crezi că mai există şansa asta, futu-i?

- Nu, îngăimă Trashcan. Presupun că nu.

- Păi să ştii c-ai dreptate. E o specie pe cale dă dispariţie, mă!

Ridică încet arma. Trashcan Man fu sigur, absolut sigur că i-a bătut ceasul. Atunci The Kid îşi coborî arma... Încet. Pe figura lui nu se citea absolut nimic. Trashcan îşi zise că expresia lui indica un proces profund de gândire.

- Uite care-i treaba, Trash. Mai primeşti încă o cutie şi o frigi. Dacă eşti în stare s-o frigi pă toată, nu te trimit pă lumea ailaltă. Ei, ce părere ai?

- Adică... cum s-o frig?

- Doamne, băiete, chiar atât dă idiot eşti!? Adică să bei toată cutia dintr-o dată, asta înseamnă s-o frigi! Dă unde mă-ta vii tu, mă, din Africa? Să nu mă faci să ţi-o trag, Trashy. Dacă-i musai, te împuşc drept în ochi. Magazia e plină de dum-dumuri. Te fac praştie. O să fii hrană rece pentru gândacii din magherniţa asta.

Făcu un gest cu revolverul, ţintuindu-l pe Trash cu ochii lui roşii. Pe buza de sus rămăsese un strop de spumă din bere.

Trashcan se duse la cutia din carton, îşi alese o bere şi-i deschise capacul.

- Dă-i drumu'. Pân' la ultimu' strop. Şi dacă o borăşti, dai imediat în primire.

Trashcan Man ridică berea cu fundul în sus. Lichidul începu să gâlgâie. Înghiţi convulsiv, iar mărul lui Adam i se plimba în sus şi-n jos, ca o maimuţă pe băţ. După ce goli cutia, o lăsă să-i cadă printre picioare, se luptă aparent la nesfârşit cu burta, câştigându-şi dreptul la viaţă cu un râgâit lung şi răsunător. The Kid îşi lăsă pe spate capul lui mititel şi se prăpădi de râs. Trash se clătină pe picioare, zâmbind strâmb. Nu mai era puţin ameţit, ci de-a dreptul beat.

The Kid îşi puse arma în toc.

- Okay, n-a fost rău deloc, Trashcan Man. Deloc rău, futu-i.

The Kid îşi vedea de băut. Cutiile strivite se adunau pe pat. Trash ţinea o cutie de Coors între genunchi, din care sorbea ori de câte ori i se părea că este privit dezaprobator. The Kid continua să mormăie, cu vocea tot mai scăzută şi cu accent tot mai pronunţat, pe măsură ce se adunau cutiile goale. Vorbea despre locurile pe care le vizitase. Despre cursele pe care le câştigase. Despre un transport de droguri pe care-l trecuse peste graniţă, din Mexic, într-un camion pentru spălătorie, cu un motor imens sub capotă. Periculoasă marfă, explică el. Toate drogurile erau o porcărie. El însuşi nu se atinsese vreodată de drăcia asta, dar, băi băiete, după ce cărai câteva încărcături din astea, puteai să te ştergi la cur cu foiţă de aur. Într-un târziu începu să moţăie, ochii mici şi roşii i se închideau pentru perioade din ce în ce mai lungi, pentru ca apoi să se deschidă, în silă, doar pe jumătate.

- Pun io mâna pă el, Trashy, murmură The Kid. Ajung acolo, văd care-i situaţia şi-l pup în cur până mă lămuresc. Încă nu s-a născut ăla să-i dea ordine lui The Kid. Absolut nimeni, futu-i. Nu durează mult. Io nu las treaba făcută pă jumate. Dacă mă apuc d-o treabă, o duc până la capăt. Ăsta-i stilu' meu. Nu ştiu nici cine e, nici dă unde vine şi cum naiba poa' să ne transmită idei la cutiuţe, da' o să-l - un căscat uriaş - dau afară dân oraş. Îi vin dă hac. Îl trimit pă lumea ailaltă. Ţine-aproape, Crash, sau cine mă-ta oi fi tu.

Se prăvăli încet pe spate, în pat. Cutia cu bere, de-abia deschisă, îi căzu din mână. Pe mochetă apăru încă o pată de Coors. Lada se terminase şi, după socoteala lui Trashcan, The Kid golise singur douăzeci şi patru de cutii. Trashcan Man nu înţelegea cum putea să toarne un omuleţ atâta bere în el, în schimb ştia prea bine că venise timpul s-o ia din loc. Dar nu era suficient să ştie; se simţea beat, slăbit şi bolnav. Nu-şi mai dorea decât să doarmă puţin. Era vreun rău în asta? The Kid avea să doarmă buştean toată noaptea, ba poate şi mâine dimineaţă, până spre prânz. Îi rămânea şi lui destul timp să tragă un pui de somn.

Prin urmare, se duse în camera vecină (mergând în vârful picioarelor, cu toate că The Kid părea în stare de comă) şi închise uşa de acces cât putu mai bine - adică doar aproximativ. Gloanţele o deformaseră, oarecum. Pe măsuţa de toaletă era un ceas deşteptător mecanic. Trash îl întoarse şi-l potrivi la miezul nopţii, de vreme ce nu ştia (şi nu-i păsa) cât era ora de fapt, după care-l puse să sune la ora 5. Se întinse pe unul dintre paturile identice, fără ca măcar să-şi scoată pantofii. Peste cinci minute, dormea profund.

Se trezi mai târziu, în mormântul întunecat al dimineţii, înconjurat de o puternică duhoare de bere şi de vărsătură. În pat, alături de el, se afla ceva fierbinte, calm şi încolăcit. În panica primei clipe, îşi închipui că o nevăstuică venise, nu se ştie cum, din visul său din Nebraska şi se strecurase în realitate. Lăsă să-i scape un mic geamăt, ca un scâncet, când îşi dădu seama că animalul de lângă el, altfel nu prea dezvoltat, era prea mare ca să fie o nevăstuică. Îl durea capul de la bere, iar tâmplele-i zvâcneau nemilos.

- Apucă-mă, îi şopti The Kid în întuneric.

Trashcan îşi simţi mâna prinsă şi condusă spre un obiect cilindric şi tare, care pulsa ca o vietate.

- Fă-mi laba. Haide, rezolvă-mă, doar ştii ce ai de făcut, mi-am dat seama dă când te-am văzut. Haide, labagiu nenorocit, rezolvă-mă odată.

Trashcan Man se pricepea la operaţiunea asta. Din multe puncte de vedere, era o uşurare. Ştia din lungile nopţi petrecute la pârnaie. Se zicea că ar fi un lucru rău, pe care-l practică perverşii, dar ceea ce făceau ei era mai bine decât ce făceau alţii, care-şi pierdeau nopţile ascuţind cozi de linguri, sau care zăceau pur şi simplu pe paturi, îşi trosneau încheieturile, se holbau la tine şi rânjeau.

The Kid îi dăduse lui Trashcan o treabă la care era iscusit. Prinse lucrul acela în mână şi începu. După ce termina, The Kid avea să adoarmă la loc. Atunci îşi lua şi el tălpăşiţa.

The Kid începuse să respire precipitat şi să-şi mişte coapsele în ritm cu mângâierile lui Trashcan. Trash nici nu-şi dădu seama la început că The Kid îi desfăcea în acelaşi timp cureaua şi-i dădea jos jeanşii şi izmenele până la genunchi. Îl lăsă să facă ce voia. Nu contează dacă The Kid are chef să i-o tragă. Lui Trash i se mai întâmplase şi asta. Nu mureai din atâta lucru, nici otrăvitor nu era.

Apoi simţi că îngheaţă. Nu, ceea ce simţea el apăsându-i pe anus nu era carne, ci oţel rece.

Un gând îl străfulgeră.

- Nu, şopti el.

Ochii i se căscară de groază în bezna din jur. Acum reuşea să distingă vag faţa păpuşii ucigaşe în oglindă, aplecându-se asupra umărului său cu părul căzut în ochii roşii.

- Ba da, îi răspunse The Kid, tot în şoaptă. Şi nu care cumva să slăbeşti mişcarea, Trashy. Să n-o slăbeşti deloc. Dacă nu, s-ar putea să apăs trăgaciul. Îţi fac cura' arşice. Sunt gloanţe dum-dum, Trashy, sper că m-ai înţeles!

Scâncind, Trashcan îşi reîncepu dezmierdările. Scâncetele i se transformară în mici gemete de durere, pe măsură ce ţeava calibru 45 pătrundea încet în el, rotindu-se, îmboldindu-l şi rupându-i carnea. Oare era posibil să-l excite? Ba da, chiar asta se întâmpla.

În cele din urmă, bănui şi The Kid freamătul lui.

- Îţi cam place, este? gâfâi The Kid. Ştiam io c-aşa o să se-ntâmple, sac de căcat ce eşti. Îţi place s-o iei în cur, nu? Spune da, că dacă nu, o să te trezeşti drept în iad.

- Da, bâigui Trashcan Man.

- Vrei să te-ajut?

Nu dorea. Indiferent cât era de excitat, nu dorea. Însă învăţase că se cuvine să nu se dezvăluie.

- Da.

- N-aş pune mâna pă sula ta nici dac-ar fi dân diamant. Freacă-te singur. Dă ce crezi că ţi-a dat Dumnezeu două mâini?

Cât timp a trecut? Poate Domnul să fi ştiut; Trashcan Man în nici un caz. Un minut, o oră, un mileniu - ce importanţă mai avea? Era convins că, o dată cu orgasmul lui The Kid, avea să simtă simultan două lucruri: jetul fierbinte al spermei micuţului monstru la el pe burtă şi trecerea fulgerătoare a glonţului dum-dum prin maţe. Cea din urmă clismă.

Apoi coapsele lui The Kid înţepeniră şi penisul începu să ejaculeze în mâna lui Trashcan Man. Suprafaţa pumnului deveni lunecoasă, ca o mănuşă din cauciuc. După o clipă, pistolul fu îndepărtat. Lacrimi tăcute de uşurare începură să i se scurgă pe obraji. Nu-i era teamă să moară, cel puţin nu în slujba Omului Întunecat, dar nu voia să-şi găsească sfârşitul în camera asta împuţită de hotel, de mâna unui psihopat. Nu înainte de a apuca să vadă Cibola. S-ar fi rugat lui Dumnezeu, dar ştia instinctiv că El nu şi-ar fi aplecat urechea la cei care-şi arătaseră supunerea faţă de celălalt. În definitiv, făcuse oare Dumnezeu ceva spre binele lui Trashcan Man? Sau pentru Donald Merwin Elbert, dacă-i vorba?

În tăcerea întreruptă doar de respiraţii, vocea lui The Kid se înălţă într-un soi de incantaţie falsă şi spartă, pe măsură ce se lăsa furat de somn:

- Io şi prietenii mei ne-am făcut o faimă dă nemaipomenit... da, da, băieţii duri ne cunosc şi ne lasă-n pace...

Se puse pe sforăit.

Acum am să plec, îi trecu prin gând lui Trashcan Man, dar se temu că foiala îl va trezi din somn pe tovarăşul lui. O iau din loc imediat ce sunt sigur că doarme de-a binelea. Cinci minute. Nu e nevoie de mai mult.

Dar nimeni nu cunoaşte cât durează cinci minute în întuneric; se poate afirma, fără teama de a greşi, că, în beznă, nici nu există cinci minute. Aşteptă. Se lăsă furat de moţăială, fără veste. Nu peste mult alunecase pe toboganul somnului.

Se afla pe un drum cufundat în penumbre, la mare altitudine. Ai fi zis că poţi atinge stelele cu mâna, că le poţi culege şi pune într-un borcan, ca pe licurici. Era ger amar şi întuneric, întrezărea cu greu feţele golaşe ale stâncilor printre care fusese tăiată şoseaua în luciul îngheţat al stelelor.

Ceva se apropia de el.

Şi atunci vocea lui, venind de nicăieri, venind de peste tot: Am să-ţi trimit un semn, în munţi. Am să-ţi fac dovada puterilor mele. Am să-ţi arăt ce li se întâmplă celor ce vor să mi se pună împotrivă. Aşteaptă. Fii treaz.

Ochi roşii începură să se caşte în întuneric: ca şi cum cineva ar fi adus zeci de lanterne de avertizare cu huse pe ele şi acum îndepărta husele, două câte două. Erau într-adevăr ochi, care îl înconjuraseră pe Trashcan Man într-un cerc. La început crezu că sunt ochi de nevăstuică, dar când cercul se strânse în jurul lui văzu că erau ai unor lupi cenuşii, din cei mari, de munte, cu urechile ciulite şi cu bale picurându-le din boturile negre.