- Îmi place maşina ta.

Era răspunsul corect. Poate singurul corect. Peste nici cinci minute, Trash era aşezat în scaunul pasagerului, iar cupeul accelera spre viteza de croazieră a lui The Kid, adică vreo sută cincizeci de kilometri la oră. Bicicleta pe care Trash străbătuse toată calea din estul Illinoisului şi până aici dispăru curând la orizont.

Trashcan Man îi sugeră timid lui The Kid că, la o asemenea viteză, nu va fi în stare să vadă vreo epavă sau barieră din mijlocul drumului, dacă se întâmpla cumva să apară aşa ceva. (De fapt, întâlniseră mai multe asemenea obstacole, dar The Kid pur şi simplu executase un slalom printre ele, în protestele stridente ale anvelopelor.)

- Hei, băiete, îi răspunse The Kid. Cu reflexele stau bine, cu sincronizarea la fel dă bine. Trei cincimi dă secundă, nu am nevoie dă mai mult. Ce zici, mă crezi?

- Da, domnule, îi răspunse Trash cu voce stinsă.

Se simţea ca un om pe cale să stârnească un cuib de şerpi cu un băţ.

- Îmi place dă tine, băiete, îi comunică The Kid, cu vocea lui ciudată şi monotonă.

Ochii lui de păpuşă priveau fix pe deasupra volanului oranj metalizat la asfaltul cu luciri înşelătoare de dinaintea lui. O pereche de zaruri mari, din spumă de stiren expandat, cu puncte în chip de capete de mort, pendulau şi se zbăteau agăţate de oglinda retrovizoare.

- Ia-ţi o bere dă pă scaunul dân spate, îl îndemnă el.

Cutiile de bere Coors erau calde, iar Trashcan Man nu putea suferi berea; dădu repede una pe gât şi se arătă cât se poate de mulţumit de gustul ei.

- Hei, băiete, i se adresă The Kid, pentru mine nici că există altă bere în afară dă Coors. Îmi vine să beau până mă piş pă mine. Sau poate că nu mă crezi?

Trashcan îl asigură de faptul că-l credea întru totul.

- Mi să zice The Kid. Vin din Shreveport, Looscyana. Ai înţeles? Animalu' ăsta a luat toate premiile dă la cele mai importante expoziţii dă maşini dân sud. Sau poate că nu mă crezi?

Trashcan Man confirmă, apoi îşi luă încă o bere caldă. În circumstanţele respective, i se părea cea mai bună mişcare.

- Ţie cum îţi zice, băiete?

- Trashcan Man.

- Cum ai spus?Ochii lui de păpuşă moartă zăboviră o clipă asupra feţei lui Trashcan. Îţi baţi joc dă mine, băiete? Nimeni nu face mişto dă The Kid. Ai face bine să mă crezi pă cuvânt.

- Ba să ştii că te cred, îi răspunse Trashcan cu toată seriozitatea, dar aşa îmi zice. Pentru că pe vremuri aprindeam focul în tomberoanele, în cutiile de scrisori ale oamenilor şi pe unde mai nimeream. I-am aprins cecul de pensie bătrânei doamne Scmple. Pentru asta m-au trimis la şcoala de corecţie. Pe urmă am incendiat şi biserica metodistă din Powtanville, Indiana.

- Pă bune? exclamă The Kid, încântat. Băiete, tu-mi pari nebun dă legat. Mi se pare corect. Mă dau în vânt după nebuni. Nici io nu prea sunt întreg. Am cam sărit dă pă fix. Trashcan Man, hm? Să ştii că-mi place. Facem o pereche dă nemaipomenit. Afurisitu' dă Kid şi afurisitu' dă Trashcan Man. Bate laba, Trash.

The Kid îi întinse mâna, iar Trash i-o strânse cât de repede putu, pentru ca The Kid să poată ţine din nou volanul cu ambele mâini. Străbătură o curbă în trombă şi înaintea lor apăru un camion Bekins cu semiremorcă, blocând aproape întreaga şosea, iar Trashcan îşi duse mâinile la ochi, pregătit să facă neîntârziat tranziţia în planul astral. Lui The Kid nu i se clinti un muşchi pe faţă. Cupeul se strecură dc-a lungul marginii stângi a şoselei ca un peşte, lăsând o urmă de vopsea pe cabina maşinii.

- Am fost la un pas, zise Trashcan când simţi că poate vorbi fără să i se ghicească tremurul.

- Bă, băiete, pronunţă The Kid în felul lui placid şi închizându-şi solemn un ochi. Nu-mi spune nimic... stai să-ţi zic io. Cum e berea? E dată-n paşte, este? Te loveşte taman la locul potrivit, după o fază ca asta!

- Păi să ştii, îi replică Trashcan Man, trăgând un gât zdravăn din berea caldă.

Era el nebun, însă nu într-atât încât să-l contrazică pe The Kid, cât se afla la volan. Nici vorbă de aşa ceva.

- Păi, io zic că nu are nici un farmec să ne dăm după deget, îl luă The Kid pe departe, întinzându-se în spate, să-şi ia şi el o cutie. Din câte-mi dau seama, avem acelaşi drum.

- Se prea poate, îi răspunse Trash precaut.

- Mă bag şi io în chestia asta, continuă The Kid. Acolo, în vest. Vreau să văd care-i treaba. Sau poate că nu mă crezi?

- Ba cum să nu.

- L-ai visat şi tu pă sperietoare ăla în costum dă aviator, este?

- Preotul, vrei să spui.

- Io zic întotdeauna exact ce vreau să zic, îi replică The Kid sec. Aşa că nu-mi spune nimic, amărâtule, stai să-ţi spun io. E-nţolit într-un costum negru dă pilot şi poartă ochelari mari. Ca-ntr-un film despre Războiu' doi cu John Wayne. Aşa dă mari, că nu poţi să-i vezi afurisita aia a lui de moacă. Un labagiu bătrân, este?

- Mda, îi confirmă Trashcan, sugând din berea caldă.

Capul începuse să-i uruie.'The Kid se aplecă asupra volanului portocaliu şi prinse să imite un pilot de vânătoare, în timpul Războiului doi, din câte se putea ghici, aflat în plină acţiune de luptă. Maşina sport executa şerpuiri primejdioase de la o margine a şoselei la cealaltă, imitând lupinguri, coborâri în picaj, rafale de mitralieră şi lovituri de tun.

- Niiiiiaaaauuuu... eheheheheheh... poc-poc-poc... să vă săturaţi, nemţi afurisiţi... Căpitane! Bandiţi la ora douăşpe!... Pune tunu' ăla răcit cu aer pă ei, sulă bleagă... tacă... tacă... taca-taca-taca! I-am terminat, sir! Totu-n regulă... Huuuu-BUUUM! Capetele jos, băieţi! Huuuu-BUUUUUUUM!

Figura nu i se însufleţi câtuşi de puţin cât timp dură întreaga scenetă fantezistă; nu i se clinti nici măcar unul din firele de păr pomădate; aduse din nou maşina pe calea cea bună, cu o ultimă smucitură. Inima lui Trashcan Man bătea mai-mai să-i spargă pieptul. Trupul îi era scăldat în sudoare. Îşi termină berea şi se temea să nu facă pe el.

- Dar pă mine nu mă sperie, reluă The Kid firul conversaţiei, ca şi cum între timp nu s-ar fi întâmplat nimic. Nici cât negru sub unghie. O fi el o piatră tare, dar cu alde d-ăştia a mai avut The Kid de-a face şi până acum. Mai întâi le închid gura şi p-ormă-i întorc cum vrea muşchii mei, aşa cum ziBe The Boss. Sau poate că nu mă crezi?

- Ba sigur că da.

- Îţi place The Boss?

- Sigur că da.

Trash habar n-avea cine era sau fusese The Boss.

- Nici nu te-aş sfătui să nu-ţi placă dă el. Ascultă, ştii ce-o să fac?

- Te duci în vest? spuse Trashcan Man, sperând că nu riscă prea mult.

The Kid făcu un gest de nerăbdare.

- După ce ajung acolo, adică. După. Ştii ce-o să fac după aia?

- Nu. Ce?

- O să stau cu capu' la cutie. Mă lămuresc ce şi cum. Înţelegi cum dăvine cazul?

- Sigur că da.

- Minunat. Să nu-mi zici, stai că-ţi spun io. Pur şi simplu vreau să mă lămuresc. Cum stă treaba cu barosanu'. Pă ormă...

The Kid căzu în muţenie, cugetând aplecat asupra volanului portocaliu.

- Pe urmă ce? întrebă Trashcan ezitant.