- ... o scurtă depoziţie din partea persoanei care cere să fie exceptată, dar eu nu cred...
- Vine cineva, strigă Fran deodată, ridicându-se în picioare.
Se făcu linişte. Acum auziră toţi motoarele ambalate ale motocicletelor urcând spre ei pe Baseline, cu toată viteza. Sunau din claxoane. Cuprinsă de panică, Frannie nu se mai stăpâni.
- Ascultaţi-mă, spuse ea, ascultaţi-mă toţi!
Feţele surprinse şi îngrijorate ale celorlalţi se întoarseră spre ea.
- Frannie, nu cumva..., începu Stu, apropiindu-se de ea.
Înghiţi cu greutate. Simţea o greutate mare în piept, care o împiedica să respire.
- Trebuie să plecăm de aici. Chiar... acum.
Era ora 8.25. Ultima rază de lumină dispăruse de pe cer. Sosise momentul. Harold îşi îndreptă spatele şi-şi apropie walkie-talkie de gură. Degetul lui mare se sprijinea uşor de butonul EMISIE. Avea să-l apese şi să-i expedieze pe toţi în iad pronunţând...
- Ce-i asta?
Nadine îl atinse pe umăr, distrăgându-i atenţia, şi-i arătă ceva. La mare depărtare, dedesubtul lor, un şir de luminiţe urca pe Baseline. În liniştea perfectă se auzea urletul slab al motoarelor. Harold simţi o undă de nelinişte, dar o alungă.
- Lasă-mă în pace, o alungă el. Nu-i nimic grav.
Nadine îşi luă mâna de pe umărul lui. Din figura ei nu se vedea decât un contur alb în noapte. Harold apăsă pe butonul EMISIE.
Nu avea să ştie niciodată dacă motocicletele sau cuvintele ei îi puseseră în mişcare. Dar nu se mişcară suficient de repede. Povara asta avea s-o apese mereu pe suflet; nu se mişcaseră suficient de repede.
Stu ieşi primul, în bubuiturile şi reverberaţiile teribile iscate de motociclete. Traversau podul peste micul pârâu secat de lângă casa lui Ralph, orbit de faruri. Instinctiv, mâna lui Stu coborî spre tocul revolverului.
Uşa din spatele lui se deschise şi el se întoarse, crezând că era Frannie. Dar era Larry.
- Ce se-ntâmplă, Stu?
- Nu ştiu, dar cred că ar fi bine să-i scoatem şi pe ceilalţi din casă.
Motocicletele pătrunseră pe aice şi Stu se linişti puţin. Îi distingea pe Dick Vollman, pe puştiul Gehringer, pe Teddy Weizak şi pe alţi cunoscuţi. Acum de-abia îşi permise să recunoască de ce se temuse cel mai tare: că în spatele luminilor orbitoare se afla vârful de lance al forţelor lui Flagg, că războiul era pe calc să înceapă.
- Dick, strigă Stu. Ce naiba se petrece?
- Mothcr Abagail! strigă Dick, ca să acopere duduitul.
Motocicletele umpleau curtea, pe măsură ce şi membrii comitetului ieşeau din casă. Era un adevărat carnaval de lumini şi umbre ce se roteau ca nişte căluşei.
- Cum? ţipă Larry.
În spatele lui şi al lui Stu, Glen, Ralph şi Chad Norris ieşiseră şi ei, obligându-i pe cei doi să coboare pe trepte.
- S-a întors! urlă Dick din răsputeri. Vai, e într-un hal fără de hal! A vem nevoie de doctor... Cristoase, de fapt, avem nevoie de un miracol!
George Riehardson îşi făcu loc printre ceilalţi.
- Bătrâna? Unde este?
- Hai, doctore! strigă Dick. Lasă întrebările! Grăbeşte-te, pentru numele lui Dumnezeu!
Richardson încălecă în spatele lui Dick Vollman, care întoarse scurt şi începu să se strecoare printre celelalte motociclete.
Ochii lui Stu se întâlniră cu ai lui Larry. Larry părea la fel de răvăşit ca el... În mintea lui Stu se adună încet un nor şi, deodată, avu sentimentul că-i ameninţa o nenorocire îngrozitoare.
- Haide, Nick! Haide! strigă Fran, apucându-l de umăr.
Nick stătea în mijlocul salonului, cu faţa încremenită.
Într-o fracţiune de secundă, înţelese ceea ce, din păcate, nu putea exprima. Ştia. Venea de nicăieri, venea de peste tot.
Exista ceva în debara.
O împinse pe Frannie cu toată puterea.
- Nick!...
DU-TE!! îi făcu semn.
Frannie ieşi, iar Nick se întoarse spre dulap, deschise uşa şi începu să smulgă nebuneşte lucrurile dinăuntru, rugându-se Domnului să nu fie prea târziu.
Frannie - cu figura ei palidă şi ochii imenşi - se trezi lângă Stu. Se prinse de el.
- Stu... Nick se mai află înăuntru... e ceva... e ceva...
