- Frannie, despre ce anume vorbeşti?
- De moarte! ţipă. Despre moarte vorbesc, iar NICK SE MAI AFLĂ ÎNCĂ ACOLO!
Trase deoparte o grămadă de fulare şi de mănuşi şi simţi ceva dur. O cutie de pantofi. O apucă şi, ca într-o vrăjitorie malignă, din interior începu să se audă vocea lui Harold Lauder.
- Ce-i cu Nick? strigă Stu, apucând-o de umeri.
- Trebuie să-l scoatem de acolo... Stu... e pe cale să se întâmple ceva, ceva teribil...
- Ce naiba se petrece, Stuart? întrebă Al Blundell.
- Nu ştiu, răspunse acesta.
- Stu, te rog, trebuie să-l scoatem pe Nick de acolo! ţipă Fran.
În acea clipă, casa din spatele lor sări în aer.
Ţinând butonul EMISIE apăsat, zgomotul de fond dispărea, fiind înlocuit de o linişte catifelată şi întunecată, un gol care aştepta să fie umplut de el. Stând în continuare cu picioarele încrucişate pe masa de picnic, Harold îşi adună forţele.
Apoi îşi înălţă braţul, iar la capătul braţului un singur deget întins ieşea din pumnul strâns; semăna în clipa aceea cu Babe Ruth, bătrân şi aproape ieşit la pepeni, arătând locul unde avea să ajungă mingea lovită de el, cu un gest menit să le închidă gurile pentru totdeauna tuturor criticilor şi bârfitorilor din Wrigley Field.
Pronunţând ferm, deşi nu foarte tare, în walkie-talkie, spuse: "Vă vorbeşte Harold Emery Lauder. Fac asta din propria mea voinţă."
Vă vorbeşte fu întâmpinat de o scânteie alb-albastră. Harold Emery Lauder fu întâmpinat de o limbă de flăcări. O bubuitură seacă şi slabă, ca o pocnitoare înfundată într-o cutie de conserve le ajunse la urechi când spuse fac asta, iar imediat după ce pronunţase din propria mea voinţă şi aruncase aparatul cât colo, el încheindu-şi misiunea, o floare de foc înflorise la poalele lui Flagstaff Mountain.
- Aici piratul, emisiunea din banda de zece-patru s-a încheiat, mai spuse Harold încetişor.
Nadine se prinse de el, cam cum se prinsese şi Frannie de Stu, cu doar câteva secunde în urmă.
- Trebuie să fim siguri. Trebuie să fim siguri că n-au scăpat.
Harold îi aruncă o privire, apoi îi arătă cu un gest floarea distrugerii de sub ei.
- Crezi că a scăpat cu viaţă cineva de acolo?
- N-nu... nu ştiu... vai, Harold, sunt...
Nadine îi întoarse spatele, se prinse de pântece şi începu să verse. Din direcţia ei venea un sunet profund, constant şi neplăcut. Harold o urmări cu vag dispreţ.
Îşi reveni în cele din urmă şi se întoarse, palidă, gâfâind, ştergându-se la gură cu un Kleenex. Frecându-se la gură.
- Şi acum ce facem?
- Păi acum plecăm spre vest. Doar dacă nu cumva ai de gând să cobori ca să faci un sondaj de opinie printre membrii comunităţii.
Nadine ridică din umeri.
Harold coborî de pe masa de picnic, strâmbându-se din cauza înţepăturilor şi a durerii din picioarele lui amorţite.
- Harold...
Încercă să-l atingă, dar el se feri. N-o învrednici măcar cu o privire şi se apucă să strângă cortul.
- Credeam că aşteptăm până mâine..., încercă ea timid.
- Păi sigur că da, o repezi el. Ca să apuce vreo douăzeci sau treizeci dintre ei să se răspândească în toate direcţiile pe motociclete şi să pună mâna pe noi. Ai văzut în vreun film ce i-au făcut lui Mussolini?
Nadine se înfioră. Harold strângea pânza cortului şi aduna într-un ghem strâns sforile de ancorare.
- Şi nu ne atingem unul de celălalt. S-a sfârşit cu povestea asta. Flagg a obţinut ce şi-a dorit. A distrus Comitetul din Free Zone. Sunt terminaţi. E posibil să repună în funcţiune uzina electrică, dar un grup funcţional nu vor mai fi niciodată. El o să-mi dea o femeie faţă de care tu arăţi ca un sac de cartofi, Nadine. Iar tu... tu-1 vei avea pe el. Ce zile fericite te aşteaptă, nu? Numai că dac-aş fi în locul tău, cred că aş tremura ca varga.
- Harold... te implor...
Suferea teribil şi plângea. Îi vedea faţa în lumina slabă a focului şi i se făcu milă de ea. Îşi alungă mila aceea din inimă, aşa cum arunci în drum un beţivan care încearcă să intre într-o crâşmă mică şi plăcută de mahala, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Crima îşi făcuse cuib în inima ei definitiv şi irevocabil - ceea ce se putea citi şi în luciul bolnav al privirilor ei. Şi ce dacă? La fel se petrecuse şi cu inima lui. Povara era în ea şi peste ea, sufocând-o ca o stâncă uriaşă.
- Obişnuieşte-te cu ideea asta, îi spuse Harold cu brutalitate. Puse cortul pe portbagajul motocicletei sale şi începu să-l lege. S-a terminat pentru cei din vale, s-a terminat şi pentru noi şi s-a terminat pentru toţi cei care au murit de gripă. Dumnezeu a plecat la o partidă de pescuit celestă care va dura multă vreme. S-a lăsat întuneric deplin. În momentul de faţă, Omul Întunecat a pus mâna pe volan. El. Prin urmare, trebuie să te obişnuieşti cu asta.
Din pieptul ei ieşi un sunet strident şi tânguitor.
- Hai, Nadine. Chestia asta a încetat să mai fie un concurs de frumuseţe de două minute încoace. Ajută-mă să încarc toate porcăriile astea. Vreau să străbatem o sută cincizeci de kilometri înainte de răsăritul soarelui.
După câteva secunde ea întoarse spatele dezastrului de jos - distrugerile păreau lipsite de vreo importanţă, privite de la înălţimea aceea - şi-l ajută să împacheteze restul lucrurilor în portbagaj şi în coşul ei din sârmă. Peste un sfert de oră lăsaseră în urmă trandafirul de foc şi călătoreau spre vest, prin bezna răcoroasă si vântoasă.
Din punctul de vedere al lui Fran Goldsmith, sfârşitul acelei zile a fost simplu şi fără dureri. Simţise un curent de aer cald împingând-o din spate şi cum zboară deodată prin noapte. Sandalele îi săriseră din picioare.
Cemamadracu'? îi trecuse prin minte.
Aterizase pe umăr, cu toată greutatea, totuşi nu o duruse nimic. Se afla în mica râpă ce trecea de la nord spre sud pe la poalele curţii din spate a locuinţei lui Ralph.
